Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 12 martie 2021 15:45 / Actualizat sambata, 13 martie 2021 00:24
Dubla Borussia Dortmund - Metz a fost anulată de forul european care trebuie acum să ia o decizie. Meciurile din optimile Ligii Campionilor ar fi trebuit să se joace în Franța, azi și duminică.
Borussia Dortmund și Metz Handball, campioana Germaniei, respectiv cea a Franței, se înțeleseseră să joace dubla manșă din optimile de finală ale Ligii Campionilor în Franța, la Nancy, pe 12 și 14 martie.
Nemții de la Dortmund nu au mai plecat însă în Franța și au anunțat Federația Europeană de Handbal (EHF) că refuză să mai joace. Asta pentru că, spun nemții, Metz a ascuns un caz de COVID-19. E vorba chiar de portarul naționalei Germaniei, Dinah Eckerle, care evoluează la Metz!
Au aflat de la Federația Germană de Handbal
"Marți am primit informația că Dinah Eckerle a fost testată pozitiv la coronavirus", a declarat în presa germană Andreas Heiermann, șeful secției de handbal de la Borussia. "Pentru mine este o catastrofă să primesc informațiile de la Federația Germană de Handbal, cu patru zile înainte de joc, și nu de la EHF sau Metz", a subliniat Heiermann.
Eckerle s-a antrenat, se pare, alături de alte jucătoare de la Metz înainte de a primi rezultatul testului. Portarul german a informat și federația pentru că urma să ajungă la echipa națională, pentru un stagiu de pregătire, după dubla cu Dortmund. Federația Germană de Handbal (DHB) nu a confirmat faptul că Eckerle ar fi pozitivă, dar nici nu a negat. Cei de la Metz susțin că jucătoarele s-au antrenat individual și nu au luat contact unele cu altele. Numai că Heiermann susține că nici "EHF nu a fost informată de cazul pozitiv din lot".
Metz a fost în carantină
Lucrurile se leagă pentru că echipa franceză a stat 10 zile în carantină, până la mijlocul săptămânii trecute. A ieșit după ce toate jucătoarele au avut teste negative. "Dortmund nu face deplasarea în Franța. O călătorie la Nancy și găzduirea jocurilor este iresponsabilă. Siguranța și sănătatea jucătorilor sunt primodiale", a declarat Andreas Heiermann.
Metz a jucat ultimul meci în grupe în fața CSM București. După acel meci, 10 persoane din echipă și stafful CSM București au suferit de coronavirus.
Acum mingea e în terenul EHF, dar forul european are o situație foarte grea de analizat. Meciurile nu se mai pot disputa, dar care va fi echipa care va merge în "sferturi", la masa verde?
Oana Manea s-a făcut antrenoare! Ce club a ales: „Îmi doresc foarte mult de la ele”