Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 03 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 02 august 2012 23:12
Campioană olimpică a devenit americanca Gabrielle Douglas, în timp ce Larisa Iordache s-a clasat a 9-a.
Încă o după-amiază de gimnastică feminină la North Greenwich Arena, aceeaşi atmosferă de show. Organizatorii au propus, cu jumătate de oră înainte de începerea concursului, o secvenţă de balet din "Lacul lebedelor" de Ceaikovski, cu Baletul Regal. Lirismul a durat puţin, ovaţiile şi aplauzele au încins imediat aerul.
Întrecerea feminină la individual, gimnaste care fac toate cele patru aparate, parcă din ce în ce mai puţine sînt cele care se încumetă, de aceea, între cele 24 calificate, apar şi ţări fără trecut în acest sport. Canada. Venezuela. Guatemala. Ochii puşi pe favorite din prima clipă: americancele, rusoaicele, cele două românce, chinezoaicele. E greu să se strecoare cineva în acest pact Big 6, dar să vedem.
Două grupe rivale
Sandra şi Larisa au fost repartizate împreună, în aceeaşi grupă cu Huang (Chn), Teramoto (Jap), Seitz (Ger) şi Lopez (Ven). Alte nume grele s-au înghesuit în seria alăturată: americancele Douglas şi Raisman, rusoaicele Komova şi Mustafina, chinezoaica Deng, italianca Ferrari.
Româncele încep la paralele, aceeaşi tragere la sorţi ca la echipe şi, din nou, parcă e mai bine. Măcar ştiu din start unde se află. Larisa ia 14,233, Sandra 13,900. Locurile 12 şi 16 la finalul rotaţiei, după ce cele două gimnaste din SUA punctaseră imens la sărituri: 15,966 Douglas şi 15,900 Raisman. Rusoaicele se anunţă şi ele drept candidate dure la podium, ambele cu note peste 15,000.
Bîrnă medie
Urmează bîrna. Iordache are o ezitare importantă la primul element acrobatic, înoată în aer deasupra bucăţii de lemn, degetele de la picioare se agaţă aproape disperat, în fiecare clipă pare că va pica, dar rămîne acolo. Şi rămîne şi greşeala. Restul curge normal, însă eroarea se repercutează asupra notei: 14,966. Sandra face o bîrnă în media ei, 14,400. Între timp, Raisman coboară nivelul la paralele, Komova şi Mustafina strălucesc, Douglas la fel. Ultimele trei se detaşează în frunte. Larisa e pe 6, Izbaşa pe 12.
Sandra recuperează, Larisa pierde
Vine însă solul pentru Sandra, care evoluează minunat şi repetă calificativul din finala pe echipe, 15,200. E ca un arc care o împinge brusc în clasament, pînă pe 6. Iordache iese din covor şi din lupta pentru un loc în faţă. Cu 13,833, coboară pînă pe 9 în ierarhia provizorie. Grupa rivală evoluează la bîrnă, unde Mustafina, cu 13,633, şi Raisman, 14,200, se îndepărtează de primul loc. În schimb, Douglas primeşte 15,500, mai mult decît Ponor la echipe, iar Komova 15,441, aproape de standardul de vîrf stabilit marţi de Cătălina. Pare că ele se vor bate pentru aur, sînt despărţite de doar 326 de miimi.
Final fără podium
Româncele încheie concursul la sărituri. Izbaşa atinge prima aparatul şi e răsplătită cu 15,333. După ce coboară de pe podium, ea se îndreaptă spre Octavian Belu şi îi întinde mîna bărbăteşte, apoi au un mic schimb de replici. Iordache sare de 14,933 şi, cu un total de 57,965, va fi pînă la urmă pe 9. Sandra conduce încă. Apoi vin rusoaicele şi americancele, care au sol. O depăşesc, pe rînd, Mustafina şi Raisman, care acumulează acelaşi punctaj.
Arbitrii o menţin pe Douglas peste 15,000 şi la ultimul aparat. Ea adună 62,232 şi doar Komova o poate depăşi. Victoria izbucneşte însă în lacrimi la vederea deciziei oficiale, 5,100, în total 61,973, cu 0,259 puncte sub americancă. Pentru Sandra e locul 5. La fel ca pentru alte românce la precedentele Jocuri Olimpice, Beijing - Steliana Nistor şi Atena - Dana Sofronie. Acesta pare să fie tiparul în care ne-am înţepenit. Se va rupe el?
Repetiţie pentru finale
Sandra Izbaşa a declarat aseară că a dorit să participe la individual pentru a face o repetiţie pentru finalele pe aparate în care e calificată. Duminică ea va lupta pentru medalie la sărituri, marţi la sol, unde e deţinătoarea titlului. "Nu mă gîndesc la podium", a spus ea.
"Tot ce vreau e să fiu sănătoasă şi să-mi fac exerciţiile cum ştiu eu mai bine. Să am zile bune atunci cînd voi avea nevoie. Atunci, rezultatele vor veni", a încheiat Sandra. Cît despre un posibil cadou pentru Mariana Bitang, care azi împlineşte 50 de ani, "acesta va fi după Jocurile Olimpice", a spus gimnasta.
Tie-break pentru bronz
Deşi au avut acelaşi total, 59,566, Alia Mustafina şi Alexandra Raisman au fost departajate, rusoaicei revenindu-i bronzul. În gimnastică nu se mai acordă medalii ex-aequo de ceva vreme, iar criteriul de delimitare în acest caz a fost notele la execuţie. Cele ale Aliei au fost superioare, motiv pentru care ea a fost aşezată în clasament deasupra americancei. Un caz asemănător a fost la Atena, în finala de la sol, cînd Kyle Shewfelt a cucerit aurul în defavoarea lui Marian Drăgulescu, cei doi fiind departajaţi la al optulea criteriu disponibil!
Gimnastică întreruptă
Televiziunea Română a descis să întrerupă transmisiunea finalei de la individual compus chiar în momentul în care Larisa Iordache evolua la bîrnă. Motivul a fost discursul preşedintelui interimar, Crin Atonescu. Transmisia s-a mutat pe TVR2 pentru cîteva minute, revenind pe TVR1 o dată cu încheierea discursului acestuia.
2 campioane olimpice absolute a avut România de-a lungul timpului: Nadia Comăneci în 1976 şi Simona Amînar în 2000, care a primit titlul după ce i-a fost retras Andreei Răducan
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat