Articol de GSP - Publicat luni, 08 februarie 2010 00:00
Organizatorii Cupei Challenge, la care echipa României şi cea a Ungariei fuseseră invitate, au anunţat anularea competiţiei, după ce sponsorul principal s-a retras, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei Mediafax.
Conducerile federaţiilor din România şi Ungaria au decis ca cele două reprezentative să dispute un meci amical, joi, de la ora 20.00, la Budapesta. De asemenea, vineri, atît naţionala României, cît şi cea a Ungariei vor disputa partide în compania unor formaţii de club, urmînd ca "tricolorii" să evolueze împotriva formaţiei Ujpest TE.
"Din păcate, am ratat şansa de a juca împotriva unor echipe mari. Era un turneu extrem, extrem de important, însă oficialii federaţiei de la Vilnius ne-au spus că au rămas fără sponsor. Asta este, criza economică nu iartă pe nimeni. Noi a trebuit să ne orientăm rapid, pentru că echipa are nevoie de meciuri în picioare, aşa că vom juca împotriva Ungariei, iar vineri vom întîlni pe Ujpest, de la ora 19.00", a precizat Marius Glica, secretarul general al FRHG.
România a fost invitată să participe la ediţia din acest an a Challenge Cup, care ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 12-14 februarie, la Vilnius, alături de echipele Ungariei, Lituaniei şi o echipş de club din Belarus.