Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 30 aprilie 2024 17:55 / Actualizat marti, 30 aprilie 2024 17:55
De-a lungul celor șase episoade, „Senna” va dezvălui în premieră drumul lui Ayrton spre succes, alături de dezamăgiri, bucurie și durere, în timp ce va scoate la iveală personalitatea sa si relațiile cu cei din jur.
Aceasta este prezentarea pe care producătorii filmului o fac. Și dezvăluie culisele pe care cei care vor urmări documentarul le vor vedea.
„Serialul începe cu evenimentele care au stat la baza carierei auto a triplului campion de Formula 1, de când se mută în Anglia pentru a concura în Formula Ford, și până la accidentul său tragic la Imola, Italia, în timpul celebrului Grand Prix de la San Marino”, susțin aceștia.
Cu Vicente Amorim ca showrunner și regizor, alături de Julia Rezende, „Senna” a fost produs de Gullane cu ajutorul Senna Brands și a familiei pilotului. Vorbim de „povestea captivantă a unuia dintre cei mai mari eroi ai sportului din toate timpurile”.
Premiera va avea loc în a doua jumătate a anului 2024 și vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de celebrul comentariu al lui Galvão Bueno, la Grand Prix Brazilia, în 1991.
Acesta vorbește despre cursa dificilă care l-a ținut blocat în treapta a șasea și care a marcat, de asemenea, prima victorie în orașul său natal, Sao Paulo.
Cine a fost Ayrton Senna
Ayrton Senna este considerat de Formula 1 drept cel mai rapid pilot din toate timpurile.
Reușitele sale impresionante ne ajută să observăm cum pilotul a câștigat 3 titluri mondiale de F1, 41 de victorii, fiind de 65 de ori locul întâi și de 80 de ori pe alte locuri pe podium, între 1984 și 1994.
Senna este totuși mult mai mult decât niște statistici și recorduri: brazilianul a fost responsabil pentru momente magice din acest sport, la nivel mondial.
Ayrton a stabilit un nou nivel de excelență și a fost o legendă în arta de a-și depăși propriile limite.
Pasiunea lui Senna pentru o Brazilie mai bună, pe lângă impulsul său adânc înrădăcinat și determinarea atât pe pistă, cât și în afara acesteia, l-au deosebit de restul piloților.
Moștenirea sa a inspirat înființarea Institutului Ayrton Senna. Timp de 28 de ani, misiunea sa a fost de a dezvolta sportivi compleți, pregătindu-i pentru toate aspectele vieții din secolul XXI.