Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 aprilie 2016 14:03
Agenția Mondială Antidoping (WADA) a emis azi un comunicat în care a anunțat condițiile în care unii sportivi ar putea scăpa de suspendare, susține presa rusă.
Totul depinde de concentrațiile de Meldonium care le vor fi găsite în organism sportivilor. WADA a anunțat că prezența unei cantități mai mici de un microgram în eșantioanele recoltate înainte de 1 martie este acceptabilă.
Meldonium a intrat pe lista substanțelor interzise începând de la 1 ianuarie 2016. Pe lista sportivilor suspendați se află Maria Șarapova, dar și româncele Mirela Lavric și Eva Tofalvi.
Româncele nu au însă nici o șansă să scape de suspendare pentru că au fost controlate după data de 1 martie (Eva Tofalvi - 8 martie - Oslo, în timp ce Lavric - 16-20 martie - Portland).
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!