Articol de Cătălin Stroia, Valentin David (video) - Publicat miercuri, 26 aprilie 2023 20:03 / Actualizat miercuri, 26 aprilie 2023 20:05
La finalul eșecului cu Austria, scor 30-35, Xavi Pascual, selecționerul României, a vorbit despre „anxietatea” care îi împiedică pe „tricolori” să obțină rezultatele dorite.
- În runda decisivă, România înfruntă Ucraina, duminică, de la ora 19:00. Cu o victorie, naționala lui Xavi Pascual merge la turneul final din Germania
- Campionatul European de handbal masculin este programat în perioada 10 ianuarie - 28 ianuarie 2024.
VIDEO. Xavi Pascual: „Avem probleme sub presiune, nu știm să gestionăm avantajul”
„Am început bine, apoi au apărut erorile. Avem această anxietate de a câștiga meciurile. Nu avem experiența de a juca astfel de meciuri. Vedem, echipa nu joacă bine sub presiune. Asta e o problemă, o problemă importantă.
Ne lipsește experiența, când suntem la 3-4 goluri în spate, gata, considerăm că am pierdut. Nu! Avem timp. Avem nevoie de mai multe meciuri de acest gen, cu miză. Asta ne lipsește”, a spus Xavi Pascual.
Xavi Pascual, înaintea meciului decisiv cu Ucraina
Duminică, de la ora 19:00, România va juca meciul decisiv cu Ucraina. Xavi Pascual a prefațat înfruntarea.
„Nu știu, încercăm. De fiecare dată când avem această oportunitate, nu facem acest pas înainte. Nu știu ce vom face duminică. Nu e o problemă de motivație, ci de anxietate. E ceva diferit. Toți sunt motivați. Dar e o problemă că nu pot juca sub astfel de presiune, cu o astfel de miză. E această presiune.
Nu e vorba de valoare, e foarte complicat să mă exprim în română. Nu e frică, nu e lipsă de valoare, e altceva. Nu avem obișnuița de a juca astfel de meciuri.
Când suntem conduși cu 3 goluri gândim: «Ah, vom pierde, vom pierde». Nu putem schimba mentalitatea de pe azi pe mâine”, a concluzionat Pascual.
VIDEO. Javier Humet, declarații după înfrângerea cu Austria: „Promitem că o să dăm 100% cu Ucraina”
Citește și alte știri din sportul românesc:
VIDEO Xavi Pascual, despre handbalul masculin românesc: „Feroe, Kosovo și Macedonia sunt peste noi”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!