SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

România cu două echipe în Liga Campionilor? » CSM e sigură de locul său, Rapid are șanse mari să i se alăture

Cristina Neagu în acțiune în ediția trecută a Ligii Campionilor Foto Imago
Cristina Neagu în acțiune în ediția trecută a Ligii Campionilor Foto Imago

Articol de - Publicat duminica, 11 iunie 2023 15:21 / Actualizat duminica, 11 iunie 2023 15:43

21 de cluburi s-au înscris pentru ediția viitoare a competiției supreme continentale, CSM București între cele cu loc fix, Rapid așteptând decizia federației europene, care se va anunța pe 21 iunie

Sunt șanse mari ca România să aibă din nou două echipe în Liga Campionilor, întrecerea de vârf europeană urmând să-și păstreze formatul cu două grupe compuse din câte 8 formații.

21 de echipe pentru 16 locuri

EHF a anunțat că s-au înscris 21 de cluburi, care sunt împărțite în trei categorii: echipe din țări care au un loc fix în Liga Campionilor, apoi cereri pentru un loc adițional din partea națiunilor care au măcar o echipă în competiție, iar ultima categorie cuprinde team-urile din țări fără loc în Ligă și care solicită un upgrade venind din EHF European League.

În continuare, locul fix al Rusiei rămâne vacant, atâta vreme cât țara și cluburile ei nu au dreptul să participe în competiții organizate de EHF în urma invaziei Ucrainei.

CSM București, direct în grupe

CSM București, campioana României și echipa care a dominat abundent Liga Florilor, este sigură de poziția sa în viitoarea ediție a competiției supreme europene. La fel sunt și alte opt formații: Odense, Esbjerg (Danemarca), Metz (Franța), Bietigheim (Germania), Gyor (Ungaria), Buducnost (Muntenegru), Vipers (Norvegia), Krim (Slovenia).

Rămân alte 7 poziții de completat, pentru care candidează restul de 12 înscrise. Unele cu șanse mai mari, evident, iar între acestea este și Rapid București, vicecampioana României, echipă care a lăsat o impresie foarte frumoasă ediția trecută, când, debutantă fiind, a ajuns până în sferturile de finală. 

În categoria cereri adiționale din partea unor țări deja cu loc fix au mai formulat solicitări Ikast (Danemarca), Brest și Neptunes de Nantes (Franța), FTC-Cargo și DVSC Schaeffer (Ungaria), Storhamar și Sola (Norvegia).

Apoi, în ultima categorie, cu upgrade față de participarea în EHF European League, se găsesc Lokomotiva Zagreb (Croația), care a evoluat în ediția recent încheiată, Zaglebie Lubin (Polonia), Savehof (Suedia). Kastamonu (Turcia) se înscrisese de vinerea trecută, deși abia sâmbătă a câștigat meciul decisiv pentru titlul național cu Konyaalti, 34-30 în deplasare.

Decizia EHF, pe 21 iunie

Pentru ediția trecută, 17 echipe au aplicat pentru un loc participant, 9 având poziție fixă. Atunci, Rapid, Storhamar, Lokomotiva Zagreb, Banik Most și Bietigheim au primit acceptul, solicitarea Borussiei Dortmund fiind respinsă.

Următorul pas pentru EHF este ca grupul de evaluare să pregătească recomandările până pe 19 iunie, iar lista finală a echipelor participante va fi făcută publică două zile mai târziu, pe 21 iunie. Pe 27 iunie, la Viena, se va face tragerea la sorți a grupelor pentru ediția 2023-2024 a Ligii Campionilor. Primele partide se vor disputa în luna septembrie.

Citește și: 

Un român va conduce cea mai titrată echipă de polo din Spania! A fost prezentat oficial la CN Barcelona
ANTRENOR
Un român va conduce cea mai titrată echipă de polo din Spania! A fost prezentat oficial la CN Barcelona
Iga Swiatek a rezistat eroic în finala Roland Garros cu Muchova și a câștigat al 4-lea trofeu de Grand Slam din carieră » Răsturnări incredibile de situație
ROLAND GARROS 2023
Iga Swiatek a rezistat eroic în finala Roland Garros cu Muchova și a câștigat al 4-lea trofeu de Grand Slam din carieră » Răsturnări incredibile de situație
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (4)
AlessandroNesta
AlessandroNesta  •  12 Iunie 2023, 09:54
Postat de AdrianUCV1948 pe 11 Iunie 2023, 22:29

Pai au reguli stricte, doar Danemarca are primele doua locuri in CL, restul tarilor trimit campioana in CL, apoi se dau invitatii (7 la numar) pentru a completa locurile.

pai da, dar e stupid cu invitatii. Mi se pare mult mai ok cum e la fotbal. Macar stii o treaba. Daca ai coeficient bun, joci in Champions League, daca nu, nu.

AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  11 Iunie 2023, 22:29
Postat de AlessandroNesta pe 11 Iunie 2023, 17:06

De asta nu progreseaza handbalul. Ca nu au reguli clare bazate pe merit sportiv de accedere in cupele europene. Ei dau invitatii dupa bunul plac.. Cam tristut.

Pai au reguli stricte, doar Danemarca are primele doua locuri in CL, restul tarilor trimit campioana in CL, apoi se dau invitatii (7 la numar) pentru a completa locurile.

21lva
21lva  •  11 Iunie 2023, 17:23

Păi și Tg Jiu?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează