Articol de Cezar Titor - Publicat luni, 22 iulie 2024 12:53 / Actualizat luni, 22 iulie 2024 12:53
Marele Premiu de Formula 1 din Ungaria nu a fost lipsit de controversă. Mai întâi, au existat ordinele de echipă ale celor de la McLaren pentru Lando Norris, care i-a cedat cu greu poziția coechipierului Oscar Piastri.
Cele întâmplate în turul 63 de pe Hungaroring au amintit exagerat de evenimentele din sezonul 2021, când batavul și septuplul campion mondial au dus o luptă crâncenă pentru titlul la piloți, adjudecat în cele din urmă de „Super Max”.
Australianul Oscar Piastri a obținut prima victorie a carierei, la cel de-al 34-lea start în Marele Circ, podiumul fiind completat de britanicii Lando Norris și Lewis Hamilton. Charles Leclerc a terminat al patrulea, în timp ce liderul Max Verstappen a trecut al cincilea linia de finish. Așa a arătat ierarhia finală de la Hungaroring:
- Oscar Piastri (McLaren)
- Lando Norris (McLaren)
- Lewis Hamilton (Mercedes)
- Charles Leclerc (Ferrari)
- Max Verstappen (Red Bull)
- Carlos Sainz (Ferrari)
- Sergio Perez (Red Bull)
- George Russell (Mercedes)
- Yuki Tsunoda (RB)
- Lance Stroll (Aston Martin)
- Fernando Alonso (Aston Martin)
- Daniel Ricciardo (RB)
- Nico Hulkenberg (Haas)
- Alex Albon (Williams)
- Kevin Magnussen (Haas)
- Valtteri Bottas (Kick Sauber)
- Logan Sargeant (Williams)
- Esteban Ocon (Alpine)
- Guanyu Zhou (Kick Sauber)
- Pierre Gasly (Alpine) - abandon
Max Verstappen: „Trebuia să facem lucrurile bine din punct de vedere al strategiei, însă nu a fost cazul astăzi”
Strategia team-ului austriac a fost deficitară, conform lui Verstappen, acesta exprimându-și de mai multe ori nemulțumirea în timpul cursei prin sistemul radio: „Voi mi-ați dat strategia asta de c**at, încerc să salvez ce a mai rămas”.
„Nu sunt mulțumit, e normal. Într-o zi în care știam că ne lipsește ritmul comparativ cu cei de la McLaren, trebuie să încercăm să facem toate lucrurile bine din punct de vedere al strategiei, însă nu a fost cazul astăzi. Să sufăr un undercut la prima oprire pe linia boxelor nu a fost ideal. A doua oară, am ieșit în trafic de pe linia boxelor, alături de cei din coada plutonului.
Asta într-o zi în care nu am fost cei mai rapizi. Anul trecut, monopostul a fost mai rapid decât cel al altor echipe. A fost o cursă dificilă pentru noi. Este frustrant, sunt realist totuși, astăzi nu îi puteam bate pe cei de la McLaren, însă un loc trei era realizabil. Mai avem mult de lucru, nu este ca și cum putem beneficia de upgrade-uri la Spa. Este o problemă. În acest moment, în ritm de cursă sau calificări, suntem sub McLaren”, a declarat batavul după cursa de pe circuitul maghiar.
„Răzoi civil” la McLaren pe Hungaroring
Încă din primul tur, Piastri a ajuns pe prima poziție, conducând majoritatea Grand Prix-ului de pe Hungaroring. Cu toate acestea, McLaren a gestionat prost strategia de echipă, Lando Norris fiind chemat înaintea lui Piastri la boxe pentru al doilea schimb de pneuri.
După ce a schimbat și Piastri, acesta a ieșit pe circuit în spatele britanicului. Din acel moment, team-ul din Surrey a făcut numeroase apeluri către Lando, cel care a câștigat la Miami, pentru a îi ceda poziția lui Oscar. Cu toate acestea, având a doua victorie din carieră în vizor, Norris părea reticent în a respecta ordinele de echipă. Până la urmă, în turul 68 din 70, acesta i-a cedat poziția coechipierului.
„Pe măsură ce momentul se amâna, deveneam din ce în ce mai nervos. Însă nu se pune problema, schimbarea de poziții a fost executată eficient de echipă, cred că a fost lucrul corect. M-am stabilit în poziția corectă de la start.
Sigur, ritmul meu din ultima mea ieșire pe circuit nu a fost ideal, însă m-am aflat în poziția ideală. Sunt extrem de fericit pentru întreaga echipă”, a declarat australianul Oscar Piastri.
Cum arată clasamentul piloților în acest moment:
- Max Verstappen (Red Bull) - 265 puncte
- Lando Norris (McLaren) - 189 puncte
- Charles Leclerc (Ferrari) - 162 puncte
- Carlos Sainz (Ferrari) - 154 puncte
- Oscar Piastri (McLaren) - 149 puncte
- Lewis Hamilton (Mercedes) - 125 puncte
- Sergio Perez (Red Bull) - 124 puncte
- George Russell (Mercedes) - 116 puncte
- Fernando Alonso (Aston Martin) - 45 puncte
- Lance Stroll (Aston Martin) - 24 puncte
- Nico Hulkenberg (Haas) - 22 puncte
- Yuki Tsunoda (RB) - 22 puncte
- Daniel Riccairdo (RB) - 11 puncte
- Oliver Bearman (Ferrari) - 6 puncte
- Pierre Gasly (Alpine) - 6 puncte
- Kevin Magnussen (Haas) - 5 puncte
- Alex Albon (Williams) - 4 puncte
- Esteban Ocon (Alpine) - 3 puncte
- Guanyu Zhou (Kick Sauber) - 0 puncte
- Logan Sargeant (Williams) - 0 puncte
- Valtteri Bottas (Kick Sauber) - 0 puncte
200Lewis Hamilton a bifat podiumul cu numărul 200 în Ungaria, unde a terminat pe ultima treaptă a podiumului
2001Oscar Piastri este primul pilot născut în acest mileniu cu victorie în Formula 1 (6 aprilie 2001)
49A fost al 49-lea „1-2” pentru McLaren, ultimul survenind la Monza în 2021 (Ricciardo - Norris)
Lando Norris mărturisește că a fost tentat să nu îi cedeze poziția lui Piastri, însă spune că a făcut lucrul corect în final: „Sunt foarte fericit pentru Oscar, este un moment special pentru el. A fost un weekend incredibil pentru noi.
A fost dificil să cedez poziția, însă știu ce a făcut Oscar pentru mine în trecut. Am încercat să mă pun în poziția lui. Orice pilot este egoist, însă am realizat că trebuie să fac lucrul corect. Când te gândești la punctele pe care le cedezi, îți trece prin minte. Nu a fost ușor.”
Ierarhia pe echipe:
- Red Bull - 389 puncte
- McLaren - 338
- Ferrari - 322
- Mercedes - 241
- Aston Martin - 69
- RB - 33
- Haas - 27
- Alpine - 9
- Williams - 4
- Kick Sauber - 0
Următorul weekend de Formula 1 este cel din perioada 26-28 iulie, desfășurându-se în Belgia, pe circuitul Spa-Francorchamps, cursa și secvențele de antrenamente și calificări fiind transmise de Antena 1 și AntenaPLAY:
- Antrenament 1: Vineri, ora 14:30
- Antrenament 2: Vineri, ora 18:00
- Antrenament 3: Sâmbătă, ora 13:30
- Calificări: Sâmbătă, ora 17:00
- Cursa: Duminică, ora 16:00
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!