Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 24 aprilie 2020 12:38
Flavius Sâsâeac îi răspunde managerului de la Dinamo vizavi de acuzațiile făcute în Gazeta Sporturilor. „Dacă îl mai lăsăm pe acest circar să continue, vom ajunge și noi să credem ce spune”, declară președintele Potaissei.
Aflate în fruntea Ligii Naționale masculine, Dinamo și Potaissa Turda se duelează acum și verbal prin declarațiile celor doi conducători, managerul Daniel Georgescu (Dinamo) și Flavius Sâsâeac (Potaissa). Georgescu a acuzat faptul că în spatele tuturor deciziilor contradictorii luate de Federație și de Consiliul de Administrație al FRH se află Sâsâeac, cel care urmărește acum să destabilizeze Dinamo și să-și vadă visul cu ochii, să facă Turda campioană!
Flavius Sâsâeac a trimis un drept la replică vizavi de "aberațiile proliferate de un individ care pozează în eternul dezavantajat, care ne dă impresia de mare investitor și salvator al handbalului românesc".
Explicațiile vizavi de criteriile de transfer
„L-am rugat înainte de Sărbătorile de Paște să îmi spună care este varianta bună pentru Dinamo, în virtutea realizărilor remarcabile din Liga Campionilor, spre a-și păstra lotul, să mi-o transmită în scris și eu o să o susțin în Consiliul de Administrație, ca să nu se piardă munca unui club cu rezonanță din ultimii ani. Ce mi-a răspuns? Că el are deja rezolvată situația cu jucătorii și că nu-l interesează. Probabil dorind să renunțe la câțiva jucători emblematici, în schimbul aducerii a noi jucători pe care i-a acontat deja, e mai convenabil acum să dea vina pe Federație. Înrăiești fanii, te sustragi, ataci federația, faci circ, iar tu ieși basma curată. Nu mi-a transmis nimic, iar eu nu m-am simțit obligat în a-i executa obligațiile manageriale, dacă lui i-a convenit sau i-a fost lene”
- Flavius Sâsâeac
Despre jocurile de culise ca Potaissa Turda să câștige titlul
„Aici marele manager, care a vrut să scape de plata salariului băietilor aferent lunii iunie, lună a concediilor pentru sportivi, în mod obișnuit, a încercat să mascheze erorile manageriale comise prin asumarea unor riscuri la semnarea unor astfel de contracte care nu acoperă tot sezonul. Adică le taie banii pentru perioada când au și ei dreptul la concediu și dă vina de federație că vrea să ajute alt club să-i ia titlul, ca să facă diversiune și să mute atenția în altă parte. Specific lui. În aceeași situație a fost și U Cluj, la feminin, anul trecut, când la baraj nu a mai avut contract cu 4 fete de bază și nu le-a putut utiliza, dar a avut decența de a nu arunca vina în alta parte".
Despre riscurile de îmbolnăvire ale jucătorilor, antrenorilor, dacă se va relua competiția
„Niciodată federația nu va relua competiția dacă vor exista premisele îmbolnăvirii.Tocmai asta s-a dezbătut în Consiliul de Administrație, ca să se voteze reluarea competiției doar la momentul când efectiv ar trebui să reînceapă, când nu vor mai exista riscuri pentru echipe. De ce s-a băgat marele salvator să dezbată acest subiect? Pentru discursul populist amestecat cu temele care îl interesează și în ajută să-și mascheze adevăratele obiective de interes pur personal. Dă bine la public. Adevărul este că am dovada faptului că el însuși afirmă că e bine să se reia competiția".
Despre retrogradare în Liga Națională
„Inoculând faptul că federația a decis deja sistemul de retrogradare, încearcă să învrăjbească anumite cluburi. Adevărul? Nu a stabilit încă nimeni dacă va pica cineva din prima ligă. S-au emis opinii legate de câte echipe ar fi bine să fie în prima ligă, legat de situația dată, pentru următorul sezon. Au fost opinii pentru 14 sau pentru 16 echipe, fără a se da vreun verdict. Din nou diversiune și populism”
Despre naturalizarea unor jucători străini pentru națională
„Decât să investești în jucători români, decât să trudești în a realiza ceva cu adevărat util, pe termen lung, de care să beneficieze naționala și handbalul românesc, în așa fel încât fiecare român să fie mândru, căci e făcută din români, cel mai simplu e să faci baloane din săpun cu susțineri extravagante despre naturalizări care nu se vor întâmpla niciodată. Credeți că Mousavi sau Heidarirad își vor abandona vreodată propria națională? Niciodată! Eu știu că sunt foarte uniți și patrioți. Dar prinde bine la public să înflorești verzi și uscate”.
Despre tema așa-zisei ostracizări a clubului Dinamo, de „malefica Federație”
„Este de notorietate în rândul celor implicați in fenomen, strategia marelui manager, gură-bogată, ca profitând de istoria frumoasă a clubului Dinamo, cu rezultate sportive excepționale și cu o coeziune extraordinară a fanilor în jurul acestui club istoric, de a profita la maximum în momentele cheie, promovandu-și propria imagine, demonizându-și așa-zișii dușmani. Dacă ieșea bine, era meritul lui, dacă ieșea prost, era vina FRH. Aș dori să-l întreb, spre corecta informare a celor care nu știu, dar ar vrea să știe, cât a investit dumnealui, salvatorul, în Clubul Dinamo (din propriul buzunar, nu din al altora). Îl ajută mai mult să răspundă el la această întrebare decât jucătorii care au avut de-a face cu el (actuali și o sumedenie de foști)”.
„Antrenorul naționalei. Văd, mai nou, că domnul cu lumina în handbal, afirmă că el l-a adus pe Rareș Fortuneanu selecționer. Aici este foarte simplu. Trebuie întrebat Rareș dacă e chiar așa"
„Fabulația cu Petkovic. Dacă acest antrenor de renume mondial dorea să vină în România, mai ales la suma vehiculată de subiectul replicii mele, sunt convins că l-ar fi adus la Dinamo și nu la federație. Din nou, populism"
- Flavius Sâsâeac