Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 02 ianuarie 2024 13:58 / Actualizat marti, 02 ianuarie 2024 15:13
Ciclistul Dennis Rohan (33 de ani) a fost eliberat pe cauțiune după ce a fost arestat sub acuzația de ucidere din culpă. Aflat la volanul unei dubițe, Rohan și-a lovit soția, pe Melissa Hoskins, provocând moartea acesteia. Între timp, în Australia au apărut detalii șocante despre acest caz.
Pe 31 decembrie, ciclistul Dennis Rohan și-a ucis soția, pe Melissa Hoskins, fostă campioană mondială la ciclism pe pistă. Rohan, aflat la volanul unei dubițe, a lovit-o pe cea cu care era căsătorit din 2018, provocându-i răni mortale.
Australianul a fost arestat sub acuzația de ucidere din culpă prin conducere periculoasă, apoi eliberat pe cauțiune. Procesul în care sportivul va fi judecat va avea loc în martie.
Reacția familiei Melissei Hoskins: „Era stânca noastră. Nu putem exprima durerea și tristețea pe care le simțim”
Conform primelor rapoarte despre accident, după ce a fost lovită, Melissa a încercat cu ultimele puteri să-și oprească soțul să plece de la fața locului, urcându-se pe capota mașinii. Ea s-a ales cu răni grave și a decedat la scurt timp după, la spital.
Poliția îndeamnă ca oricine are informații despre incident să contacteze de urgență autoritățile.
În urma tragediei, familia Melissei a emis un comunicat. „Cuvintele nu pot exprima tristețea și durerea pe care le simțim față de circumstanțele tragice ale decesului Melissei. Suntem devastați (n.r. - părinții, Peter și Amanda, și sora Melissei, Jess) și încă încercăm să procesăm durerea.
Am pierdut nu doar o fiică și o soră, dar micii ei copii și-au pierdut mama, un spirit liber, o persoană foarte generoasă, cu o inimă uriașă. Era stânca noastră și va trebui să-i onorăm amintirea pentru ca ai ei copii să știe cine a fost mama lor, valorile în care a crezut și ce le-a oferit tuturor celor cărora le-a marcat viața”, au transmis membrii familiei.
Între timp, Dennis Rohan a revenit acasă, eliberat pe cauțiune. El menține tăcerea, deși presa i-a înconjurat casa. „Se aud plânsete de copii din casă, dar Rohan nu a vorbit până acum”, spun cei de la The Advertiser. Melissa și Dennis aveau împreună doi copii.
Fostul antrenor al lui Dennis Rohan: „Avea o personalitate dublă, nu știai niciodată cu care vorbești”
În urma tragediei, Brent Copeland, fost antrenor al lui Dennis Rohan, a vorbit despre cât de dificil i-a fost să colaboreze cu ciclistul.
„Nu mi-a fost niciodată ușor să înțeleg cu care Dennis vorbeam, era ca și cum în interiorul lui ar exista două persoane diferite. Avea un psiholog, am lucrat des cu el, multe apeluri, multă implicare pentru a rezolva anumite situații în cel mai bun mod posibil”, spune Copeland pentru Gazzetta dello Sport.
În iulie 2019, Rohan a fost protagonistul unui episod bizar în timpul unei etape a Turului Franței. El era unul dintre favoriții la proba de contratimp individual, dar a decis să abandoneze în plină competiție, fără ca oamenii din echipa lui să-l poată localiza vreme de aproape o oră.
Potrivit sursei citate, el a încercat mai întâi să „evadeze” în munți, apoi a reapărut la stația de realimentare, la 93 de kilometri de la start.