Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 17 decembrie 2023 18:32 / Actualizat duminica, 17 decembrie 2023 20:45
Danemarca a învins Suedia, scor 28-27, și a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin.
Peste 11.000 de spectatori s-au strâns în sala din Herning pentru a purta Danemarca spre a șaptea medalie mondială din istorie. Adversara, Suedia, voia prima clasare pe podium.
Danezele au început la fel de bine ca în semifinala cu Norvegia. Au preluat conducerea de la primul atac și au păstrat avantajul până în minutul 50. Părea că scenariul din penultimul act se repeta.
Danemarca, medalie de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin
Selecționerul Jesper Jensen a riscat, a ordonat atacuri fără portar și a fost taxat. Portărița Johanna Bundsen a înscris din propriul semicerc, pentru primul avantaj al Suediei, 24-23.
Suporterii au simțit momentul greu. S-au ridicat și au început să aplaude. Kristina Jorgensen, marcatoare a 5 goluri, și colegele au simțit impulsul și au obținut o victorie dramatică.
That heavy ball 🥵🔥 Mie Hojlund secures the win and the 𝒃𝒓𝒐𝒏𝒛𝒆 𝒎𝒆𝒅𝒂𝒍 𝒇𝒐𝒓 𝑫𝒆𝒏𝒎𝒂𝒓𝒌 🇩🇰🥉#DENNORSWE2023 #aimtoexcite @DanskHaandbold pic.twitter.com/lFhgfNzKGw
— International Handball Federation (@ihf_info) December 17, 2023
Este a patra medalie de bronz din istoria naționalei daneze. În vitrină mai există una de aur și două de argint. Suedia pierde a doua finală mică din istorie, după cea din 2017.
Danemarca s-a calificat la Jocurile Olimpice
Danemarca a pierdut într-un mod dramatic semifinala cu Norvegia. A condus din minutul 1 până în minutul 59. Partida a mers în prelungiri, campioanele en titre câștigând datorită unui gol marcat în ultima secundă, scor final 29-28.
Cum Franța este deja calificată la Jocurile Olimpice de anul viitor (țară-gazdă), iar Norvegia a obținut biletul datorită titlului european cucerit anul trecut, s-a deblocat un loc direct către Paris. Acesta a fost alocat de Federația Internațională finalistei de la CE.
Pe 20 noiembrie 2022, Danemarca era învinsă de Norvegia, scor 25-27.