Articol de Mirela Neag - Publicat luni, 26 octombrie 2015 00:00
După o evoluţie superbă în semifinala de aseară, australianul Adam Ashley Cooper şi-a calificat echipa în meciul în care se va juca cu trofeul pe masă.
Aseară s-a consumat şi a doua semifinală a ediţiei Cupei Mondiale 2015. Dacă Noua Zeelandă a devenit finalistă sîmbătă, după un meci dificil cu Africa de Sud (20-18), Australia a prins aripi în faţa Argentinei, în faţa căreia s-a impus cu 29-15.
Statistica jocului a fost de partea sud-americanilor, care au avut posesia mingii 55% din timp, au pasat de 174 de ori în comparaţie cu 131 reuşite de adversari. Au combinat şi au alergat mai mult, au controlat mingea ovală mai bine, dar nu au reuşit să şi finalizeze.
Toate cele 15 puncte le-au obţinut în urma loviturilor de pedeapsă, în timp ce australienii au reuşit 4 eseuri, din care trei au fost realizate de eroul meciului, aripa Adam Ashley Cooper.
Rugbystul care a adunat în ultimii zece ani 131 de selecţii la "naţională" a făcut spectacol pe stadionul londonez Twickenham prin incursiunile-fulger spre terenul de ţintă advers. "Apărarea a fost punctul nostru forte în acest meci", a postat Cooper imediat după meci pe o reţea de socializare.
Tot pe Twitter, argentinienii i-au felicitat pe australieni pentru victorie. "Felicitări Wallabies, succes în finală şi să ne vedem cu bine anul viitor" a fost mesajul sud-americanilor.
Cupa Mondială 2015 are acum o finală în premieră între Australia şi Noua Zeelandă, două echipe care vor să-şi îmbogăţească palmaresurile cu un nou trofeu. Ambele au deja la activ cîte două titluri de campioane, Australia în 1991 şi 1999, iar Noua Zeelandă în 1987 şi 2011.
Finala CM 2015
Australia-Noua-Zeelandă
31 octombrie, ora 18:00
Finala mică
Africa de Sud- Argentina
30 octombrie, ora 22:00
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”