Articol de GSP - Publicat duminica, 08 noiembrie 2020 18:26 / Actualizat duminica, 08 noiembrie 2020 18:44
Rusul Daniil Medvedev (24 de ani, 5 WTA) l-a învins pe Alexander Zverev (23 de ani, 7 ATP) în finala turneului Master de la Paris, scor 5-7, 6-4, 6-1.
Medvedev și Zverev sunt doi dintre reprezentanții de top ai noi generații. Ambii au câte o finală de Grand Slam în palmares, ambele la US Open. Primele două seturi ale finalei indoor de la Paris au fost decise de câteva detalii. Serviciile au funcționat impecabil, iar neamțul a trecut în față datorită unor retururi la limită în game-ul cu numărul 12.
Medvedev, dominant în decisiv
Medvedev nu s-a abătut de la planul de joc. A continuat să servească bine, a urcat de câte ori a avut ocazia la fileu, a fost în zi bună la voleuri și a împins partida în decisiv. Acolo Zverev a clacat, a fost surclasat din toate punctele de vedere, inclusiv fizic. Rusul s-a impus 5-7, 6-4, 6-1, după 2 ore și 8 minute de joc.
35-31a fost raportul loviturilor câștigătoare în favoarea lui Medvedev
Turneul de la Paris este primul cucerit de Daniil Medvedev în anul 2020. Rusul mai are în palmares două titluri de ATP Master 1000, câștigate anul trecut, la Shanghai și Cincinnati.
Meddy the master 💥
— Tennis TV (@TennisTV) November 8, 2020
The moment @DaniilMedwed defeated Alexander Zverev for the 2020 #RolexParisMasters title. pic.twitter.com/jCaJX2Mm8L
Medvedev și Zverev merg la Turneul Campionilor
Alexander Zverev va avea șansa revanșei la Turneul Campionilor, unde ambii sunt calificați. Competiția care încheie anul în circuitul ATP va avea loc între 15 și 22 noiembrie, la Londra. Ceilalți competitori sunt: Novak Djokovic, Dominic Thiem, Rafael Nadal, Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev și Diego Schwartzman.