Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 09 aprilie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 09 aprilie 2014 00:20
Cînd a aflat că are cancer, fostul jucător al lui Dinamo s-a retras şi nu a mai vrut să-şi vadă prietenii. "Ne spunea că vrea ca toată lumea să-şi aducă aminte de el ca de handbalistul puternic, nu de omul bolnav şi nevoiaş", afirmă Cristian Gaţu.
"Ghiţă Licu a fost cel mai bun apărător pe care l-a avut România. Era un fel de Didier Dinnart, ca să îşi dea seama cei din generaţia actuală. Trecea mingea, nu mai trecea omul", povesteşte Ştefan Birtalan, fostul său coechipier din "naţională".
"Ghiţă cu Roland Gunesch şi cu Werner Stochl erau apărători prin excelenţă. Aveai siguranţă în defensivă. Ghiţă Licu se apăra central şi nu se dădea niciodată la o parte. Ei nu se vedeau în meci, că nu dădeau goluri, dar făceau rost de mingi pentru ceilalţi", adaugă şi Radu Voina.
"Îmi aduc aminte că în 1974, la finala cu RDG, ne-a strîns pe toţi în jurul său şi ne-a spus: "Mă băieţi, hai să punem şi noi osul în apărare, că în atac are cine să o dea în poartă!"", spune şi Cristian Gaţu.
Discret şi corect
Născut pe 1 decembrie 1945, la Fierbinţi, în judeţul Ilfov, Ghiţă Licu a făcut carieră la Dinamo. Mai întîi ca jucător şi apoi ca antrenor. De la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a cîştigat cele două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976.
"Era un băiat muncitor, foarte bine dotat fizic. Se dăruia în teren, mai ales în faza de apărare", îl caracterizează Cezar Nica, fost coechipier la Dinamo. "Păcat, era un uriaş cu suflet mare. Un mare sportiv, dar care a fost toată viaţa sa discret, nu i-a plăcut să epateze, să iasă în faţă", spune şi Gheorghe Goran, coleg de echipă la succesul din 1970.
S-a retras acasă, la Proviţa
"Cînd a aflat anul trecut, prin noiembrie, că suferă de o boală incurabilă, a simţit că sfîrşitul e aproape. Un tip modest, care nu a vrut niciodată să supere pe nimeni. Nu a mai primit pe nimeni la el, nici măcar familia, de multe ori, cînd el avea dureri. Spunea că vrea ca lumea să-şi aducă aminte de el ca de handbalistul puternic, nu ca de omul bolnav şi nevoiaş", a mărturisit Cristian Gaţu.
"S-a retras la Proviţa de Sus, lîngă Cîmpina, unde îşi construise o casă. Avea grijă de livada de pomi şi de gospodărie", a spus şi Radu Voina.
Ghiţă Licu va fi înmormîntat joi, în comuna Pantelimon, de lîngă Bucureşti, cu onoruri militare.
"Dau ocol Germaniei!"
Ghiţă Licu a activat 14 ani la SC Magdeburg, între 1993 şi 2006, unul dintre cluburile puternice în Germania, de 10 ori cîştigător al Bundesligii, dar şi al Ligii Campionilor în trei rînduri. A fost antrenor la echipa secundă, dar a pregătit şi prima echipă, o scurtă perioadă, între ianuarie 2006 şi iunie 2006.
Tot timpul a rămas însă în contact cu handbalul românesc şi a încercat să-l ajute. Într-un interviu în presa germană, în 2007, exasperat că România nu mai reuşeşte să se mai califice la turneele finale, Licu a declarat. "Dacă România ar ajunge la turneul final din Germania, aş fi gata să dau ocol Germaniei cu maşina. Nu o să am însă eu norocul ăsta!".
Pentru un singur gol, contra Norvegiei, România a ratat turneul final după 27-27 în Norvegia şi 29-30 la Bucureşti. Ghiţă Licu nu a putut să onoreze pariul!
Nu a mai apucat întîlnirea cu colegii
Cristian Gaţu, fostul preşedinte al FRH, va organiza săptămîna viitoare, între 15 şi 17 aprilie, o întîlnire a foştilor campioni mondiali. "Săracul Ghiţă, nu a mai apucat să stăm de vorbă. Vom merge toţi, la cimitir, să aprindem o lumînare", a declarat Gaţu.
Foştii mari handbalişti vor fi primiţi miercuri, 16 aprilie, şi de preşedintele Traian Băsescu. "Mai sîntem 26 de campioni mondiali la handbal. Ne împuţinăm, de la zi la zi", a spus cu regret Gaţu.
198 de selecţii a adunat în "naţionala" României Ghiţă Licu
)
)
)
)
)
)
)
