SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  GIMNASTICĂ AEROBICĂ

Gimnastica aerobică românească, la un pas de desfiinţare: "Sîntem umiliţi"

Trioul format din Marcel Zamfir, Valentin Mavrodineanu şi Petru Tolan a cîştigat aurul la CE. FOTO: Mediafax
Trioul format din Marcel Zamfir, Valentin Mavrodineanu şi Petru Tolan a cîştigat aurul la CE. FOTO: Mediafax

Articol de - Publicat joi, 05 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 04 ianuarie 2012 20:55

Sportivii români medaliaţi la Campionatele Europene vor fi recompensaţi de către ANST cu sume cuprinse între 500 şi 1.400 de lei


Gimnaştii din lotul naţional de aerobică al României nu au început anul 2012 prea fericiţi. Ajunşi ieri în cantonamentul de la Poiana Braşov, sportivii medaliaţi la Campionatul European din 2011 au aflat sumele cu care statul român le recompensează performanţele. Medaliaţii cu aur vor primi 1.400 lei, cei cu argint, 800 lei, iar cei cu bronz, 500 lei. Şi asta în condiţiile în care România a cheltuit cu organizarea CE de la Bucureşti, competiţie desfăşurată în luna noiembrie a anului trecut, aproape 400.000 de euro.

"Sînt nişte premii jenante, chiar jignitoare. Oricît de neolimpic este acest sport, sumele stabilite de către funcţionarii din Autoritate sînt umilitoare şi probabil că nu le vom accepta", a declarat Marcela Fumea, coordonatoarea loturilor naţionale ale României.

Conform reglementărilor ANST, medaliaţii din sporturile neolimpice primesc 50% din cuantumul prevăzut pentru cele olimpice. Din cauza zecilor de medaliaţi europeni şi mondiali din artele marţiale, ale căror premieri ajungeau să depăşească cu mult bugetele unor federaţii olimpice, ANST a emis un ordin prin care aceste recompense au fost reduse la 10%.

"Am căzut victime colaterale. Gimnastica aerobică a ajuns să fie pusă pe picior de egalitate cu artele marţiale. Mai bine ne-ar desfiinţa!", a mai spus antrenoarea Marcela Fumea, cea care în urmă cu zece ani a pus bazele gimnasticii aerobice din România.

Campionii vor să renunţe
Mircea Zamfir, care are în palmares 3 titluri mondiale şi 6 europene, este veteranul trioului masculin care a cucerit medalia de aur la CE de la Bucureşti alături de Valentin Mavrodineanu şi de Petru Tolan. "Sîntem buni, dar nu ne vede nimeni. Iar acum sîntem şi umiliţi", a mărturisit Zamfir, care a ajuns ieri la Poiana Braşov. El şi colegii săi au fost luaţi prin surprindere cînd li s-au comunicat premiile. "Nu pot să le numesc premii. Parcă sîntem amnezici. Încă nu realizăm că toată munca noastră depusă anul trecut nu valorează mai mult de 1400 de lei. Stăm şi ne gîndim dacă mai are rost să ne implicăm sau să renunţăm. Nu ne vedem deloc bine viitorul. Este totul trist!", a spus campionul european.

"Am reprezentat cu onoare România la competiţiile internaţionale şi în mod normal ar trebui să ne aflăm sub ocrotirea şi la adăpostul acestei ţări. În schimb, noi sîntem tăiaţi, furaţi"
Mircea Zamfir, campion european

"Statul cheltuie lunar pentru un deţinut 2.200 de lei, iar un medaliat cu bronz european primeşte 500 de lei, cît un ajutor de şomaj!"
Marcela Fumea, coordonator lot naţional

Campionii vs premii
Trio masculin (Zamfir, Mavrodineanu, Tolan) aur CE 1.400 lei
Corina Constantin (indiv. femin) aur CE 1.400 lei
Grup feminin argint CE 800 lei
Luisa Pavel (indiv. feminin) bronz CE 500 lei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Liga 2
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?
Superliga
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?"
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”
Superliga
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”

Singurul antrenor care are INTERZIS la Craiova! Război deschis cu Mihai Rotaru: „Nu doar că ne-a fost propus, ne-a fost impus!” + Reacția tehnicianului

Ultimele detalii de la Universitatea Craiova: suma de reziliere oferită de Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă + cine va sta pe bancă împotriva lui FCSB


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează