Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 10 decembrie 2020 00:00 / Actualizat joi, 10 decembrie 2020 23:07
România a pierdut partida cu Croația, scor 20-25, în primul meci al grupei II principale de la Campionatul European de handbal feminin și nu mai are șanse matematice de a ajunge în semifinale.
România nu mai are nicio șansă la medalii. A făcut un meci foarte slab, deși începuse bine și conducea cu 8-4. E prima înfrângere din istorie în fața croatelor, la Campionatele Europene.
România - Croația 20-25. Cronică Marian Ursescu: „Am uitat să jucăm!”
Pentru a mai spera la semifinale, România avea nevoie de victorie în fața Croației. Apoi ne-am fi rugat să ne ajute jocul rezultatelor. Nu mai e cazul acum. "Tricolorele" au jucat lamentabil cu Croația și nu ne-au dat nici măcar speranțe pe finalul de meci.
Începutul partidei a fost unul excelent. Neagu a marcat rapid trei goluri, Dedu a închis poarta, iar România pusese patru lungimi distanță pe tabelă: 8-4. A urmat însă o perioadă neagră pentru românce. În 7 minute am reușit contraperformanța de a nu da gol, primind în schimb 7! Un intermediar de 7-0 ce le-a încărcat moral pe croate. Echipa care învingea surprinzător Ungaria, Olanda și Serbia era gata să facă o nouă victimă.
România, eșec la debutul în grupa principală de la Campionatul European de handbal feminin
După faza grupelor, statisticile arătau că România are cele mai puține goluri marcate. În plus, ne chinuiam cel mai rău la atacurile poziționale, având printre cele mai multe pase contabilizate. Asta s-a întâmplat și în meciul de aseară. Ritmul de joc al "tricolorelor" a fost unul lent, previzibil, croatele nefiind puse în dificultate.
Câteva sclipiri individuale ale unor jucătoare, dar foarte, foarte multe greșeli individuale. România s-a apropiat la un moment dat la două goluri distanță, 17-19, dar Croația a revenit imediat pe tabelă și pe final nu au mai fost emoții în privința învingătoarei. Astăzi, doar Neagu parțial, cei doi portari, Dedu și Dumanska, și oarecum Ostase au jucat cât de cât. În rest, mulțime vidă!
25-20 pentru Croația, prima înfrângere a României în meciurile directe la Campionatele Europene, la a cincea dispută. Croația continuă să uimească, trecându-și în cont a patra victorie consecutivă, deși îi lipsesc, la acest turneu final, 6 jucătoare de la campioana Podravka Koprivnica.
România, fără șanse la semifinalele Campionatului European
România mai are de jucat cu Ungaria și Olanda. După victoria obținută de Norvegia împotriva Olandei, scor 32-25, „tricolorele” au pierdut orice șansă matematică de a se califica în semifinale.
Clasamentul grupei II
Echipă | Meciuri | Golaveraj | Puncte |
2. Norvegia | 3 | 102-68 | 6 |
2. Croația | 3 | 76-67 | 6 |
3. Olanda | 3 | 78-83 | 2 |
4. Germania | 2 | 45-61 | 2 |
5. Ungaria | 2 | 46-52 | 0 |
6. România | 3 | 59-75 | 0 |
FINAL » România - Croația 20-25
S-a terminat partida!
min. 57: Croatele combină superb cu pivotul. România se mișcă greoi, dar punctează dintr-un 7 metri, transformat de aceeași Eliza Buceschi. 19-23
min. 55: Neagu obține o eliminare de două minute, dar Iuganu aruncă previzibil. 18-22
min. 54: Iuganu are un moment de inspirație și întrerupe seceta din ofensivă. 18-21
min. 48: Eliza Buceschi combină rapid cu Ostase, apoi aruncă imparabil. 17-19
VIDEO Gol de generic marcat de Lorena Ostase! Candidează la reușita Europeanului
min. 46: Dincă ratează primul contraatac al României din această repriză. Buceschi transformă un 7 metri la acțiunea imediat următoare. 16-19
min. 45: România încearcă un atac cu finalizare din inter dreapta. Arbitrele dictează și de data asta forțare, autoare Cristina Laslo. 15-19
min. 44: Neagu o servește ideal pe Ostase. Pivotul naționalei înscrie al treilea gol al serii 15-18
min. 43: Cristina Neagu își asumă tot mai multe acțiuni. 14-18
min. 41: Bogdan Burcea revine la formula cu care a început partida. Buceschi tranformă o lovitură de la 7 metri obținută de Cristina Neagu. 13-17
min. 40: Dedu apără din nou, dar Popa forțează în ofensivă. 12-17
min. 39: Denisa Dedu încearcă să declanșeze un contraatac. Trimite mingea într-o adversară. 12-17
min. 37: Valentina Blažević, jucătoarea de la Cisnădie, transformă un 7 metri. Neagu ajunge la 5 goluri pe acțiunea imediat următoare. 12-17
min. 35: Neagu aruncă previzibil. Pivotul Katarina Ježić e din nou uitată singură pe contraatac. 11-16
min. 34: Seraficeanu înscrie primul al României din repriza secundă. 11-15
min. 31: Laura Popa primește o eliminare de două minute. 10-14
A început repriza secundă. Posesia o are Croația, aflată în inferioritate numerică.
