Cum sunt văzuți români în Japonia: „Tinerii nu știu mai nimic”

Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 31 iulie 2021 14:27 / Actualizat sambata, 31 iulie 2021 16:52

Coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din București, Șerban Georgescu, vorbește despre cei mai cunoscuți români în Țara Soarelui Răsare și oferă câteva sfaturi sportivilor români pe durata Olimpiadei.

La București, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru" este Șerban Georgescu, omul pentru care "Țara Soarelui Răsare" înseamnă o pasiune. El vorbește pentru GSP despre principalele figuri din Carpați cunoscute și identificate cu România la 9.000 km depărtare într-o Japonie pe care nu se sfiește s-o numească „altă planetă":

„Am fost în nenumărate locuri, dar de fiecare dată când ajung la Tokyo sau în alte orașe nipone am permanent senzația că am ajuns într-o galaxie diferită. De la personalul din aeroport, care nu se sfiește să-ți șteargă cu atenție bagajele cu șervețele până la orarul transportului public, după care poți să-ți fixezi ceasul, totul e altceva".

„Brâncuși e internațional"

El spune că „japonezul de rând, tinerii în special, nu știu mai nimic despre România. Poate doar Halep, foarte vizibilă în tenis, și atleta Lidia Șimon, care a însemnat o prezență puternică prin participările sale la cursele de maraton de la Tokyo.

În schimb, cei trecuți de 50-60 de ani îți vor vorbi despre Ceaușescu, Dracula, Ilie Năstase și Nadia.

Iar la început am fost foarte contrariat despre felul în care o descriau pe Nadia. Puneau mâinile în zona inghinalilor, le mutau în sus și-n jos între picioare exact pe conturul costumului de gimnastică, strigând «Comăneci, Comăneci». Pentru ei, echipamentul purtat de Nadia la Montreal a fost ceva foarte sexy. Și așa a rămas în memoria japonezilor".

Invocă și numele lui Brâncuși, dar "opera lui e la un nivel impresionant în Japonia, mulți artiști niponi s-au inspirat și se inspiră după marele nostru sculptor, însă el e perceput mai degrabă ca un artist internațional, nu român neapărat".

„Nu dați vecinului să guste din mâncare!"

Face referire și la Olimpiadă, cu câteva sfaturi pentru sportivii români, care încă se află la Tokyo în a doua jumătate a Jocurilor:

„să aibe grijă să lase curat lună la vestiarele pe care le folosesc la antrenamente sau competiții. Ați văzut cu toții imaginile de la Mondialele de fotbal sau rugby, la care japonezii strâng absolut tot în urma lor și totul rămâne ca și cum n-ar fi trecut nimeni pe acolo"
„dacă interacționează în diferite situații cu japonezi, să fie foarte înțelegători. Localnicii sunt extrem de politicoși, nu spun niciodată «nu», dar asta nu înseamnă că pricep sau sunt de acord cu tot ce le spui"
„să nu lase mâncare în farfurie, chiar dacă iau masa doar la cantina din Satul Olimpic. După Al Doilea Război Mondial, Japonia a trecut printr-o perioadă de foamete cruntă și de sărăcie, așa că risipa e foarte urât privită. Să pună în farfurie doar cât consideră că mănâncă"
„dacă vor să folosească bețișoarele la masă, sunt de evitat două practici: înfigerea lor în orez și predarea mâncării din mână în mână pentru a mai gusta eventual și vecinul. Ambele practici sunt legate în Japonia de ritualuri întâlnite la înmormântări"
„să nu țină palmele lipite și adunate la piept. Nu este un salut, așa cum eronat consideră europenii, ci e un gest utilizat doar în momentul rugăciunii"
„nu ar strica să știe câteva expresii uzuale în japoneză. Niponii sunt foarte sensibili dacă încerci să le vorbești cât de puțin pe limba lor, iar asta e o dovadă de respect și onoare. Străinii care se interesează de cultura lor sunt foarte apreciați".