Articol de Luminița Paul, Roxana Fleșeru - Publicat luni, 09 septembrie 2019 16:27
Rafael Nadal a simțit din nou fiorii câștigării unui trofeu de Mare Șlem, după un ultim act spectaculos cu Daniil Medvedev, 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4
Lumea tenisului îi prevedea o carieră scurtă lui Rafael Nadal. Mulți îl vedeau deja retras la 30 de ani din cauza stilul său de joc fizic. Rafael Nadal s-a impus însă duminică la US Open, după o finală electrizantă și epuizantă cu Daniil Medvedev, pe care a câștigat-o după aproape cinci ore de joc cu 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4.
Este al nouăsprezecelea trofeu de Mare Șlem al spaniolului, în timp ce marii săi rivali sunt la 20 Roger Federer și 16 Novak Djokovici. Dintre ei, Rafa este deocamdată cel care a câștigat cele mai multe după ce a împlinit 30 de ani.
„Joc tenis pentru că-l iubesc”
Cursa dintre cei trei e palpitantă, însă doar pentru fani și ziariști. „Eu nu privesc problema așa cum o vedeți voi. Sigur, mi-ar plăcea să fiu eu jucătorul cu cele mai multe trofee de Mare Șlem, dar nu pentru asta mă antrenez în fiecare zi. Joc tenis pentru că-l iubesc. Nu pot să fac o obsesie din numărul de trofee. OK. Dacă această competiție între noi trei atrage fanii și public, e foarte bine pentru sportul nostru, sunt onorat să fac parte din această întrecere”, a spus Nadal.
Apoi a continuat: „Nu poți să trăiești frustrat toată viața că altcineva de lângă tine are mai mult. Toate lucrurile pe care le-am atins în cariera mea sunt mai mult decât am visat. Repet că mi-ar plăcea să fiu eu cel mai de sus, dar nu cred că acest lucru îmi va schimba viața. Important este să dai totul pe teren, să fii mulțumit de felul în care joci”.
Duelul la distanță dintre cei trei i-a trecut prin minte și lui Daniil Medvedev la finalul epuizantului meci de ieri. „I-am spus lui Rafa că întrecerea lor este pasionantă și că îi doresc ca el să fie în cele din urmă primul. E o competiția foarte interesantă de privit”, a spus rusul în vârstă de 23 de ani.
„Felul în care a luptat e unul al unui campion”
El a fost aproape să-i strice bucuria lui Nadal, după ce a revenit de la 0-2 la seturi, a împins meciul a decisiv, a anulat mingi de meci, a fost la un deget distanță să egaleze la 5 în ultimul set, însă spaniolul în vârstă de 33 de ani a reușit să închidă partida înainte ca totul să se prăbușească.
„Ultimele trei ore din meci au fost intense din punct de vedere fizic și mental. Daniil a participat la crearea acestui moment. Felul în care a luptat e al unui campion. Sunt sigur că o să mai fie și alte ocazii pentru el. Trofeul acesta înseamnă totul pentru mine în această zi. De obicei încerc să-mi țin emoțiile în frâu, dar de data aceasta a fost prea mult”, a spus Nadal, care la final și-a ascuns lacrimile în tricoul negru fără mâneci.
Și a plâns din nou când pe ecrane au rulat imagini de la precedentele sale 18 victorii în turneele de Mare Șlem. Un drum care a început la Roland Garros 2005, pe când avea doar 19 ani. Spaniolul a fost întrebat ce i-a trecut prin minte când a văzut acele momente.
„Că îmbătrânim!”, a spus el zâmbind. Apoi a elaborat: „Într-un fel, e un lucru bun. Pentru a ajunge aici am avut de trecut prin multe probleme. Iar faptul că sunt încă în tenis e special pentru mine. Am avut multe probleme fizice, iar de aici au venit și cel psihice. M-au copleșit emoțiile când am văzut atât succes, mi-am amintit multe lucruri. Am încercat să nu se vadă, dar la un moment dat mi-a fost imposibil”.
E greu să nu te întrebi, cât mai vrea Rafa să joace, o să o facă până la aproape 40 de ani de ani, la fel ca Roger?
„Nu mă gândesc la acest lucru. Planific lucrurile pe o perioadă mai scurtă pentru că nu ai cum să știi ce se întâmplă în viață. Lucrurile se schimbă într-o secundă și trebuie să fii pregătit să accepți orice. Deocamdată trebuie să bucur de ceea ce am reușit. De-a lungul carierei a trebuit să-mi adaptez jocul la problemele de sănătate și la țelurile pe care mi le-am propus”, a explicat el.
Secretul e pasiunea
Anul lui Nadal în turneele de Mare Șlem a fost unul extraordinar pentru prima oară în carieră a reușit să pună una lângă alta trei finale, dintre carte două câștigate, și o semifinală. Cum e posibil așa ceva? A explicat antrenorul său Carlos Moya pentru El País: „E un set de motive, nu doar unul. Calitatea din jocul său și inteligența de a-și doza calendarul și antrenamentele”.
Totuși, care este secretul lui Rafa? „Pasiunea! Pentru că e imposibil să ai o carieră atât de lungă fără să iubești ceea ce faci”, a concluzionat tehnicianul.
Nadal a dat peste cap previziunile specialiștilor și continuă să se bucure de fiecare trofeu în parte, la fel ca atunci când era doar un adolescent cu plete și pantaloni pescărești.
Câte trofee au câștigat Nadal, Djokovici și Federer după 30 de ani
Nadal a împlinit 30 de ani pe 3 iunie 2016
Trofee câștigate de atunci
2017 Roland Garros, US Open 2017
2018 Roland Garros
2019 Roland Garros, US Open
Djokovici a împlinit 30 de ani pe 22 mai 2017
Trofee câștigate de atunci
2018 Wimbledon, US Open
2019 Australian Open, Wimbledon
Federer a împlinit 30 de ani pe 8 august 2011
Trofee câștigate de atunci
2012 Wimbledon
2017 Australian Open, Wimbledon
2018 Australian Open
Trofeele lui Rafael Nadal
- Australian Open 2009
- Roland Garros 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019
- Wimbledon 2008, 2010
- US Open 2010, 2013, 2017, 2019
Top câștigători de turnee de Grand Slam
1. Roger Federer 20
2. Rafael Nadal 19
3. Novak Djokovici 16
4. Pete Sampras 14
5. Roy Emerson 12
6.-7. Rod Laver 11
Bjorn Borg 11
8. Bill Tilden 8
Reacții pe Twitter de după finală
„New York... Te iubesc!!! Felicitări lui Rafael Nadal, e un campion incredibil. Pentru mine... aceste două săptămâni au fost nebune, entuziasmante! Dar îmi place energia voastră și abia aștept să revin anul viitor! ”
-Daniil Medvedev
„Ireală finală! Ai dat totul și poți să fii mândru de tine, prietene! Bucură-te de acest moment, Daniil Medvedev”
-Karen Haceanov
„Medvedev e tipul acela din filme despre care ai crezut că va fi personajul rău, dar care tot timpul a fost unul dintre cei buni”
-Kristie Ahn
„Ce demonstrație extraordinară de bătălie și dăruire din partea acestor doi luptători. Emoționant Rafael Nadal 19 Grand Slam-uri, uimitor Daniil Medvedev”
-Gabriela Sabatini
„Nu sunt învinși în această finală. Ce luptă! Cel mai mare respect pentru Daniil Medvedev și pentru felul în care l-a împins pe Rafa în 5 seturi!! Imense felicitări lui Rafael Nadal pentru a 4-lea US Open și al 19-lea Grand Slam, forțându-și și mai mult limitele de fiecare dată!”
-Marion Bartoli
„Rafael Nadal a câștigat al 4-lea US Open al său și al 19-lea trofeu major. E un campion cu personalitate, curaj și pasiune, un adevărat ambasador al Spaniei, al sportului nostru, al lumii întregi”
-Billie Jean King
„Felicitări, Rafael Nadal, o victorie curajoasă pentru a obține al 19-lea titlu major, al 4-lea US Open și al doilea Slam de anul acesta după French Open. Fii mândru, prietene, te apropii, a fost un privilegiu să-ți ofer trofeul în această seară”
-Rod Laver
„Ce meci, băieți! O bătălie de neuitat, Rafael Nadal, Daniil Medvedev Felicitări, Rafa!”
-Juan Martin del Potro
„Felicitări, Rafael Nadal pentru victoria în fața unui incredibil de curajos Daniil Medvedev, pentru al 4-lea US Open și al 19-lea titlu major, aplauze pentru două săptămâni uimitoare”
-Brad Gilbert
”Această finală a fost o operă de artă. O amintire care ar trebui păstrată în muzeu, Rafael Nadal pășind în Olimp cu cele 19 titluri de Grand Slam. Mă înclin în fața unuia dintre cei mai mari gladiatori, Daniil Medvedev. Mulțumesc amândurora!”
-Tomas Carbonell
Urmează nunta
Peste ceva mai mult de o lună, pe 19 octombrie, Rafael Nadal se va căsători cu Maria Francisca Perello, prietena sa, cu care e împreună din 2005. Detaliile sunt puse la punct, locul e ales, invitațiile împărțite. Ceremonia va avea loc în Pollença, o localitate din Mallorca, mai exact pe o proprietate exclusivistă, Sa Fortalesa, care oferă priveliști spectaculoase spre Marea Mediterană.
Este același loc în care Gareth Bale s-a căsătorit recent în secret cu Emma Rhys-Jones. Întrebat dacă a participat la pregătiri, Nadal a răspuns: „Nu prea mult. Mi-au cerut părerea în legătură cu lucrurile importante. Sper să fie o zi bună pe care s-o petrec alături de apropiați”.
„Mă văd la 33 de ani alergând”
Daniil Medvedev a disputat prima sa finală de Mare Șlem la US Open, una din care reține meciul în sine, lupta, intensitatea.
„Mă văd la 33 de ani alergând și bătându-mă la fel ca Rafael Nadal. Deși Rafa a spus că și-a schimbat mult jocul î timp pentru a putea să fie competitiv la cel mai înalt nivel. Poate că și eu va trebui să fac același lucru, încă nu știu", a spus rusul.
„Sunt subțire, așa e structura mea. Mă antrenez mult fizic, antrenorii mei mă muncesc teribil pentru a fi pregătit pentru un asemenea turneu, asemenea meciuri, asemenea vară”, a explicat el, referindu-se la rezistența extraordinară arătată pe parcursul celor aproape 5 ore ale finalei.
VEZI ȘI:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!