Articol de Andrei Crăiţoiu, Andreea Visu - Publicat sambata, 04 ianuarie 2025 19:31 / Actualizat sambata, 04 ianuarie 2025 19:32
Monica Iagăr (51 de ani), fostă campioană la săritura în înălțime, medaliată cu aur la Campionatele Europene din 1998, a povestit într-un interviu pentru GSP condițiile grele pe care le avea în timpul carierei de sportivă.
Monica Iagăr a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2000 și în 2004, a fost multiplă campioană națională și deține recorduri atât în sală, cât și în aer liber.
1998 a reprezentat cel mai bun an al carierei, atunci când a cucerit aurul la Campionatul European în sală de la Valencia, dar și la Europenele de la Budapesta. Acum este membră a partidului AUR și deputat în Parlamentul României.
- Care au fost cele mai grele condiții în care v-ați antrenat?
- Nu știu dacă au fost grele. Toată lumea zice: "Mamă, ce greu!". Poate că atunci ziceam: "Mamă, nu mă mai duc". Cred că cel mai greu mi-a fost într-un cantonament, dar nu m-am mai dus a doua oară, clar!
- Vedeți!
- Erau cantonamentele la Piatra Arsă. Era un frig și stăteam șase în cameră. Atunci se făcea și revista presei. În fiecare joi, scriam ce zicea Tovarășul la televizor. Aveam antrenor federal pe tatăl lui Andrei Nourescu, care ne zicea: "Gata, ați venit, hai, scrieți!". Ne dădea dictare și făceam conspecte din ziarele de la vremea aia. Citeam toți ziarele sportive ca să știm tot ce se întâmplă în sport.
- Dar lipseau condițiile.
- Da, era foarte frig, într-adevăr. N-aveam apă caldă decât, așa, la picurătoare și cred că ăla a fost singurul cantonament. După care, când am coborât de acolo, am zis că nu mai fac, că nu mă mai duc nicăieri, că nu mai fac sport de performanță, că e foarte greu și eu nu mai urc niciodată acolo. Bine că am fost nevoită să nu mai urc.
- Acum avem condiții, dar nu mai facem performanță...
- Avem condiții, avem baze, dar nu mai facem performanță. Cu toate că noi vedem doar bazele așa, făcute pe milioane de euro, dar sunt nefolositoare. Adică noi investim în ceva în ce nu folosește societății și nici măcar dezvoltării educației fizice și sportului!
- Păi, de ce le facem?
- Din banii din care am făcut un stadion, milioanele alea care sunt și se știu pe hârtie, puteam să facem în fiecare școală câte o bază sportivă. La fiecare trei sute de mii de locuitori, ar fi trebuit să facem o bază sportivă. Știm foarte bine că dacă te duci în țară, vezi că fiecare comuna are câte un teren de fotbal vai de capul lui în spatele școlii sau în spatele primăriei.
- Așa este.
- Ei bine, ăla trebuia făcut! Sunt 34 de ani în care nimeni nu s-a ocupat de acele terenuri. Să le pună o amărâtă de pistă sintetică. O multifuncțională în care poți să bați mingea, să nu trebuiască, atunci când plouă, să te mocirlești, să nu trebuiască să îngrijești o iarbă care crește, care nu crește. Deci pe alea trebuia să le vezi cu patru becuri, mai ales că acum suntem în generația halogenelor și așa mai departe. Ar fi trebuit ca toată lumea să bată mingea acolo.
- Dar de ce...?
- În momentul de față, nimeni din administrație... Am bătut destul de mult țara în lung și în lat, nu are acest lucru. Că mai e pe acolo, că mai e pe dincolo... Sunt foarte puține. Astea trebuiau făcute de la bun început, dacă tot ți le-a făcut ăla pe vechi, trebuia să le continui, să le înnoiești cât de cât pentru comunitatea pe care o drămuiești.
- Poate că pentru ei sportul nu este o prioritate națională!
- Le place sportul doar așa, pe hârtie, dar nu oferă condiții.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”
)
)
)
)
)
)
