SPORTURI  »  HANDBAL  »  CORONA BRAȘOV - CSM BUCUREȘTI 30-30

CORONA BRAȘOV - CSM BUCUREȘTI 30-30 // FOTO „Tigroaicele” au ratat ocazia de a urca pe podium

Articol de - Publicat miercuri, 06 noiembrie 2019 21:04

Corona Brașov și CSM București au remizat miercuri seară, scor 30-30 (15-15), într-un meci devans din etapa a 10-a a Ligii Naționale de handbal feminin.  

Cu Cristina Laslo în mare formă, echipa Brașovului a dat senzația că poate produce o altă mare surpriză, după ce Gloria Bistrița a învins marți pe SCM Râmnicu Vâlcea, conducând în multe momente, atât în prima cât și în a doua repriză.  

Totuși, Cristina Neagu, la al doilea meci după pauza de 11 luni, și-a ajutat echipa să gestioneze momentele în care se afla dezavantaj, iar CSM-ul a reușit să revină de fiecare dată.  

Egalul oprește astfel Brașovul să urce pe primul loc, dar și pe Neagu&co să reducă din handicapul față de rivala din Vâlcea.  

„Cred că pentru toată lumea care a privit meciul a fost o plăcere. Din păcate pentru noi, am primit cam multe goluri. Altfel, știam că Brașovul e o echipă bună, cu jucătoare de valoare, cu omogenitate, pentru că unele joacă și la echipa națională împreună. Sunt mai multe echipe care pot emite pretenții și nici un meci nu e câștigat dinainte”,  a spus Adi Vasile, antrenorul lui CSM București. 

„Ar fi trebuit să gestionăm mai bine diferența pe care am avut-o în favoarea noastră în repriza a doua. Îmi pare rău pentru acest public minunat, că nu i-am oferit o victorie. Dar pas, cu pas... Anul trecut ne-au bătut greu, acum am făcut egal. Totuși, CSM e o echipă de mari valori, iar Neagu a stat pe teren tot meciul. Noi vrem să jucăm un handbal plăcut în primul rând. Avem jucătoare tinere, mai au fluctuații. Acest rezultat ne ajută și la moral, cu siguranță se va vedea acest lucru în următoarele meciuri”, a precizat și antrenorul Brașovului, Ion Crăciun.

VEZI ȘI:

Dinamo - Kadetten Schaffhausen 27-26 // FOTO + VIDEO Victorie importantă și calificare pentru „dulăi”, după o repriză secundă electrizantă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (2)
xac13
xac13  •  07 Noiembrie 2019, 09:43

Meci cu mare incarcatura ....ce" geniu" al incompetentei a realizat transmisia la concurenta a doua meciuri de handbal importante !!! Cei care se mai pricep la handbal ( si ceva arbitraj !!!) au vazut clar modul " smecheresc " de fluierat . Cat timp a condus Brasovul - arbitraj bunicel ( pro - Brasov - sensibil ) . In momentul cand Bucurestiul s-a apropiat si era sa castige..... pasi la Andreea ( eu nu i-am vazut !!! si au scos mingea din poarta - arbitrii cu experienta , au scoala !!!) Pacat ca titlul se joaca in alte parte decat pe teren.

1037235313056897
Mihai Grandori  •  07 Noiembrie 2019, 01:12

Meci superb ,cinste ambelor echipe , *** ! Daca ti-e greu lasa-te de handbal .. Oare cui se adresa ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close