Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 24 decembrie 2010 00:00
O dată cu revenirea celor mai titraţi antrenori din istoria sportului românesc, Ana Porgras a cucerit aurul mondial după o pauză de 9 ani. "Este doar începutul", promite Octavian Belu, cel care le urează românilor să aibă un 2011 de aur "nu doar în sport, ci şi în viaţă"
După un sac de medalii cucerite, Octavian Belu şi Mariana Bitang au luat-o de la capăt în 2010 cu o nouă generaţie. Antrenorii şi fetele vor petrece Crăciunul şi Revelionul la Izvorani
Octavian Belu şi Mariana Bitang s-au întors în luna iunie 2010 în sala de gimnastică. Au luat-o încet şi după şase luni sînt în plină reconstrucţie. Vor petrece atît Crăciunul, cît şi Revelionul în sala de la Izvorani, cea îmbodobită ca de sărbătoare, dar cu gîndul la anul care urmează şi în care vor avea de muncă.
- Anul acesta v-aţi întors la lotul olimpic.
Mariana Bitang: Reîntoarcea nu a fost o schimbare radicală. Oricum, era o a doua natură pentru noi.Traversăm o perioadă delicată. Regret că am rămas atît de puţini antrenori şi că orgoliile sînt mai presus de orice. Regret că nu avem suficientă inteligenţă ca să strîngem rîndurile atunci cînd e nevoie. Lucrurile acestea nu fac decît să distrugă. E trist că sînt mai puţine gimnaste, mai puţini antrenori, mai puţini bani. Şi nu vorbesc aici numai despre gimnastică, e vorba şi despre celelalte sporturi.
- În cele şase luni de cînd v-aţi întors, cînd v-a fost cel mai greu?
Mariana Bitang: Orice prim contact nu e un moment comod. Dar avem suficientă experienţă pentru a trata astfel de lucuri. A fost imediata presiune a concursurilor. Dar trebuie să lăsăm lamentările.
"Totul evoluează"
- Au fost tot felul de discuţii, s-a schimbat sau nu s-a schimbat gimnastica?
Mariana Bitang: Tehnic, nu s-a schimbat, sînt aceleaşi elemente, aceleaşi lucruri. Modul de arbitrare este altul, cerinţele sînt altele. Nu trebuie să rămînem anchilozaţi, nici noi nu mai sîntem aceiaşi. Societatea evoluează. Totul evoluează. Generaţiile actuale poate nu-şi mai doresc la fel de mult să facă gimnastică
- Cîte gimnaste se pregătesc acum la Izvorani?
Mariana Bitang: Şaisprezece. Ideal ar fi fost să avem mai multe. Dar asta e. Ar fi fost frumos să avem 10-12 foarte bune. Nu există o reţetă, o cantitate optimă. Nu pot spune că 16 e puţin sau că 29 e mult. Fiecare antrenor încearcă să aibă cît mai multe gimnaste bune.
- Anul acesta s-a reînnodat firul aurului mondial după nouă ani de pauză...
Mariana Bitang: Campionatele Mondiaele sînt în fiecare an acum, înainte erau la doi ani. Nu trebuie uitat că în aceşti ani fără aur mondial au fost cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice. Să nu ştergem aceste medalii cu buretele, dar să sperăm că am reînnodat această tradiţie şi vom merge în continuare aşa.
Urmează un an greu
- O să aveţi vacanţă?
Mariana Bitang: Am avut patru zile. Dar apoi am regretat. Oricum, unele fete au stat atît de mult departe de sală încît altă pauză le-ar fi afectat. Ele au înţeles că e nevoie să muncească din greu. Europenele sînt în aprilie, ceea ce înseamnă că în februarie trebuie să intre pe integrale.
- După cinci ani o să petreceţi din nou Sărbătorile de Iarnă în cantonament?
Mariana Bitang: N-o să fim acasă, însă şi în anii trecuţi îl petreceam cu fostele sportive. Sîntem obişnuiţi să fim în cantonament de Sărbători. Dacă fetele nu au zile libere, nici antrenorii nu au.
- Ce v-aţi dori să primiţi de Crăciun?
Mariana Bitang: Sănătate. Asta nu-ţi poate da nimeni, dar asta îmi doresc.
- Ce le doriţi românilor de Crăciun?
Mariana Bitang: Sănătate!
Octavian Belu: Sănătate, în primul rînd, linişte, să nu-şi piardă speranţa şi să avem un an de aur.
- Pentru că le-aţi urat românilor un an de aur, cum va fi cu gimnastica în 2011, un an preolimpic?
Octavian Belu: E un an foarte important pentru că poţi să prinzi nişte zile proaste şi să nu te califici la Jocurile Olimpice. Noi am făcut primul pas deja, ne-am calificat pentru CM din 2011, de unde primele 12 merg la JO din 2012. Se va vedea ce ţări îşi depun candidatura pentru medaliile olimpice. Fiindcă în gimnastică nu se produc miracole. Ce se va întîmpla la CM poate fi un scenariu şi pentru Londra.
- Vor fi mai puţine competiţii pentru fete în 2011?
Mariana Bitang: Nu se poate, dacă nu participi la concursuri nu ai cum să le evaluezi pe fete. Unele dintre ele pot fi ireproşabile la antrenament, dar la concursuri să nu facă nimic. Trebuie să respectăm şi calendarul impus de Federaţia Internaţională.
Octavian Belu: Nu poţi să mergi la Jocurile Olimpice direct din sala de antrenament. O să facem cîteva concursuri cu echipa, dar şi altele individuale
- La CM 2010 am văzut valoarea României, locul al patrulea. Se poate recupera pînă la următoarea ediţie a CM?
Mariana Bitang: Am sesizat diferenţa, care este substanţială faţă de clasatele pe podium şi România. Dacă cele trei echipe şi-au tot schimbat locurile la vîrf şi le ştim valoarea, e clar că noi pornim într-o cursă cu handicap. Noi încercăm, dar depinde şi de fete, de dorinţa lor, de limita tehnică la care pot ajunge, de materialul biologic, la ce oferă sportivul. Vom constata după CM dacă îndeplinim obiectivul cu echipa şi dacă nu poate să fi realizat, ne vom reorienta spre medaliile individuale. E adevărat însă că o echipă puternică poate crea premisa pentru nişte gimnaste puternice şi pe aparate.
Octavian Belu: E complicat pentru că nici celelalte echipe nu stau pe loc. Au gimnaste care vin din urmă, atît Rusia cît şi SUA, iar cu China nu se ştie niciodată, ei pot alcătui oricînd 10 echipe. Nici fetele nu mai sînt la fel, parcă alta era emulaţia în trecut. Nu trebuie să ne plîngem că nu există infrastructură, că nu avem destule sportive. S-au schimbat multe şi în domeniul motivaţiei. Fetele de acum au laptopuri, telefoane mobile, nu le mai pot spune eu că merg la un concurs pentru o pereche de blugi.
"Nu mai avem antrenori"
- Care ar fi atunci problemele?
Octavian Belu: Nu mai avem antrenori dispuşi să se sacrifice 24 din 24. Au alte opţiuni şi nu putem funcţiona fără antrenori şcoliţi bazîndu-ne pe faptul că vor învăţa din mers. Situaţia sportului e una dificilă avînd în vedere că acum a devenit mai mult o ştiinţă.
- La ce aparate trebuie să crească România?
Octavian Belu: La toate aparatele. Faptul că fetele au luat medalii la bîrnă şi la sol în 2010 nu le garantează că vor lua şi la anul. În planul de pregătire e specificat un nou exerciţiu pentru fiecare dintre ele, dar nu e de ajuns ca noi să vrem. Realitatea din sala e alta decît pe hîrtie. Eu m-am bucurat pentru cele care au reuşit pentru că au avut de tras după accidentări grave.
- Jocurile Olimpice rămîn în continuare obiectivul principal?
Octavian Belu: Clar, restul sînt etape. La Campionatele Europene vor merge doar fetele care vor avea ceva de spus, nu va fi un concurs de căpătat experienţă. Iar Campionatele Mondiale vor fi o scenă pe care se pot lansa pentru JO.

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”