SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Schimbare radicală de situație în procesul Corona Brașov! Ce cer avocații în cazul jucătoarelor acuzate de dopaj

Daria Bucur este una dintre jucătoarele care au recurs la metoda de terapie cu laser FOTO Marius Ionescu +18   FOTO
Daria Bucur este una dintre jucătoarele care au recurs la metoda de terapie cu laser FOTO Marius Ionescu

Articol de - Publicat joi, 28 mai 2020 17:35

Schimbare radicală de situație în cazul „Corona”, cu jucătoarele care au recurs la terapie intravenoasă cu laser. „Să fie înghețată pedeapsa până la trei pătrimi din total!” e noua cerință a apărătorilor.

  • CONTEXT: GSP.ro a dezvăluit în exclusivitate că lotul Coronei Brașov este suspectat de DOPAJ de ANAD. 3 jucătoare, Cristina Laslo (23 de ani), Bianca Bazaliu (22) și Daciana Hosu (21), au fost deja notificate oficial că ar fi apelat la terapia cu laser intravenos, practică interzisă de WADA! Primele două jucătoare sunt erau în lotul României pentru Campionatul Mondial, însă au fost trimise acasă. (Detalii pe larg AICI)

„Cazul Corona" se apropie de pronunțare. În cadrul unei videoconferințe, avocații jucătoarelor, dar și cel al clubului ardelean au avut ultimele intervenții de apărare în fața Comisiei Agenției Naționale Anti-Doping, cea care va trebui să soluționeze cazul. Rând pe rând, avocații au făcut un sumar al celor întâmplate în noiembrie 2019, atunci când s-a aflat că handbalistele de la Corona Brașov au recurs într-o clinică din localitate la o metodă interzisă de WADA, terapia intravenoasă.

„Fetele nu sunt vinovate!”

Avocații au iterat ideea că în cazul jucătoarelor se poate constata lipsa de vinovăție sau în cel mai rău caz faptul că handbalistele au dat dovadă de „neglijență nesemnificativă". „Să ne punem în cazul unei handbaliste de la Corona. Doctorul echipei te trimite să faci acele proceduri medicale, alături de toate colegele, nu ești tu una singură. Medicul de la clinică îți dă toate asigurările că nu este un procedeu interzis. Totul se făcea la vedere. E clar că gradul de vinovăție al jucătoarelor este egal cu zero", au susținut avocații.

Ei au specificat faptul că fetele aveau trecut în contract obligativitatea de a se supune programului echipei, inclusiv din punct de vedere medical. Altfel clubul ar fi denunțat unilateral contractul sportiv! „Conduita fetelor, de la momentul în care au uzat de procedura respectivă și până la momentul în care s-au prezentat la Agenție pentru declarații, recunoscând efectuarea procedurilor, a fost una exemplară."Ele au participat la efectuarea unui documentar cu televiziunea națională prin care să fie arătat modul în care au ajuns, fără voia lor, într-un moment delicat al carierei, un documentar care să fie model pentru alți sportivi", au mai spus avocații.

„Pedeapsă egală cu perioada suspendării provizorii!"

Cei șase avocați ai jucătoarelor au cerut Comisiei de Audiere înlăturarea oricărei sancțiuni. „Considerăm că o suspendare de la momentul în care s-a dispus până la data în care se va pronunța Comisia este o decizie absolut rezonabilă. Dacă se consideră însă că pedeapsa trebuie să fie mai mare, s-ar putea discuta înghețarea restului de perioadă cu trei pătrimi din pedeapsă". Avocații au vehiculat și ideea "principiului proporționalității" în cazul pedepsei, unul aplicat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Adică fetele să fie suspendate în raport cu gradul lor de vinovăție. 

Pronunțarea verdictului în Cazul Corona se va da la data de 10 iunie.

FOTO. Cum se practică sportul în timpul stării de alertă din România

+13 FOTO

17 jucătoarede la Corona sunt acuzate că au recurs la metoda de laseroterapie interzisă de WADA. Între acestea se află jucătoare componente ale naționalei României precum Eliza Buceschi, Bianca Bazaliu, Cristina Laslo, Sorina Târcă, Daria Bucur, Daciana Hosu

Citește mai multe știri din handbal:

Iulia Dumanska a plecat de la SCM Rm. Vâlcea! Unde va evolua portărița naționalei în sezonul următor

Dinamo transferă al patrulea pivot! Revenire de 5 stele din Ungaria

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Din dreapta legendarului Patrick Vieira, Dan Șucu și-a prezentat planul în fața fotbaliștilor de la Genoa » Imagini de senzație
Superliga
Din dreapta legendarului Patrick Vieira, Dan Șucu și-a prezentat planul în fața fotbaliștilor de la Genoa » Imagini de senzație
Simona Halep a revenit cu succes pe teren, în Abu Dhabi! Victorie în fața Igăi Swiatek, după 5 game-uri câștigate consecutiv
Tenis
Simona Halep a revenit cu succes pe teren, în Abu Dhabi! Victorie în fața Igăi Swiatek, după 5 game-uri câștigate consecutiv
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”
Handbal
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (1)
clarvazatorul
clarvazatorul  •  28 Mai 2020, 19:41

Soarta fetelor a fost pecetluita prin acest Balaj. 19 noiembrie 2019! Nu uitati, Covid-19 merge cu Apocalipsa 9! Si noiembrie = 11, Daniel 11 adica vine razboiul... CORONA, a fost doar un mod prin care acestia ne arata ca virusul e raspandit de ei!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează