Articol de Iulian Cuibar - Publicat joi, 22 octombrie 2020 11:03 / Actualizat joi, 22 octombrie 2020 11:52
Zoran Mikes, antrenorul care bate la porțile Euroligii cu ultima campioană a României, și soția lui, Dragoslava, sunt de 7 ani în România, unde s-au adaptat și și-au găsit ținte noi în cariere
El e din Bosnia-Herțegovina, ea din Croația, ambii sunt sârbi, însă de șapte ani trăiesc la Sfântu Gheorghe și pun umărul la una dintre poveștile interesante ale baschetului feminin românesc din ultimul deceniu. Zoran Mikes, antrenorul lui Sepsi SIC, le are alături pe soția sa, Dragoslava, și pe fiica lor de 14 ani – antrenoare, respectiv jucătoare în echipa Under 15 a clubului covăsnean.
„Baschetul ne-a «făcut cunoștință»". Eu antrenam o echipă din Bosnia, ea juca la o echipă din Ungaria, a fost prima întâlnire", își amintește zâmbind Zoran.
Au ajuns în 2013 în Covasna, într-un moment în care el avea nevoie de o nouă provocare profesională, după ce câștigase totul în țara sa, cu ZKK Mladi Krajisnik. „Aveam patru sau cinci campionate și 5 cupe. Am fi vrut să plecăm chiar ceva mai repede, dar fata era încă mică, iar Dragoslava încă juca. Trecusem prin perioade în care ea plecase în Polonia, Cipru, iar eu eram acasă cu cea mică. O vreme a jucat chiar și în echipa mea, în Bosnia. Un parcurs mai slab al lui Sepsi, în toamna lui 2013, m-a adus aici. Echipa a mers binișor în acel sezon, iar în următoarea vară le-am adus și pe fete", istorisește antrenorul care a fost traseul parcurs până la sosirea în România.
Răbdarea și simbolul Părău
„Am încercat să creștem an de an, dar dacă îmi spunea cineva că vom disputa calificări pentru grupele Euroligii, n-aș fi crezut", spune tehnicianul în vârstă de 48 de ani. Identifică și două momente-cheie în dezvoltarea clubului. Unul a fost cel în care Annemarie Godri-Părău a ajuns la Sfântu Gheorghe.
„Erau permise șase jucătoare străine, noi nu aveam chiar un buget de top, nici măcar pentru România, de aceea am decis să mergem doar pe patru. Căutam un simbol al echipei și am vrut să fie o jucătoare autohtonă. A fost Părău și nu ne-am înșelat. E aici de șase ani și am câștigat împreună atâtea trofee. Am avut curaj în acel moment, iar sezonul a fost unul foarte bun, pentru început!", explică antrenorul.
Al doilea moment este chiar finalul acelei stagiuni 2014-2015. „Am câștigat Cupa, cu Final Four organizat la Sfântu Gheorghe, dar am pierdut finala campionatului în fața celor de la Târgoviște, deși am condus cu 2-0. Nu am putut gestiona un moment greu, iar adversarul era mai puternic. Am simțit însă respectul celor din club. N-au vrut să renunțe, au dorit continuitatea. Poate alții ar fi fost dezamăgiți, dar ei au avut răbdare. Iar de atunci am câștigat campionatul în fiecare an, patru cupe și patru titluri în total!", se întoarce Mikes cinci ani în timp.
Meci mare în debutul celui mai ciudat sezon
La finalul lunii, la Izmit (Turcia), Sepsi SIC va juca împotriva formației spaniole Spar Girona într-unul din cele două meciuri de calificare în Euroligă, cea mai importantă competiție inter-cluburi de pe continent.
„Chiar nu știu cum aș putea să anticipez că va fi acest sezon. Sunt vremuri ciudate. Am avut doar două meciuri de pregătire, în contextul actual. Toate campionatele din Europa au început, noi ne antrenăm din august, dar celelalte echipe din țară abia au început și nu prea putem face alte teste. Nu pot să îmi dau seama 100% la ce nivel e echipa acum, doar meciurile îți arată. E important că am început pregătirea sănătoși, suntem în continuare și sperăm să rămânem așa și să ducem sezonul până la final!", spune antrenorul bosniac.
Cu un succes în fața echipei spaniole, formația lui se califică în Grupa C a Euroligii, unde ar întâlni ultima câștigătoare a competiției - UMMC Ekaterinburg (Rusia), Famila Schio din Italia și TTT Riga din Letonia. În caz de necalificare, Sepsi va continua în Grupa G a EuroCup Women (a doua competiție europeană), alături ESBVA-LM (Franța), Cadi La Seu (Spania) și învingătoarea dintre Basket Namur Capitale (Belgia) și Grengewald Hueschtert (Luxemburg).
„Căutam un simbol al echipei și am vrut să fie o jucătoare autohtonă. A fost Părău și nu ne-am înșelat. E aici de șase ani și am câștigat împreună atâtea trofee"
- Zoran Mikes
„Nu pot să îmi dau seama 100% la ce nivel e echipa acum, doar meciurile îți arată. E important că am început pregătirea sănătoși, suntem în continuare și sperăm să rămânem așa și să ducem sezonul până la final"
- Zoran Mikes
4 titlurinaționale a cucerit Sepsi SIC cu Zoran Mikes pe bancă, 2016, 2017, 2018 și 2019
5 Cupeale României are în palmares echipa, dintre care 4 în mandatul antrenorului sârb
Războiul l-a „făcut" antrenor
Zoran are familia în Bosnia-Herțegovina, la Banja-Luka, în Republica Srpska, zonă cu foarte mulți etnici sârbi. Născută în Croația (Slavonski Brod), pentru Dragoslava acasă înseamnă azi Serbia, unde a ajuns pentru a juca baschet, pe când avea 17 ani.
Problemele etnice din fosta Iugoslavie sunt, pentru ei, „lucruri ce trebuie lăsate în trecut, căci societatea a evoluat mult în ultimii 20 de ani".
„Nu am simțit ca alții războiul. Eu eram în armată, la Belgrad, unde nu au fost probleme, iar când m-am întors acasă mi-am văzut de facultate, nu eram un tip care să iubească conflictele. Am avut noroc, dar pe de altă parte situația m-a făcut și să renunț să joc baschet. După război însă, cum partea financiară nu era una grozavă, în căutarea unei slujbe, am acceptat să antrenez copii la clubul pentru care evoluasem. Așa mi-am început noua carieră, la 23-24 de ani". Când primii lui puști au semnat la profesioniști, a căpătat o motivație și mai mare.
Baschetul, „religie" în Serbia
„Când ai o echipă națională de succes, cum era cea a Iugoslaviei, cu atâtea staruri, e ușor să te îndrepți către baschet. Poate fotbalul e pe primul loc în orice țară din Europa, dar în fosta Iugoslavie și în Lituania baschetul își are locul lui. Mama a jucat baschet, tata a jucat și a antrenat, vin dintr-o astfel de familie", rememorează Zoran felul în care s-a îndrăgostit de baschet.
Chiar dacă nu l-a moștenit din familie, Dragoslava a crescut în același mediu, fiind o jucătoare talentată, componentă a naționalelor de junioare a țării sale. Cu naționala mare a Serbiei a jucat chiar la un Campionat European (2001). Ea a evoluat pentru Hemofarm (Ser), Kovin (Ser), MiZo Pecsi VSK (Ung), Razovojna Banka (Bih), Bne Yehuda Ziontronics (Isr), Lotos Gdynia (Pol), Mladi Krajišnik (Bih) și AEL Limassol (Cip).
„Școala e adaptată pentru micii sportivi"
„Am studiat despre baschet la Universitatea din Belgrad, acolo ai ocazia să vezi ce înseamnă acest sport pentru societatea sârbă, înveți multe", spune antrenorul.
Acesta explică cum copiii din Serbia sunt motivați să practice sportul. „E o șansă să se realizeze, se antrenează 5, 6 ore pe zi, nu doar cei de la baschet. În România mergi la școală de la opt la trei. Acolo sistemul e mai adaptat pentru micii sportivi, iar profesorii sunt mai înțelegători. Prima dată trebuie însă să înveți bine, pentru că așa îți câștigi credite pentru a putea lipsi de la alte cursuri și a merge la antrenamente!", detaliază Mikes diferențele dintre sistemele din cele două țări.
Izolare la Sfântu Gheorghe
Familia Mikes a rămas în România în perioada Stării de Urgență. „Pandemia ne-a luat prin surprindere, ca, de altfel, pe toată lumea. O situație cu totul nouă, granițele erau închise, fata a trebuit să termine clasa a șaptea, chiar dacă online. Este un copil energic și i-a fost greu, acea situație a schimbat starea tuturor. Dar, într-o familie de sportivi, disciplina există mereu și a reușit să depășească momentul. În iunie am mers până în Serbia, dar ne-am întors în iulie pentru a pregăti noul sezon", au povestit soții Mikes.
Ea pregătește viitorul lui Sepsi
Dragoslava Mikes speră ca în curând echipa de senioare să aibă și baschetbaliste crescute la Sfântu Gheorghe
În luna septembrie, Dragoslava a câștigat medalia de argint, cu echipa sa, în Campionatul Național U14. Din echipă face parte și fiica soților Mikes. Competiția de la Ploiești s-a desfășurat în aer liber, în contextul pandemiei de coronavirus. „Ne-am antrenat doar două, trei săptămâni, după acea lungă pauză. N-a fost important rezultatul, am vrut doar să nu ne accidentăm și să ne bucurăm de joc. Așteptăm vești despre noul sezon, care ar putea începe cu ceva turnee regionale. E un subiect sensibil, dar sper să se poată găsi soluții pentru jocuri, trebuie să trecem prin această problemă a omenirii", afirmă antrenoarea.
Aceasta speră ca în viitor echipa de senioare să aibă și baschetbaliste crescute la Sfântu Gheorghe. Măcar una, două din fiecare generație.
Să le placă să joace
„La acest ultim turneu, a fost bună și medalia, dar doar pentru copii. Bucuria mea a fost să văd că ele nu renunță la baschet! Obiectivul meu este să le placă să joace. Nu dezvolți o echipă dintr-o singură generație, trebuie să începi cu fundația când construiești casa. Echipa mea trece la U15, din spate vin alte generații, începând de la 7-8 ani. Oamenii din club și cei din comunitatea de aici au această mentalitate, de a construi cu răbdare. Mă fac să îmi amintesc că acesta este și obiectivul în Serbia, să produci jucători, nu medalii la juniori. Pot să vă spun o grămadă de jucători sârbi care au ajuns în NBA fără să câștige vreo medalie la juniori!", încheie fosta baschetbalistă.
„Nu dezvolți o echipă dintr-o singură generație, trebuie să începi cu fundația când construiești casa. Oamenii din club și cei din comunitatea de aici au această mentalitate, de a construi cu răbdare"
- Dragoslava Mikes
„Acesta este și obiectivul în Serbia, să produci jucători, nu medalii la juniori. Pot să vă spun o grămadă de jucători sârbi care au ajuns în NBA fără să câștige vreo medalie la juniori"
- Dragoslava Mikes
Citește mai multe știri din baschet:
)
)
)
)
)
)
)
)
