Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 mai 2022 21:33 / Actualizat miercuri, 25 mai 2022 21:50
Bianca Andreescu (21 de ani, 72 WTA) a fost învinsă de Belinda Bencic (25 de ani, 14 WTA) în turul 2 de la Roland Garros, scor 2-6, 4-6.
Jucătoarea cu părinți români, dar care reprezintă Canada, a avut parte de un duel cu totul și cu totul diferit față de cel din primul tur.
Bianca Andreescu, eliminată în turul doi la Roland Garros
În fața unei adversare de alt calibru, Bianca Andreescu nu a reușit să câștige decât 6 game-uri în total, la capătul unui meci care a durat o oră și 22 de minute.
Duelul a fost început într-un mod ezitant de Bianca, care a pierdut primul game al meciului chiar pe propriul serviciu. Belinda Bencic a consolidat break-ul, ba chiar a mai izbutit unul pe final de set, reușind să se impună convingător, 6-2.
Începutul actului secund s-a jucat în aceeași notă dezechilibrată, tabela indicând inclusiv 4-0 pentru elvețiancă. Din acel moment, Bianca Andreescu a început să lovească mai precis, dar a fost prea târziu.
Astfel, după mai puțin de o oră și jumătate, Belinda Bencic a pus capăt întâlnirii, scor 6-2, 6-4, și și-a asigurat prezența în turul trei, acolo unde o va întâlni pe Leylah Fernandez (19 ani, 18 WTA), finalista de la US Open 2021.
Emma Răducanu, eliminată și ea de la Roland Garros
Emma Răducanu (19 ani, 12 WTA) a fost eliminată în turul 2 de la Roland Garros, fiind învinsă de bielorusa Aliaksandra Sasnovich (47 WTA, 28 de ani), scor 6-3, 1-6, 1-6.
În primul set, Emma s-a impus după ce a reușit două break-uri, la 2-2 și 3-5, câștigând lejer setul. Ulterior, Emma a căzut incredibil, iar în următoarele două seturi a mai câștigat doar două game-uri. În setul secund, Sasnovich a început tare și a condus cu 4-0. Emma a luat un game, dar bielorusa s-a impus în set cu 6-1.
În „decisiv” tot Sasnovich a dominat jocul. De la scorul de 1-1, Emma Răducanu nu a mai putut rezistat. A ceda două break-uri, a pierdut setul tot cu 6-1 și a fost eliminată din competiție.
Citește și alte știri despre tenis:
Andy Murray îi dă replica lui Osaka: „Wimbledon nu va fi niciodată un turneu amical, punct!”