SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN

România - Germania 28-32, în ultimul meci pentru „tricolore” în grupa principală de la Campionatul European

România - Germania // foto: Raed Krishan +24   FOTO
România - Germania // foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 16 noiembrie 2022 18:00 / Actualizat miercuri, 16 noiembrie 2022 18:09

România a pierdut ultimul meci din grupele principale de la Campionatul European de handbal feminin, 28-32 cu Germania, și a încheiat grupa 2 pe ultima poziție.

Fără șanse la semifinale după înfrângerea de marți cu Muntenegru, 34-35, naționala României nu a etalat cea mai bună versiune în partida de astăzi cu Germania.

„Tricolorele” au început bine, au avut 3-0, apoi 6-3, dar nu au putut menține nivelul. Nemțoaicele s-au trezit și au punctat de 7 ori la rând, până la 10-6, diferență care n-a mai putut fi recuperată până la final.

Elevele lui Florentin Pera au fost aproape la un moment dat, 11-12, au intrat cu două goluri în urmă la pauză, 14-16, dar repriza secundă nu a decurs așa cum și-ar fi dorit.

+19 FOTO

România a pierdut cu Germania în ultimul ei meci din grupele principale de la Campionatul European

Până la final, Germania, cu Johanna Stockschlader în mare formă - 10 goluri din 13 aruncări - și-a construit un avans considerabil, de puncte, 32-28. Învinsă astăzi, România încheie grupa 2 principală de la European pe ultimul loc, 6, cu doar două puncte, din victoria la limită cu Spania.

Partea bună a meciului de astăzi: Cristina Neagu a depășit borna de 300 de goluri înscrise la Campionatele Europene de handbal, indiferent că vorbim despre competiția masculină sau cea feminină! Mai exact, a ajuns la 303 reușite, fiind cea mai bună marcatoare a României astăzi, cu 7 goluri.

11 sau 12va fi locul ocupat de România la această ediție a Campionatului European, în funcție de rezultatul meciului Croația - Suedia

FINAL » România - Germania 28-32

  • min. 60: final, 32-28 pentru Germania, care păstrează șanse la locul 3 în grupă. 
  • min. 57: încă un time-out solicitat de Florentin Pera, după ce elevele sale au rămas la 4 goluri în urmă. 
  • min. 54: România reduce diferența la 3 goluri. 
  • min. 50: gol înscris de Alexandra Dindilligan, lob superb din extrema stângă. 
  • min. 46: time-out cerut de Florentin Pera, după ce nemțoaicele s-au distanțat la 5 goluri. Alexandra-Diana Badea înscrie apoi. 
  • min. 44: Emily Bolk mărește avantajul Germaniei la 4 goluri. 
  • min. 42: Cristina Neagu transformă fără emoții o aruncare de la 7 metri. 
  • min. 40: gol superb înscris de Cristina Neagu. 
  • min. 39: de această dată, Sorina înscrie și reduce diferența la două goluri, 18-20. Apoi, Laura Pristăvița faultează, o decizie pe care fanii români nu au agreat-o. Aceștia au început să strige „Mafia, Mafia”.
  • min. 38: Isabell Roch apără aruncarea Sorinei Grozav. 
  • min. 35: Alina Grijseels înscrie de la 7 metri.
  • min. 33: Sorina Grozav ratează din postura 1 contra 1 cu portarul Germaniei.
  • min. 31: România lovește bara la prima acțiune de atac, prin Tănăsie. Germania răspunde cu gol Johanna Stockschlader.
  • Ora 17:20 - A început repriza a doua.

100 de oameniau fost prezenți în tribunele sălii din Skopje

  • min. 30: Sorina Grozav înscrie cu poarta goală. Apoi, la atacul Germaniei, Daciana Hosu apără. 14-16 la pauză. 
  • min. 28: eliminare din tabăra Germaniei, iese Mia Zschocke.
  • min. 26: Sorina Grozav înscrie pentru România. 
  • min. 24: Lisa Antl duce diferența la 4 goluri. Între timp, se reface echilibrul numeric pe teren. 
  • min. 23: încă o eliminare pentru România, Crina Pintea este trimisă pe bancă după ce a ținut o adversară. 
  • min. 22: Julia Maidhof duce scorul la 14-11 pentru Germania. Imediat după, Laura Pristăvița reduce din diferență.
  • min. 21: eliminare de două minute pentru Dindilligan. 
  • min. 19: România topește diferența la un singur gol, grație unei aruncări puternice a Laurei Pristăvița.
  • min. 16: Stockschlader ajunge la 7 goluri în această partidă. Anterior, Bazaliu punctase primul gol al României după 8 minute. 
  • min. 15: Johanna Stockschlader înscrie pe contraatac, după o ratare a Biancăi Bazaliu. Apoi, Alina Grijseels a punctat de la 7 metri. Germania a înscris ultimele 7 goluri ale partidei. 
  • min. 12: Grijseels înscrie de la 7 metri și aduce nemțoaicele în avantaj, 7-6, după ce România a avut la un moment dat 6-3. 
  • min. 11: Germania egalează, după ce Buceschi a pierdut mingea în atac. Johanna Stockschlader finalizează un contraatac tăios. 
  • min. 10: al doilea gol pentru Emily Bolk, iar avantajul României este tăiat la un singur punct. 
  • min. 7: Cristina Neagu înscrie al doilea ei gol din acest meci, dar Stockschlader reduce din diferență imediat după, cu o aruncare la colțul scurt.
  • min. 5: Emily Bolk punctează pentru Germania. 
  • min. 4: 3-0 pentru România, gol Laura Pristăvița. 
  • min. 2: Alexandra-Diana Badea înscrie primul gol al meciului, din extremă, și a ajuns la 10 reușite la acest turneu. Imediat după, Diana Ciucă scoate o aruncare a Johannei Stockschlader.
  • Ora 16:30 - A început meciul de la Skopje. Germania are primul atac. 

