SPORTURI  »  HANDBAL  »  FRH

Invitație la șpriț! Ce a făcut președintele FRH cu câteva zile înainte de alegeri

Articol de - Publicat sambata, 10 februarie 2018 18:26

Federația Română de Handbal i-a invitat pe membrii afiliați, cu o seară înainte de alegeri, la un dineu. Contracandidații actualului președinte, Alexandru Dedu, au atacat în termeni duri măsura ”populistă” a FRH.

Federația Română de Handbal a postat pe site-ul său o invitație la un eveniment pe care l-a denumit pompos "Dineul Handbalului Românesc", programat cu o seară înainte de alegerile de la Federația Română de Handbal, adică pe 13 februarie.

"Am primit și eu pe mailul personal invitația, de la asistenta domnului președinte al federației. Îmi pare rău să anunț, dar nu o voi onora pentru că nu mi se pare normal să se întâmple așa ceva, cu câteva ore înainte de alegeri. Sigur, se pot face aranjamente, strategii la această întâlnire, dar eu cred în oamenii de handbal, că încă trăim într-o lume civilizată", a declarat Narcisa Lecușanu.

Celălalt contracandidat al lui Alexandru Dedu, la funcția de președinte, Robert Licu, a criticat în termeni și mai duri "evenimentul". "Invitația actualei vremelnice conduceri a FRH e copiată după modelul «Hai la la o friptură, la un grătar, la un mic, la un șpriț și-o bere», oferit de alte federații sportive de-a lungul timpului.

Alegătorilor îmbuibați li se spunea cum să voteze. Convins că distinșii electori care vor participa la Adunarea Generală a FRH doresc binele handbalului, mă voi strădui - chiar dacă acest aranjament a fost comunicat intempestiv - să îi întâlnesc, să îi salut și, cu siguranță, vom schimba opinii față în față", a scris Robert Licu pe contul său de facebook.

img 20180210 wa0015

"Federația poate suporta o masă și o noapte de cazare!"

"Este o hotărâre a Consiliului de Administraţie, Federaţia să suporte şi cazarea şi masa la această Adunare Generală pentru toţi candidaţii şi toţi delegaţii. Şi apoi, toţi ne dorim să avem cvorum. Ştim că sunt cluburi şi oameni care nu au posibilitatea să-şi achite o cazare şi vrem să închidem circul acesta care nu face bine handbalului românesc, să putem începe să ne vedem de treabă.

În momentul de faţă, Federaţia poate să suporte o noapte de cazare pentru toţi delegaţii şi candidaţii. Dineul este gândit, după tot circul acesta mediatic care nu ne-a făcut bine, să stăm toţi la un loc, să vorbim împreună despre handbal, să arătăm unitate", a declarat Alexandru Dedu.

La alegerile pentru președinția FRH, de pe 14 februarie, vor participa Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu și Robert Licu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
623506571124451
Marian Iordachescu  •  12 Februarie 2018, 04:32

La dineul FRH organizat innaite de alegeri se va imprti la fiecare participant si o punga pe care sunt pictai trandafiri rosii si pecare scrie PSD ,iar in punga va fi pus o sticla de ulei ,1 Kg de zahar si 1 Kg de faina

Vezi toate comentariile (1)
Comentează