Articol de GSP - Publicat luni, 14 septembrie 2015 19:02
"Nu vreau să vorbesc despre drogurile pe care le-am luat. Sînt chimicale foarte serioase care îți afectează corpul profund. Pentru a înțelege rolul, era important să o fac. Și-au făcut efectul", a mărturisit Ben Foster, cel care îl va juca pe Lance Armstrong în filmul "The Program"/Programul, care va intra în cinematografele de peste Ocean pe 16 octombrie.
Conform interviului dat pentru The Guardian, Ben Foster este recunoscut ca un actor care se dedică întru totul filmelor pe care le acceptă, folosind, de exemplu, medicamente pentru a-și dilata pupilele în Lone Survivor. Metoda este cunoscută la Hollywood și fiind practică și de actori mari, precum Robert De Niro, care a fost șofer de taxi săptămîni în șir, pentru 12 ore pe zi, pentru a se pregăti de rolul excepțional din Taxi Driver.
"Nu știu dacă pot să separ efectul fizic al chimicalelor de cel psihologic. M-am simțit invincibil. Mă gîndeam că de aia îl urîm pe Lance Armstrong, fiindcă s-a prezentat ca Iisus Hristos pe bicicletă. Îl urîm pentru că s-a întors din morți, i-a salvat pe cei bolnavi, dar s-a dovedit că e plin de rahat. Și sîntem supărați fiindcă nu și-a cerut scuze pînă la capăt", a dezvoltat subiectul actorul în vîrstă de 34 de ani.
Lance Armstrong și-a pierdut cele 7 Tururi ale Franței, după ce Agenția Americană Antidoping a dezvăluit că a desfășurat cel mai complex program de dopaj din istoria sportului. Ulterior, într-un interviu cu Oprah, Armstrong a recunoscut că a folosit EPO, transfuzii sanguine, testosteron etc.
Iată trailerul filmului în care va juca Ben Foster:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!