Clasamentul în grupa României de la Campionatul European

România - Germania 28-32, în ultimul meci pentru „tricolore” în grupa principală de la Campionatul European
sursă foto: Flashscore

Mai multe știri din handbal: 

Florentin Pera, „foarte nervos” după înfrângerea la limită cu Muntenegru: „Nu vreau să spun mai multe acum”

Huiduieli la fiecare atingere și o atmosferă ostilă pentru România în decisivul cu Muntenegru

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Superliga
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Italienii dezvăluie prima afacere pe care o poate face Șucu la Genoa » 18 milioane de euro pentru jucător!
Campionate
Italienii dezvăluie prima afacere pe care o poate face Șucu la Genoa » 18 milioane de euro pentru jucător!
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”
Liga 2
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (20)
sextus
sextus  •  16 Noiembrie 2022, 19:14

Suntem varza, o singura victorie cu un gol bulanos... Cum se face, noi dacii verzi, masculii si femelele feroce, cei mai ortodocsi, cu cel mai tare partid ***, nationalisti, conservatori si reactionari, suntem ciuca batailor la orice sport... Ne-o trag pensatii astia globasti din vest de ne asculta cu urechea... Sigur folosesc vreun rimel sau ruj interzis...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ceaiuri
ceaiuri  •  16 Noiembrie 2022, 19:14
Postat de muzica pe 16 Noiembrie 2022, 18:42

Acum,sa fim realisti !Am protestat ieri pana am ragusit (fiind tenor de meserie ,la Opere mari din lume ),dar...azi ,fetelor,in loc sa demonstrati,VALOAREA MARE PE CARE O RECLAMATI,ati jucat,din pacate ,sub orice critica !!!Oare,chiar asa de stoarse psihic si fizic sa fi fost dupa furtul de ieri ?!Caracterul ,de care aveati nevoie astazi, l-ati avut vreo 1o, 12 min din prima repriza !!Aici,fetelor stam f.RAU....si asta s-a vazut din pacate IN TOATE COMPETITILE IMPORTANTE ,din ultimele decenii !Locurile pe care le-am ocupat in clasamentele finale,AU FOST UMILITOARE !(inclusiv,la acst european !).Noul boss de la FRH,trebuie sa faca un proiect,serios,de baza ,cu reguli noi in organizarea campionatului intern !(aici e buba,unde dam salarile cele mai mari din lume,pe o serie de f.bune straine ...dar in detrimentul marilor talente indigene,,vezi rolul lui Bazaliu ,pierduti la CSM B.,unde a fost o eterna rezerva de cateva min,pe meci !).Vedem 2 tari care termina pe locul 11 si 12 (UNG si ROM),care au cele mai puternice campioate din Europa... dar ,uitati-va la nationalele lor !Aceasta boala este comuna ,la ambele tari !Deci atentie,avem cate un meci,unde printr-o mobilizare extraordinara,ne depasim conditia,dar...din pacate,aceasta este EXCEPTIA ,CARE CONFIRMA REGULA !Deci mai putine plangeri la EHF ,SI SA PRIVIM ADEVARUL IN FATA ,care este din pacate, CAM TRIST !Haideti,d-lor,suflecati manecile si LA TREABA,ptr STAM CAM RAU !(din pacate de multe decenii trecute !).

nu stiu cum calculezi... noi si vecinii sa avem cele mai tari campionate(locul 6din Norv bate tot din campionat)daca te referi la bani,Gyor are un sponsor puternic,noi avem Primaria foarte darnica,totul e simplu...fara jucatoare straine in campionat (sau o liga profesionista..fara bani publici in finantare)si in mai putin de 2ani apar rezultate

grro
grro  •  16 Noiembrie 2022, 19:13
Postat de lucian_85 pe 16 Noiembrie 2022, 18:39

Dezamăgirea după meciul de ieri a fost mult prea mare. Până la jocurile olimpice nu mai e și un campionat mondial? Jocurile olimpice sunt inca departe.

Multe șanse nu mai prea sunt și de ce ți-ai bate joc de una din ele ? Dar stai liniștit, nemțoaicele ne băteau oricum .

Vezi toate comentariile (20)
Comentează