Audiențe incredibile la Europeanul de handbal feminin: 54% dintre televizoare au fost pe meciuri!
min. 30: Neagu ia jocul pe cont propriu, se înalță și profită de bâlbâiala portăriței adverse. 10-14
min. 29: Continuă haosol din jocul României. Încă o pasă scăpată de Cristina Neagu. Dora Krsnik marchează pe contraatac. 9-14
min. 28: Cristina Neagu ratează o aruncare de la 7 metri. 9-12
min. 26: Cristina Laslo pătrunde cu tupeu în inter stânga. Apărarea nu reușește să scoată însă mingi. Croația continuă perioada excelentă. 9-12
min. 23: Elevele lui Bogdan Burcea s-au prăbușit total. Construcția suferă, pasele nu sunt trimise precis. Croația e eficientă pe pe faza a doua. 8-10
min. 22: Eliza Buceschi aruncă mult pe lângă poartă. 8-8
min. 20: Bogdan Burcea cere timp de odihnă, după ce pivotul Katarina Ježić a fost uitată singură la ultimele două acțiuni. 8-7
min. 18: Anca Polocoșer își asumă acțiunile în absența Cristinei Neagu, odihnită în aceste momente. 8-5
min. 17: Polocoșer pătrunde în inter dreapta și aruncă în cross. 7-3
min. 15: Antrenorul Croației cere timp de odihnă. 6-3
WATCH: A no-look hip shot by Lorena Ostase. Perfect.@HRStwitt 🇭🇷 vs #Romania 🇷🇴#ehfeuro2020 #handballispassion pic.twitter.com/0kEge8ILL9
— EHF EURO (@EHFEURO) December 10, 2020
min. 14: Lorena Ostase marchează un gol de generic! Aruncă pe la spate, din cădere. 6-3
min. 13: Combinațiile dintre Neagu și Ostase funcționează și astăzi. Ostase, trasă evident, reușește să trimită mingea în plasă: Dedu are o nouă intervenție senzațională. 5-3
min. 11: Denisa Dedu apără o aruncare de la 7 metri. 4-3
min. 10: Laura Popa o doboară pe Mičijević. Interul croat marchează, apoi scoate și o eliminare de două minute. Bogdan Burcea scoate portarul. 4-3
min. 9: Neagu transformă și o lovitură de la 7 metri. România are și superioritate numerică timp de două minute. 4-2
min. 8: Cristina Neagu are un start perfect de meci, două goluri din două aruncări. 3-1
min. 6: Seraficeanu prinde cu o mână mingea de la Laslo și înscrie din extrema dreapta. 2-1
min. 5: Denisa Dedu are două intervenții senzaționale. 1-1
min. 4: Cristina Neagu aruncă puternic, în stânga portarului. 1-1
min. 3: Încă un atac ratat pentru „tricolore”. 0-1
min. 2: Eliza Buceschi rămâne nemarcată pe pivot, dar calcă semicercul. 0-0
A început partida! România are primul primul atac.
România a obținut o singură victorie la Campionatul European de handbal feminin, 28-24 cu Polonia. A fost suficientă pentru calificarea în faza grupelor principale. Dacă vor mai mult, „tricolorele” trebuie să aibă un parcurs fără greșeală în continuare. Prima încercare va fi împotriva surprizei plăcute a competiției, Croația.
1.70este cota medie pe care o are victoria României. „Tricolorele” sunt văzute favorite certe de casele de pariuri
CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDBAL FEMININ: PROGRAMUL GRUPEI PRINCIPALE II
- 10 decembrie, ora 19:15 » Croația - România
- 10 decembrie, ora 21:30 » Olanda - Norvegia
- 12 decembrie, ora 17:00 » Ungaria - Germania
- 12 decembrie, ora 19:15 » Croația - Norvegia
- 14 decembrie, ora 19:15 » Olanda - Germania
- 14 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - România
- 15 decembrie, ora 17:00 » Olanda - România
- 15 decembrie, ora 19:15 » Croația - Germania
- 15 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - Norvegia
Campionatul European de handbal feminin: clasamentul grupei II principale
Citește și alte știri de la Campionatul European de handbal feminin:
Bogdan Burcea: "Acceptăm criticile, dar lăsați să se termine Campionatul European!"