SPORTURI  »  ALTELE  »  FOTBAL AMERICAN

VIDEO + FOTO Ediție fabuloasă a Super Bowl 51! Finala din acest an a intrat în istoria NFL printr-o revenire uluitoare

foto: reuters +19   FOTO
foto: reuters

Articol de Tibi Demeter - Publicat luni, 06 februarie 2017 09:48

New England Patriots a trecut de Atlanta Falcons cu scorul de 34-28, după prelungiri, în ediţia cu numărul 51 a celui mai important meci din Statele Unite, Super Bowl. 

Meciul dintre cele două formaţii a oferit o serie de noi recorduri în finala NFL şi cea mai spectaculoasă revenire din istoria Super Bowl.

Patriots au fost conduşi cu 28-3 cu mai puţin de trei minute rămase în sfertul trei, dar au revenit miraculos şi au egalat în ultimul, fiind astfel primul Super Bowl care urma să se decidă în prelungiri.

Cele două formaţii s-au anihilat perfect în primul sfert şi nu au reuşit să deblocheze tabela în cele 15 minute.

Primele puncte ale meciului au fost aduse de către Devonta Freeman: running back-ul Atlantei a primit mingea la linia de 10 yarzi şi a alergat pentru a aduce primul touch-down al jocului, în timp ce Matt Bryant a adus punctul suplimentar.

Avantajul lui Falcons a crescut la 14 puncte după doar trei minute şi jumătate în urma unui touch-down reuşit Austin Hooper, tight end-ul formaţiei fiind servit perfect de Matt Ryan.

VIDEO cu rezumatul meciului 

Tom Brady a contribuit şi el la dezodământul primei reprize, dar din punct de vedere negativ. Quarterback-ul lui Patriots a aruncat o intercepţie, pe care Robert Alford a finalizat-o printr-un nou touch-down.

New England a înscris primele puncte abia în ultimele secunde ale primei părţi, Stephen Gostkowski a transformat un field goal şi a stabilit scorul pauzei, 21-3.

Tevin Coleman a fost cel care a adus primele puncte în repriza secundă, după show-ul impresionant oferit de Lady Gaga în pauza jocului, iar prin punctul bonus obţinut din trasformarea touch-down-ului Atlanta conducea cu 28-3.

Echipa lui Tom Brady a reuşit să reducă din diferenţă prin James White, dar fără punctul suplimentar pe care Gostkowski l-a ratat.

Conduşi cu 19 puncte doar 15 minute rămase până la final, campionii en-titre nu mai aveau mari speranţe pentru cucerirea unui nou titlu Vince Lombardi.

Gostkowski s-a revanşat în debutul ultimului act şi a adus alte trei puncte printr-un field goal, dar situaţia era în continuare critică.

Şansa lui Brady şi compania s-a numit Matt Ryan. MVP-ul sezonului regulat a scăpat o minge din mână la linia proprie de 25 de yarzi, pe care defensiva adversă a recuperat-o. O astfel de oportunintate nu putea să fie ratată de experimentatul Tom Brady, cel care l-a servit ideal pe Amendola pentru a începe cursa de urmărire. Bill Belichick a ales conversia de două puncte, iar James White a marcat.

Momentul decisiv al partidei s-a produs cu două minute şi jumătate înainte de final. Julian Edelman a reuşit, probabil, cea mai spectaculoasă şi cea mai importantă recepţie din istoria Super Bowl. Wide receiver-ul a prins o minge între trei fundaşi adverşi şi a evitat o intercepţie şi înfrângerea echipei.

Drive-ul a fost finalizat în cele din urmă de James White, în timp ce Dani Amendola a fructificat o nouă conversie de două puncte şi a egalat scorul pe tabelă 28-28.

Super Bowl 51 a intrat astfel în prelungiri şi a devenit prima ediţie care nu se decide în timpul regulamentar.

În prelungirile jocului, Brady a condus imperial primul drive până la linia de doi yarzi, unde i-a înmânat balonul lui James White, cel care a alergat şi adus victoria finală.

New England Patriots a ajuns astfel la al cincelea titlu din istoria francizei, toate sub conducerea lui Tom Brady, singurul quarterback care are cinci trofee Vince Lombardi. Conducătorul lui "Pats" a fost desemnat şi MVP meciului, fiind declarat pentru a patra oară cel mai bun om la finalei, un alt record.

sursa: nfl.com

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Campionate

Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala

Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (11)
10156749762875494
Ɓogdaɳ Aldea  •  07 Februarie 2017, 14:28

Fotbalul american daca ii intelegi regulile este foarte interesant. Acest Super Bowl si mai ales ultimul lui sfert a fost dovada ca este un sport creat pt spectacol. Nu am mai vazut o finala atat de palpitanta de la finala Champions League AC Milan - Liverpool 3-3 ajunsa la penalty-uri

titiduru22
titiduru22  •  06 Februarie 2017, 17:18
Postat de ottobraun pe 06 Februarie 2017, 10:38

o prostie de sport ca si golful , au inventat si astia ceva sa fie al lor...

Esti dens amice !

10208111037472490
Vandin Calitu  •  06 Februarie 2017, 15:03

Campioana en-titre nu era (la ora jocului) New England Patriots ci Denver Broncos dupa ce au castigat anul trecut Super Bowl L contra Carolina Panthers.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează