Articol de Valentin Damian - Publicat duminica, 14 mai 2017 16:42
Hamilton s-a duelat spectaculos cu Vettel și a câștigat datorită unei strategii mai inspirate. Ricciardo a terminat al treilea, dar cu aproape un tur în urma celor doi
Înainte de sezon, Lewis Hamilton era de părere că vor exista multe curse în care se va bate chiar roată la roată cu Sebastian Vettel. Grand Prix-ul din Catalunia a arătat că britanicul a avut dreptate, monopostul celor de la Ferrari ajungând acum la același nivel cu cel Mercedes.
Cursa de la Barcelona a început cu un Vettel furibund, acesta depășindu-l pe Hamilton, plecat din pole-position. În spatele lor, Kimi Raikkonen a fost prins la mijloc între Bottas și Verstappen. Finlandezul s-a atins cu pilotul Mercedes și a dat peste Verstappen. Ambii piloți au fost nevoiți să abandoneze, mașinile lor suferind daune importante la suspensii, iar Bottas a rămas pe circuit.
Strategia mai inspirată a lui Mercedes
În turul 14, Vettel a decis cu echipa sa să intre la boxe. A schimbat pneurile soft tot cu pneuri soft, în timp ce Hamilton a făcut-o în turul 21, dar cu pneuri medium, strategia germanilor fiind aceea ca Hamilton să rămână cât mai mult timp pe circuit, urmând ca ulterior să treacă obligatoriu pe pneurile soft, mult mai rapide.
Așa s-a și întâmplat. După cel de-al doilea schimb au început duelurile Vettel-Mercedes. Germanul, cu medium, britanicul, cu softuri. S-au și atins, însă, din fericire, ambii au rămas pe circuit.
În turul 44, Hamilton a trecut ca o săgeată pe lângă Vettel, germanul rămânând impasibil. Iar britanicul dus a fost! Nu s-a mai pus niciodată problema ca pilotul Ferrari să-l mai ajungă, deși mai erau 22 de tururi, iar între cei doi exista o diferență constantă de 4 secunde!
Lui Bottas i-a luat foc motorul
Valtteri Bottas a ratat podiumul, motorul Mercedes al monopostului luând foc. De oportunitate a profitat Daniel Ricciardo (Red Bull), care în ultimele tururi a fost nevoit să forțeze pentru ca Hamilton și Vettel să nu-l ajungă din urmă. Ar fi fost rușinos, însă, din păcate, aceasta este realitatea de acum din Formula 1. Mercedes, Ferrari, pe de-o parte, și restul, de cealaltă parte!
2este cifra victoriilor reușite pe Lewis Hamilton pe circuitul din Catalunia (2014 și 2017)
0este în dreptul punctelor pentru McLaren, echipa lui Fernando Alonso fiind singura din F1 care nu a punctat după primele cinci etape
După ce Kimi a abandonat, un copil aflat în tribună, fan Ferrari, a început să plângă. Ulterior, pilotul finlandez s-a întâlnit cu fanul său la boxe și cei doi s-au fotografiat.
PRIMI 10 CLASAȚI
1. Lewis Hamilton | Mercedes |
2. Sebastian Vettel | Ferrari |
3. Daniel Ricciardo | Red Bull Racing |
4. Sergio Perez | Force India |
5. Esteban Ocon | Force India |
6. Nico Hulkenberg | Renault |
7. Pascal Wherlein | Sauber |
8. Carlos Sainz | Torro Rosso |
9. Daniil Kvyat | Torro Rosso |
10. Romain Grosjean | Haas F1 |
CLASAMENT PILOȚI
1. Sebastian Vettel | 104p |
2. Lewis Hamiton | 98p |
3. Valtteri Bottas | 63p |
4. Kimi Raikkonen | 49p |
5. Daniel Ricciardo | 37p |
CLASAMENT CONSTRUCTORI
1. Mercedes | 161p |
2. Ferrari | 153p |
3. Red Bull | 72p |
4. Force India | 53p |
5. Torro Rosso | 21p |
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor