SPORTURI  »  HANDBAL  »  REVENIRE

E soare iar!

Articol de - Publicat vineri, 22 februarie 2008 00:00

Cristina Vărzaru ar putea reveni pe teren şi sînt şanse să îmbrace tricoul României la Olimpiadă

De aproape un an, Cristina Vărzaru, extrema dreapta a "naţionalei" României, nu mai poate juca handbal. Accidentarea la genunchiul drept nu-i dă pace. A consultat mai mulţi medici din Danemarca, România şi Germania. Toţi i-au dat speranţe, dar durerile la picior au continuat. Au fost momente dure, în care Cristina se întreba dacă va mai putea intra vreodată pe teren. A ratat Campionatul Mondial din Franţa, acolo unde România ar fi avut atîta nevoie de ea. A stat în mijlocul fetelor, le-a încurajat, dar boltele ei au lipsit unei "naţionale" care a venit, pînă la urmă, pe locul 4. După atîtea necazuri şi suferinţă, se pare că soarele a apărut din nou pe strada Cristinei. În două luni de zile ar putea reveni pe teren.

Locul speranţei
"Mare klinik. Aşa se numeşte clinica din Kiel unde foarte mulţi handbalişti au fost ajutaţi să revină pe teren după accidentări mai mult sau mai puţin tragice. Acolo am fost şi eu în vizită şi am avut o presimţire în momentul în care am intrat în biroul doctorului Preis, de pe al cărui perete, printre alţii, zîmbea fericit şi Lovgren cu Cupa Campionilor în braţe (ce vreţi, toată lumea are o slăbiciune)", a scris Cristina pe blogul ei.

După mai multe teste, extrema dreapta a aflat că în maximum două luni va putea reveni pe teren. "Sînt mai mult decît fericită. Aveam temeri că trebuie să mă operez iar. Durerile care nu mă lasă provin, conform doctorului Preis, de la rotulă şi muşchiul cvadriceps. Problema nu e foarte uşor de soluţionat, dar are rezolvare prin terapie, ceea ce e excelent", a încheiat Cristina. Aşadar, o lună de recuperare la Kiel şi apoi speranţe. Visul de a juca la Olimpiadă se apropie de realitate.

Medicina băbească
Cristina Vărzaru a încercat totul pentru a reveni pe teren. A fost chiar la o babă vestită despre care se spunea că prin acele ei miraculoase vindecă totul. "Fac parte din grupul celor care nu cred în astfel de lucruri. Cînd îi văd la TV pe cei care stau cu lingura lipită de mînă sau de frunte, mă bufneşte rîsul. Singura mea credinţă e că sînt nişte impostori", spune Cristina. "După cele şapte ace băgate în ureche însă, am constatat că durerile la genunchi s-au ameliorat considerabil. Sînt însă conştientă că problema nu e rezolvată", a adăugat Vărzaru.

Elisei merge şi ea la Kiel
Gheorghe Tadici a vorbit cu Cristina Văzaru la telefon şi a decis să o trimită la un consult la Kiel şi pe Valentina Elisei Ardean, cealaltă extremă cu probleme din echipa naţională. Alice va sta în Germania între 1 şi 3 martie pentru un control amănunţit. "Ea se antrenează normal, dar nu vrem să riscăm nimic şi doresc să văd dacă pot conta pe ea pentru finalul campionatului", a declarat Tadici.

A fost la Kiel-Flensburg
Cristina Vărzaru e de luni în tratament la Kiel şi va rămîne acolo o lună. Aseară a asistat la derbyul din Bundesliga, dintre campioana Europei, THW Kiel, şi Flensburg (30-28). "Sper ca pe lîngă un genunchi gata pentru acţiune, să mai iau aici şi cîteva lecţii de handbal, dar şi un tricou cu favoritul meu, suedezul Lovgren", a mărturisit pe blogul său Vărzaru.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
 •  17 Martie 2008, 09:33

Hello! Good Site! Thanks you! <a href=http://pwqdodgjgkr.com >http://pwqdodgjgkr.com</a>

 •  22 Februarie 2008, 22:20

Vrem sa va transmitem ceva:Dl TADICI este un om extraordinar,cand e vorba de sanatatea jucatoarelor,le ajuta ,se intereseaza de cei mai buni doctori,hotaraste rapid interventia lor,intervine din proprie initiativa,aranjeaza singur si apoi anunta jucatoarea,hotarasc impreuna si anunta conducerea,ce si cum se v-a face.Este un om adevarat,care la greu ajuta pe toata lumea,inclusiv saracii.

 •  22 Februarie 2008, 11:34

Fa-te bine Cristina ! Tadiciule tie o m*u*i*e mare pentru ca esti handicapatul handbalului romanesc.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează