SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Final dramatic în Ferencvaros - CSM București! Campioana României a condus până în minutul 53, dar ultimele minute au fost de coșmar

CSM București - Ferencvaros / Foto: Imago
CSM București - Ferencvaros / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 17 noiembrie 2024 16:34 / Actualizat duminica, 17 noiembrie 2024 18:29

CSM București a pierdut partida cu Ferencvaros, din etapa a 8-a din Liga Campionilor, scor 28-31 (18-17). „Tigroaicele” au avut inițiativa de-a lungul partidei, au condus până în minutul 53, dar în final au cedat clar, fără a mai avea vreo șansă să obțină un rezultat pozitiv.

Campioana României s-a deplasat duminică după-amiaza la Budapesta, în căutarea revanșei, după eșecul suferit la două goluri, scor 26-28, pe teren propriu, cu Ferencvaros.

Maghiarele au pornit favorite înaintea acestei confruntări, iar începutul meciului le-a aparținut. CSM a avut două eliminări în primele 6 minute, iar gazdele au condus și la trei goluri în startul confruntării.

Treptat, atacul celor de la Ferencvaros a început să greșească, iar la poarta cealaltă Omoregie a marcat gol după gol.

După 12 minute, CSM a reușit să restabilească egalitatea, 7-7, iar la jumătatea primei reprize româncele au luat pentru prima data conducerea, scor 10-9.

CSM București, evoluție solidă în deplasarea de la Budapesta

Tot CSM a continuat să aibă inițiativa și campioana României s-a desprins la două goluri, dar imediat Ferencvaros a restabilit egalitatea.

Finalul primei părți a fost echilibrat, cele două echipe au mers cap la cap, iar CSM București a intrat cu un gol avans la cabine, 18-17.

După revenirea de la vestiare, Ferencvaros a fost prima care a marcat, dar tot CSM a stat cu un pas în fața adversarei, iar finalul a fost absolut dramatic.

CSM, eșec pe terenul lui Ferencvaros

CSM a condus până aproape de final, dar Ferencvaros a preluat conducerea în minutul 53. Ultimele minute nu au mai fost foarte echilibrate, după ce gazdele s-au desprins la trei goluri, iar meciul s-a terminat cu succesul gazdelor, 31-28.

După acest joc, CSM București este pe locul 4, cu 8 puncte, în timp ce Ferencvaros este pe poziția secundă, cu 14 puncte.

Runda viitoare, în ianuarie, după EURO 2024, CSM București va juca în deplasare, cu Metz, pe 12 ianuarie, de la ora 17:00, în timp ce Ferencvaros va juca tot în deplasare, cu Krim, pe 11 ianuarie, de la ora 19:00.

Clasamentul în Grupa A din Liga Campionilor

Final dramatic în Ferencvaros - CSM București! Campioana României a condus până în minutul 53, dar ultimele minute au fost de coșmar
Sursă: Flashscore

FINAL » Ferencvaros - CSM București 31-28

  • FINAL la Budapesta! Gazdele se impun 31-28

  • Min 59: Nimic nu se mai poate întâmpla, Ferencvaros are trei goluri avans și va câștiga această partidă

  • Min 58: Ferencvaros conduce cu două goluri, time out pentru CSM, care are nevoie neapărat de gol pentru a mai păstra șanse

  • Min 57: Maghiarele sunt la conducere pe final de meci

  • Min 53: Ferencvaros preia conducerea, 28-27, cu mai puțin de 7 minute înainte de final

  • Min 49: Neagu înscrie și CSM e din nou în față

  • Min 47: CSM București rămâne la conducere, dar finalul se anunță unul incendiar

  • Min 42: CSM revine la conducere, 23-22, la poarta cealaltă Hosu scoate și campioana României are șansa să se desprindă

  • Min 41: Egalitate la 22 la Budapesta, CSM are poarta goală

  • Min 36: CSM continuă să conducă în deplasarea de la Budapesta

  • Min 33: Omoregie înscrie de la 7 metri, gazdele sunt cu om în minus

  • Min 31: Ferencvaros marchează primul gol al reprizei a doua

  • PAUZĂ la Budapesta! CSM revine de la -3 și conduce cu un gol la pauză

  • Min 29: Omoregie o readuce pe CSM la conducere, 17-16

  • Min 29: Bucureștencele mai marchează o dată și egalează din nou, 16-16

  • Min 28: Maghiarele preiau conducerea, iar CSM are time out

  • Min 27: Ferencvaros și CSM București continuă să se mențină la egalitate, 15-15 cu 3 minute înainte de pauză

  • Min 23: Ferencvaros revine rapid și egalează la 12

  • Min 21: CSM revine de la -3 și se desprinde la două goluri cu 9 minute înainte de final

  • Min 16: CSM a luat pentru prima dată conducerea în acest joc, scor 10-9

  • Min 15: S-a echilibrat jocul de la Budapesta. CSM ține aproape de Ferencvaros și cele două echipe sunt la egalitate, 9-9, la jumătatea primei reprize

  • Min 12: Gazdele mai ratează o dată și până la urmă CSM restabilește egalitatea la 7

  • Min 11: Ferencvaros ratează, dar româncele ratează șansa să egaleze

  • Min 11: Omoregie marchează din nou și CSM mai are un singur gol de recuperat. Este 7-6 pentru maghiare

  • Min 9: Omoregie fructifică lovitura de la 7 metri și CSM revine la -2
    Min 7: Neagu înscrie, dar imediat gazdele restabilesc ecartul. La poarta cealaltă, Omoregie ratează și Ferencvaros are șansa de a se desprinde la +4

  • Min 6: Ferencvaros, cu om în plus, se distanțează la 3 goluri

  • Min 4: O nouă eliminare la CSM București în startul acestei partide. Omoregie a fost sancționată și ea, iar româncele joacă din nou în inferioritate

  • Min 4: Omoregie înscrie pentru CSM și gazdele mai au doar un gol avans, 3-2

  • Min 2: Marton deschide scorul la Budapesta, pentru gazde, din extremă

  • Prima eliminare la CSM București după doar 38 de secunde

  • A început meciul de la Budapesta

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a venit în Parlamentul României » Discurs pro Călin Georgescu și Potra: „Am și eu cuțit în mașină. Sunt legionar și terorist?”
Superliga
Gigi Becali a venit în Parlamentul României » Discurs pro Călin Georgescu și Potra: „Am și eu cuțit în mașină. Sunt legionar și terorist?”
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
Superliga
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”
Liga 2
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (16)
Crinughe1
Crinughe1  •  18 Noiembrie 2024, 14:09

Eu nu vad în toată presa de sport un articol care sa dezbata ce se întâmplă cu aceste gauri negre(cluburi) din handbalul feminin care înghit banii noștri și nu da nimeni socoteala. Oare toți comentatorii sportivi sunt vânduți acestor cluburi?

Crinughe1
Crinughe1  •  18 Noiembrie 2024, 08:40

Nu vad comentariul meu, care nu jignea pe nimeni. Tot ce e critic, aici se cenzurează, de ce va mai numiți comentatori?

dandana_2
dandana_2  •  18 Noiembrie 2024, 01:09
Postat de SuporterOr pe 17 Noiembrie 2024, 13:55

Luată om cu om, Fradi nu e mai valoroasă decât CSM. Comparând post cu post, după mine primăresele ies pe plus. Daca unguroaicele câștigă și aceasta a doua confruntare o va face prin activarea superioara a factorilor ce țin de jocul de echipa: valoarea și inspirația antrenorului, jocul de echipa, apărarea, omogenitatea, atitudinea și mentalitatea colectivă. Daca câștiga CSMul, dovedește caracter. Și ne dă și nouă de doi speranță pentru F4. Hai CSM, hai Romania.

Luata om cu om, ce-a facut?! Ferencvaros nu e mai valoroasa?! Cu Kanor, cu Dmitrieva, cu Maslova, cu Lekic, cu Malenstein, cu Edwige nu e mai valoroasa? Tu ai vazut ce creier are Andrea Lekic? Ce mobilitate si inventivitate are Dmitrieva? Bravo, stii handbal!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează