Articol de GSP - Publicat luni, 22 decembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 22 decembrie 2014 12:35
Fostul campion mondial Jacques Villeneuve a condamnat decizia celor de la Red Bull, care îl vor folosi în sezonul viitor pe pilotul Max Verstappen în Formula 1, deşi acesta are numai 17 ani şi jumătate.
La un an după ce şi-a încheiat evoluţiile în competiţiile de karting, Verstappen, născut la 30 septembrie 1997, a semnat un contract cu echipa a doua a Red Bull, Toro Rosso, urmînd a fi pilot titular în sezonul 2015. El va avea aproape 17 ani şi jumătate la data primei etape a Campionatului Mondial de Formula 1, la Melbourne (Australia).
Villeneuve nu vede cu ochi buni acest debut timpuriu al lui Verstappen. "Vreţi să vă spun adevărul? Cred că Max este o insultă. Îşi dau seama cei de la Red Bull că pun un copil în Formula 1? Sînt convins că este rapid, dar el nu are nici o experienţă. Eu am ajuns în Formula 1 la vîrsta de 25 de ani, după ce am cîştigat în IndyCar. Înainte de a te lupta cu vieţile altora, trebuie să înveţi, dar Formula 1 nu are acest rol", a declarat Villeneuve publicaţiei italiene Omnicorse.
FIA va impune o vîrstă minimă de 18 ani pentru Formula 1, dar Villeneuve nu crede că această limită este suficientă. "Ar trebui să fie 21 de ani. Ar trebui să ajungi în Formula 1 ca un învingător şi cu o bogată experienţă. Formula 1 nu este un loc în care să vii şi să te dezvolţi ca pilot. Debutul unui pilot de 17 ani reprezintă un mesaj negativ pentru Marele Circ. Cred că impactul nu va fi atît de pozitiv pe cît se aşteaptă Red Bull", a afirmat canadianul.
Sursă: Mediafax