Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 16 decembrie 2023 13:28 / Actualizat sambata, 16 decembrie 2023 13:46
David Gerard, 46 de ani, îl va înlocui pe Eugen Apjok la cârma naționalei de rugby a României, din startul anului viitor. Tehnicianul a fost în colectivul tehnic al Portugaliei la World Cup 2023
Responsabilitatea va cădea pe umerii francezului David Gerard, 46 de ani, fost jucător la rândul său, care a fost antrenorul pachetului de înaintare al echipei Portugaliei la Cupa Mondială din Franța din acest an.
El a lucrat la selecționata lusitană din 2023, de la ediția corespunzătoare a Rugby Europe Championships.
Gerard îl înlocuiește pe Eugen Apjok, antrenor al Stejarilor în acest an. „Contractele staff-ului tehnic al echipei naționale erau valabile până la finalul acestui an, iar în urma neîndeplinirii obiectivelor de performanță stabilite de comun acord, acestea nu au mai fost prelungite”, se notează pe site-ul FRR.
David Gerard: „Avem lucruri de demonstrat”
„Este o onoare să antrenez o echipă națională. Este parte a evoluției și dezvoltării mele, iar după o participare foarte bună cu Portugalia la Cupa Mondială, aveam nevoie de ceva diferit. Iar acum, fiind numit antrenorul echipei României, aceasta este o mare provocare”, a declarat David Gerard pentru aceeași sursă.
„Avem lucruri de demonstrat și vom munci din greu pentru asta. În fiecare an trebuie să avem obiective diferite, dar principalul obiectiv este să calificăm echipa pentru Cupa Mondială din Australia. Pentru acest lucru trebuie să câștigăm meciuri în următorii 2, 3 ani.
Avem mult de lucru, este un drum lung, dar cred în abilitățile antrenorilor și jucătorilor pe care îi avem în a ne construi viitorul”, a mai spus francezul.
Trebuie să readucem rugbyul românesc în locul în care s-a aflat și să concurăm cu cele mai bune echipe din Europa și din lume
– David Gerard, antrenor națională
Francezul, născut la Toulon pe 26 noiembrie 1977, a jucat 10 sezoane la RC Toulounnais și alte 7 la Tolouse pe postul de linia a doua. Are și o selecție în echipa națională, pe 16 iunie 1999, într-o partidă cu Tonga.
După retragerea din activitate, a devenit antrenor, colaborând, pe rând, cu AS Beziers Herault din PRO D2, Lyon, apoi Montauban, unde a fost „principal”.
Naționala de rugby a României va participa în 2024 la Rugby Europe Championship, unde se află în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia și Polonia.
Stejarii vor debuta în deplasare, pe 3 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, cu Belgia, pe 10 februarie și cu Portugalia, pe 17 februarie. După partidele din grupă vor urma meciurile de clasament. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.
În ediția trecută a competiției, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.
Rezumatul meciului România - Tonga de la World Cup 2023
Citește și:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor