Articol de GSP - Publicat sambata, 26 septembrie 2009 00:00
Spaniolul Albert Montanes, cap de serie numărul 5, şi argentinianul Juan Monaco, favorit numărul 3, vor disputa finala celei de-a 17-a ediţii a turneului Open România, după ce s-au impus, sâmbătă, în semifinalele competiţiei dotate cu premii în valoare totală de 450.000 de euro.
Montanes l-a învins în prima semifinală pe compatriotul său Santiago Ventura, jucător venit din calificări, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, în timp ce Monaco a dispus în a doua semifinală de germanul Simon Greul, scor 6-4, 6-3.
Ultimul act al BCR Open România va avea loc duminică.
În finala probei de dublu, care va avea loc sâmbătă seară, se vor întâlni perechile Johan Brunstrom (Suedia)/Jean-Julien Rojer (Antilele Olandeze) şi Frantisek Cermak (Cehia)/Michal Mertinak (Slovacia).
NewsIn