SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

VIDEO Ce păcat! Ana Bogdan pierde un meci de un dramatism feroce! 5 mingi de meci ratate în cel mai lung tie-break din istoria turneelor feminine de Grand Slam!

Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images +5   FOTO
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de , - Publicat vineri, 07 iulie 2023 18:35 / Actualizat sambata, 08 iulie 2023 12:52

Ana Bogdan a pierdut dramatic „maratonul” cu Lesia Tsurenko din turul III de la Wimbledon, cedând în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-7 (18-20), un meci palpitant, întins pe durata a trei ore și 40 de minute. Românca a cedat la micile detalii tie-break-ul decisivului, unul de poveste, iar visul „optimilor” într-un Slam rămâne unul interzis pentru ea. Ana a irosit cinci mingi de meci, iar ucraineanca a fructificat-o pe cea de-a șaptea! 

Ana Bogdan a trecut prin toate stările în meciul cu Lesia Tsurenko, un duel care a pus-o față în față cu atingerea celei mai importante performanțe din carieră. Dezinvoltă și cu încrederea la cote maxime după prestațiile solide din primele două tururi, Ana a început excelent și partida cu Tsurenko.

Ana Bogdan a fost la înălțime în primul set

 În control total, sportiva din Sinaia a ajuns rapid la 4-1, practicând același tenis extrem de agresiv și, în același timp, eficient, exact cum o făcuse și în tururile anterioare.

Setul s-a mai echilibrat la jumătatea lui, când Tsurenko s-a conectat cu adevărat la miza meciului, însă Ana s-a regrupat la timp. A stopat orice tentativă de revenire a ucrainencei și a închis manșa la 4, în 53 de minute.

Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Cu probleme de sănătate, Ana Bogdan a cedat manșa secundă

Doar că, exact când toate piesele păreau că se așază pentru o calificare a româncei în săptămâna a doua la Wimbledon, au intervenit problemele. Ana a acuzat stări de rău la începutul setului doi. I-au fost luate pulsul și tensiunea, a beneficiat și de un time-out medical, însă „daunele” i-au periclitat, în bună măsură, șansele din setul secund. 

Tsurenko a fost tot timpul la conducerea punctelor, în timp ce eleva lui Daniel Dobre, scoasă din ritm de starea de rău care persista, nu și-a mai coordonat la fel de bine loviturile.

Nici decisivul n-a început ideal pentru Ana Bogdan, însă românca n-a lăsat-o pe Tsurenko să se distanțeze. S-a „agățat” de orice șansă și, pe un val nebănuit de energie și adrenalină, a reușit să întoarcă setul în favoarea ei

De la 2-3, reprezentanta României a bifat o serie remarcabilă de trei game-uri la rând care au pus-o în postura de a servi pentru meci. Un game slab pe propriul serviciu a „dărâmat”, însă, tot ce construise Ana până atunci. Tsurenko și-a recuperat break-ul și a împins setul în prelungiri. 

Ana Bogdan și Lesia Tsurenko au oferit cel mai lung tie-break din istoria turneelor feminine de Grand Slam!

Dramatismul a însoțit partida până la final. Bogdan a anihilat cu ultimele picături de energie o minge de meci a ucrainencei, la 5-6, iar totul avea să se decidă în tie-break. „Sfâșiate” de crampe, fiecare cu oportunitățile ei ratate, Ana și Lesia Tsurenko au oferit cel mai lung tie-break din istorie în turneele de Grand Slam! Românca a irosit cinci mingi de meci, iar ucraineanca a trecut prima linia de finiș la cel de-al șaptelea matchpoint!

Tsurenko s-a prăbușit pe gazon imediat după ultimul punct, o scurtă eșuată a Anei, căreia nu i-a mai rămas decât să se sprijine deziluzionată de banda fileului. 

153.244 $a obținut Ana Bogdan pentru accederea în turul 3 la Wimbledon 2023

Irina Begu, eliminată în turul secund de la Wimbledon » Accidentată, n-a avut nicio șansă în fața rusoaicei Blinkova
Wimbledon
Irina Begu, eliminată în turul secund de la Wimbledon » Accidentată, n-a avut nicio șansă în fața rusoaicei Blinkova

FINAL: Ana Bogdan - Lesia Tsurenko 6-4, 3-6, 6-7 (18-20)

Final de meci, final de „thriller”! Ana Bogdan pierde un tie-break istovitor de 37 de minute, cedând cu 18-20!
6-6, Break Ana Bogdan! Fantastic! Ana Bogdan salvează o minge de meci într-un game de o tensiune insuportabilă! Câștigătoarea se va decide în tie-break!
5-6, Break Tsurenko: Ce păcat! Ana pierde un game pe muchie de cuțit, iar Tsurenko e în pole-position în acest moment: va servi imediat pentru victorie. 
5-5, Game Tsurenko: Ana Bogdan a pus presiune, a fost la două puncte de câștigarea meciului, dar Tsurenko a gestionat excelent situația la 30-30 și a trimis setul în prelungiri.
5-4, Break Tsurenko: Ana își cedează serviciul la zero, ratează o șansă mare de a închide meciul. 
5-3, Game Bogdan: Excepțional game reușit de Ana, care face break și urmează să servească pentru a închide partida!
4-3, Game Bogdan: Ana nu cedează! Excelent spirit de luptă arătat de româncă, revine dintr-o situație dificilă și preia conducerea. Încă două game-uri o separă de cea mai importantă performanță din carieră.
2-3, Break Tsurenko: Ana își cedează din nou serviciul, Tsurenko fructifică cea de-a doua minge de set avută. 
2-2, Break Ana Bogdan: Românca reușește, în cele din urmă, să-și recupereze break-ul și restabilește egalitatea. 
1-2, Game Bogdan: Ana își face servciul și rămâne aproape de ucraineancă. 
0-1, Break Tsurenko: Jucătoarea din Ucraina începe excelent decisivul, reușește un break încă din game-ul inaugural. 

3-6, Game Tsurenko: Ana irosește o șansă bună de a-și recupera serviciul, iar Tsurenko închide setul. În continuare, reprezentanta Românie pare jenată de o problemă medicală. 
3-5, Break Tsurenko: Jucătoarea din România face un game modest la serviciu, iar Tsurenko face din nou break-ul. Ucraineanca va servi imediat pentru a închide setul. 
3-4, Game Bogdan: Ana acuză în continuare o stare de amețeală, dar își face serviciul.
2-4, Game Bogdan: Semne de revenire în jocul Anei. Urcă la fileu și încheie cu un voleu perfect plasat. 
1-4, Break Bogdan: Ana are nevoie, din nou, de câteva clipe de odihnă. Arbitrul de scaun a obligat-o să schimbe și șapca, din cauza unui logo. Încălca regulamentul de la Wimbledon. 
0-2, Break Tsurenko: Ana revine în meci, dar este evident slăbită. Respiră greu și nu pune suficientă forță în lovituri. 
0-1, Game Tsurenko: Ana Bogdan a cerut intervenția medicului. I-a fost luată tensiunea, acuză o stare de amețeală.

A început setul secund! 

6-4, Game și set Bogdan: Ana încheie actul inaugural cu un as. 
5-4, Break Bogdan: Ana întrerupe seria nefastă.
3-1, Game Bogdan: Ana a salvat două mingi de break. Continuă să fie agresivă.
2-0, Game Bogdan: Ana lovește foarte lung, de fiecare dată aproape de linia din spatele terenului. 
1-0, Break Bogdan: Ana începe perfect, nu pierde niciun punct pe serviciul advers.
A început partida. Tsurenko servește prima!

VIDEO Răbufnirea lui Ion Țiriac despre situația tenisului românesc: „Noi n-am mai semănat de pe vremea lui Ilie Nastase! De unde sa culegem?”

Citește și alte știri de la Wimbledon: 

Sorana a explicat cum a învins-o în premieră pe Ostapenko: „Știam că va claca!”

„Iarba e pentru jucătorii de golf” » Finalistul de la Roland Garros, eliminat încă din turul II la Wimbledon! MARE surpriză pe tabloul masculin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
Meteor
Meteor  •  08 Iulie 2023, 02:35

Ana e pistol cu apă, nu are vâna de învingător. Ucraineanca era groggy și se baza doar pe un singur lucru: erorile neforțate ale adversarei! I-a tremurat racheta de fiecare dată când ajungea la un punct decisiv. Asta face diferența între a fi sau a nu fi campion.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează