Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 11 decembrie 2015 00:00
Ştefan Birtalan spune că de la el a învățat să arunce, practic, de pe loc. ”Toți am fost pe platou, acolo, sus, dar el a fost vîrful!”, spune fostul jucător al ”naționalei”
Gheorghe Gruia. Un munte. Un colos. Stîngaciul care avea soluții la toate apărările adverse. Un golgeter. Omul care iubea enorm golul. Și să fie în centrul atenției. Reușea acest lucru prin ceea ce făcea. Și pe teren, și în afara lui.
"Ce să vă spun eu de Guriță al nostru? Cum pot să vorbesc eu de Guriță la timpul trecut?", spune cu năduf Ștefan Birtalan, fostul său coechipier. "L-am cunoscut acum mai bine de 50 de ani. De fapt, la început mi-a fost idol. Am crescut în handbal cu el, l-am văzut la televizor la Mondialul din 1964. Îmi pare rău că nu mai sînt imagini de atunci să vedeți ce jucător! Doamne, un monstru sacru!", subliniază nea Bibi.
"Cel mai mare jucător de handbal din România, fără discuție! Printre cei mai faimoși sportivi români. De ce spun asta? Pentru că atunci cînd jucam, ponderea golurilor lui în "națională", dar și la Steaua, era de peste 50 la sută. Noi băteam cu 13-10, 14-11, iar el dădea 7-8 goluri! Vă dați seama ce jucător?", întreabă Birtalan.
- Nu era luat om la om în meciuri?
- Cum să nu fie? Îmi aduc aminte, la Cupa Mondială din 1971, doi suedezi l-au ținut tot timpul! Și bine, că le-a dat 9 goluri!
Ștefan Birtalan spune că de la Gruia a învățat săritura fără elan. "El avea o detentă impresionantă. La cei un metru și 90 de centimetri ai săi, sărea mai sus decît jucătorii de doi metri și ceva. Era revoluție pe vremea aceea, îi măsurau săriturile, îi urmăreau mișcările, era studiat!", povestește Birtalan.
Țineau legătura prin telefon, pe internet și vorbeau des. "Acum, cum trec zilele astea de repede, nu mai ştiu exact cînd am vorbit. Dar să fie vreo lună... Lui îi plăcea întotdeauna să fie lăudat, să fie în centrul atenției. Și eu îi spuneam, dar nu că nu ar fi fost adevărat. "Mă Guriță, tu ai fost Himalaya al nostru, mă! Toți am fost acolo, sus, pe platou, la înălțime, dar tu erai vîrful cel mai înalt!", a încheiat Birtalan.
El avea camera cu cadă!
Radu Voina spune că Gruia l-a luat sub aripa sa cînd a ajuns la Steaua, dar se purta cu el ca un frate mai mare
Radu Voina își aduce aminte un episod petrecut în anul venirii sale la Steaua în care a avut prima întîlnire cu "marele Gruia". "Pentru mine era ca un sfînt, era Dumnezeu pe pămînt. Eram la un turneu la Ploiești, eu jucam la Universitatea București, dar semnasem cu Steaua. Și în ultimul meci urma să evoluez împotriva viitoarei mele echipe. M-a chemat la el în cameră, la hotel. Mă gîndeam eu, după mintea mea, atunci «Să vezi că-mi zice să o las mai moale!»", povestește Radu Voina.
"Cînd am intrat, el era în cadă. Îi plăcea să stea în cadă, în apă fierbinte. Așa se relaxa! Dacă mergeam undeva și aveam o singură cameră cu cadă, aia era a lui Guriță!", adaugă Radu Voina. "Dar știi ce mi-a zis? «Mă copile! Tu să îți aperi culorile clubului tău! Nu te gîndi că o să joci la Steaua!». I-am bătut la 10 goluri diferență, dar tot Steaua a ieșit campioană", a subliniat fostul centru al Stelei.
Nemții l-au așteptat cu Mercedesul pe aeroport
Nicolae Ceaușescu i-a promis că-l lasă să plece, după Olimpiada de la Munchen, dar cu două zile înainte de mutarea în Germania, comuniștii i-au luat pașaportul
Gheorghe Gruia s-a retras în 1973, supărat că nu a fost lăsat să plece afară, pentru a evolua la o echipă din străinătate. "Toate echipele din Germania îl doreau. Era zeu acolo. Ceaușescu chiar i-a promis că-l va lăsa să plece, după Olimpiada de la Munchen 1972", povestește fostul campion mondial Gheorghe Goran, și el fost coechipier cu Gruia. "Nu mai țin minte ce echipă era din Germania, dar bătuseră deja palma.
Guriță a cerut un Mercedes cu zero kilometri la bord. Nemții s-au dus cu mașina pe platformă, la aeroport. Dar au așteptat degeaba. Comuniştii i-au luat pașaportul cu două zile înainte de a pleca. Tot Ceaușescu s-a supărat că România a luat doar medalie de bronz la Olimpiadă", a adăugat Goran.
Dragii mei, nu ai cum să-ţi uiţi limba maternă. Numai dacă eşti la Polul Nord şi ai în jurul tău doar pinguini şi eschimoşi, posibil să mai uiţi ceva din ea. Câtă vreme gândesc româneşte, sigur că vorbesc româneşte. Plus că eu citesc şi ziarele din România, mă uit la emisiuni pe internet, sunt la curent cu ce se întâmplă în ţară. Şi încă ceva, vorbesc zilnic cu Thor, câinele meu, evident pe româneşte!
Cum a ajuns Gruia mexican?
Într-un interviu acordat Adevărul, anul trecut, Gheorghe Gruia povestește cum a ajuns în Mexic ăi cum a rămas să trăiască 37 de ani la Ciudad de Mexico. "M-a sunat Lia Manoliu, Dumnezeu să o odihnească, că ea era la Minister, şi mi-a spus: «George, pleci în Mexic». Era în 1978, iar eu de cinci ani aşteptam să fiu lăsat să plec afară. Nici nu mai credeam. Mă amăgiseră cu Iordania, Kuweit. Nu vroiau să-mi dea drumul să câştig şi eu ceva bani, deşi mă puseseră să mă las de handbal, tocmai pentru a pleca afară", a povestit Gruia. A fost 28 de ani profesor la Universitatea UNAM, antrenorul naționalei Mexicului. El a fost cel care a dus handbalul peste Ocean. "Nici nu știau ce e ăla handbal. Am aşteptat vreo trei luni să-mi aducă 100 de mingi. Unii jucau handbal cu mingii de volei. Apoi am luat-o prin oraşe, le arătam cum se joacă, le desenam terenuri şi le lăsam cîte două mingi. Am bătut Mexicul în lung şi-n lat, ca să-i învăţ pe mexicani handbalul", a povestit Gruia.
)
)
)
)
)
)
)
