Articol de GSP - Publicat vineri, 21 iulie 2017 23:47
Alexandra Dulgheru (294 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale BRD Bucharest Open în urma duelului cu Julia Goerges, a treia favorită a competiției.
Românca a fost învinsă cu scorul de 7-5, 7-5, în urma unui meci care a durat o oră și 46 de minute, iar în semifinalele competiției Julia Goerges va întâlni tot o românca, pe Ana Bogdan.
Cele două semifinale se vor juca sâmbătă: Irina Begu o întâlnește pe favorita a doua, Carla Suarez Navarro, de la ora 15:00, iar partida va fi urmată de meciul Anei Bogdan după ora 16:30.
România a mai avut două jucătoare în semifinalele BRD Bucharest Open la ediția din 2015, când Monica Niculescu și Simona Halep s-au calificat în ultimul act. Halep a câștigat atunci trofeul după ce a trecut în finală de Anastasija Sevastova.