Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 01 august 2024 11:12 / Actualizat joi, 01 august 2024 14:47
Brett Hawke, 49 ani, unul dintre cei mai cunoscuți analiști în domeniul natației și antrenor, cataloghează performanța lui Pan Zhanle a fi nerealistă, oferind mai multe argumente în acest sens. Chinezul a luat aurul în proba de 100 metri liber, stabilind și un nou record mondial, 46,40 secunde.
Brett Hawke nu s-a ferit de cuvinte și l-a numit „trișor” pe noul recordmen mondial.
Chinezul a câștigat medalia de aur în „proba regină” de la Jocurile Olimpice, cea de 100 metri, doborând și recordul mondial (46,40 secunde). Australianul Kyle Chalmers l-a secondat pe acesta (47,48 secunde), în timp ce David Popovici, medaliat cu aur la proba de 200 metri, a cucerit „bronzul”.
„Pan Zhanle a corectat recordul mondial cu patru zecimi, o eternitate!”
„Este un trișor. Uman, nu poți face ce a făcut el. Aproape că nu s-a calificat din seriile de la 100 metri, apoi a avut niște timpi fantastici în semifinală și finală. S-au realizat puține recorduri olimpice în acest bazin, fiind unul lent. El a corectat recordul mondial cu patru zecimi, o eternitate!
Piscina olimpică nu este în favoarea unui înot rapid. Chalmers și Popovici nu au putut, iar Zhanle i-a învins la mai mult de o secundă. Am 30 ani de experiență în acest sport, știu că asta nu este posibil”, a spus Hawke, potrivit Golazo.
Hawke, cel care a reprezentat Australia la Jocurile Olimpice din 2000 (Sydney) și 2004 (Atena), a continuat:
„O să fiu sincer, sunt nervos în urma acestei curse. Prietenii mei sunt cei mai rapizi înotători din istorie: Rowdy Gaines, Alex Popov, Garry Hall Jr., Anthony Irvin sau King Kyle Chalmers. Îi cunosc personal, i-am studiat în ultimii 30 ani, sunt un expert al natației.
Sunt supărat. Nu poți câștiga finală cu lungimea unui corp, ținând cont de adversari. Nu este posibil uman. Nu mă interesează de ce orice zice altcineva. Este doar părerea mea, nu este vorba de rasă, nume sau țară de proveniență. Muncesc de 30 ani în domeniu. Nu e real ce s-a întâmplat. Îi ai pe Kyle Chalmers, David Popovici, Jack Alexy. Nu îi bați pe toți băieții aceștia într-o cursă de 100 metri, nu este real”, a spus acesta, potrivit dailymail.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!