SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDBAL FEMININ / SEMIFINALE

Povestea „Cenușăresei” Croația spusă de o jucătoare care evoluează în România: Valentina Blazevici

Hora croată după o calificare istorică în semifinale FOTO Stanko Gruden / kolektiffimages
Hora croată după o calificare istorică în semifinale FOTO Stanko Gruden / kolektiffimages

Articol de - Publicat joi, 17 decembrie 2020 18:07 / Actualizat joi, 17 decembrie 2020 18:24

Croația e marea surpriză a Europeanului din Danemarca. S-a calificat în semifinale, deși era cotată cu ultima șansă înainte de turneu! Valentina Blazevici, jucătoarea care evoluează la Măgura Cisnădie, povestește cum s-a ajuns aici și ce visează acum croatele

După cinci victorii și o înfrângere, Croația s-a calificat în semifinalele Campionatului European. Valentina Blazevici, centrul echipei, care evoluează în România la Măgura Cisnădie, a povestit pentru site-ul oficial al competiției care este starea de spirit în lot.

"Recunosc, în acest moment nu știu dacă este adevărat ce se întâmplă. Ne trăim visul până ne va trezi cineva", spune Valentina. Echipa pregătită de Nenad Sostarici a fost puternic lovită înainte de Euro. Șase jucătoare de la campioana Podravka au fost testate pozitiv cu coronavirus, plus că portarul titular Ivana Kapitanovici s-a accidentat. "Obiectivul nostru a fost clar. Nu am vrut să terminăm pe ultimul loc și să câștigăm cel puțin un meci", spune Blazevici. Croația terminase ultima la Euro, atât în 2016, cât și în 2018!

"I-aș fi spus că e nebun!"

Blazevici este sinceră și recunoaște că "dacă acum trei săptămâni cineva mi-ar fi spus că vom ajunge în semifinale, l-aș fi trimis la nebuni și i-aș fi zis că nu are idee de handbal". După victoria cu Ungaria, în prima zi a Euro, obiectivul era deja îndeplinit. Dar au urmat victoriile cu Olanda, campioana mondială, Serbia și România. Încolțeau speranțele de semifinale. "În acel moment am încetat să mai glumim și să mai râdem. Meciul cu Germania era de totul sau nimic. Dar nu am simțit presiune, am jucat relaxat. Buna dispoziție și atmosfera incredibilă din echipă au rămas aceleași", a dezvăluit handbalista de la Cisnădie.

Povestea „Cenușăresei” Croația spusă de o jucătoare care evoluează în România: Valentina Blazevici
Valentina Blazevici, o jucătoare care s-a remarcat și la Cisnădie FOTO Stanko Gruden / kolektiffimages


Ea e și DJ-ul echipei și responsabila cu selecția muzicii. "Avem și noi aceleași melodii clasice din arenele de fotbal sau handbal masculin, cum ar fi «Srce Vatreno». Poate acum vom înregistra și noi o melodie așa cum s-a întâmplat cu echipa de fotbal sau cu cea de băieți, la handbal", subliniază Valentina. Ele sunt vedetele croate de Crăciun Toată lumea le trimite mesaje de încurajare, acum sunt niște adevărate vedete acasă, în Croația. "Toată lumea e înnebunită după noi. Echipa a fost numită «lumina în întunericul Coronei» sau «vedetele croate de Crăciun»". E foarte mândră de coechipierele sale și de ceea ce ele au realizat. "Acestea rămân amintirile noastre, este turneul nostru, facem istorie în handbalul croat. Dar nu vrem să ne oprim aici. Vreau să mergem până la capăt", anunță Blazevici. Starul lui Real Madrid, Luka Modrici, le-a trimis mesaje de încurajare. "Noi suntem fete normale, nu ne-am imaginat niciodată că o să fim stele pentru cineva. Înainte de toate, suntem o echipă!", afirmă Valentina.

"Cowboys" și "Cowgirls"

Băieții din naționala masculină de handbal a Croației, campioni olimpici și mondiali, au fost supranumiți "Cowboys". Acum și fetele au fost numite "Cowgirls". Numai că Valentinei îi place altă poreclă. "Noi suntem «kraljice šoka»", adică în traducere "Reginele șocului". "Soka" este porecla antrenorului Nenad Sostarici, iar Blazevici spune că "toate suntem reginele lui Sostarici". Croația este "Cenușăreasa" Europeanului danez, iar Blazevici speră ca povestea să se încheie cu happy-end, pe podiumul competiției.

PROGRAMUL SEMIFINALELOR, VINERI

19:00 Franța-Croația (Digi, Telekom, Look)
21:30 Danemarca-Norvegia (Digi, Telekom, Look)

Cristina Neagu a răbufnit! Furioasă pe colege după dezamăgirea de la Euro 2020: „Se comportă ca și cum au cine știe ce realizări!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează