SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS / ROMÂNIA-INDIA 2-0

Două victorii

Articol de - Publicat sambata, 20 septembrie 2008 00:00

Victor Crivoi şi Victor Hănescu au adus ambele puncte pentru România în partidele de simplu

Al doilea meci. Prima victorie. Patru seturi de zgură i-au fost necesare lui Victor Crivoi pentru a aduce primul punct României în barajul pentru Grupa Mondială ce se deşfăşoară în acest week-end la Arenele BNR. Crivoi a jucat la debut tot într-un baraj şi tot la Bucureşti, cu echipa Coreei de Sud, în 2006. Înaintea partidei de ieri el spunea că vrea să răzbune acea înfrîngere printr-o victorie.

Probabil şi de aceea a început încordat ca un arc, vulnerabil la atacurile numărului unu al indienilor, Prakash Amritraj. Crivoi şi-a pierdut serviciul şi norii erau întunecaţi deasupra Arenelor BNR, chiar dacă afară era soare. Două break-uri la rînd care au conţinut şi domolirea elanului de atac al indianului au adus primul set românului cu 7-5.

Lucrurile au mers la fel de bine şi în partea secundă, dar de data aceasta Crivoi a tremurat şi a ratat şansa de a cîştiga şi setul doi, care i-a revenit lui Amritaj cu 7-5. "Am avut unele probleme. Pierdusem ritmul. Nu mă mai mişcam aşa cum trebuie. Toţi de pe margine m-au încurajat şi am reuşit să revin", a spus Victor Crivoi.
Şi-a revenit atît de bine, încît s-a impus în următoarele două părţi ale meciului cu acelaşi scor, 6-2. "A fost prima mea victorie în Cupa Davis, sper să nu fie şi ultima! Am avut o partidă cu un jucător dificil. Cu ceva emoţii la început, dar la final a ieşit bine" , a mai spus Victor Crivoi.

Al optsprezecelea meci. A noua victorie. Trei seturi a adunat Victor Hănescu într-o oră şi jumătate de joc cu Somdev Devvarman concretizate pe tabelă cu 6-3, 6-1, 6-0. "N-a fost atît de uşor precum o arată scorul. N-am mai întîlnit un sportiv ca el, joacă mult de pe fundul terenului şi loveşte foarte înalt. A fost un efort să-l presez mereu", a spus Victor Hănescu.

Partida lui a consfinţit graficul echipei României, 2-0 după prima zi. Punctul adus a fost unul lejer, dar plin de forţă, obţinut de un Victor mult mai odihnit şi foarte ofensiv, care l-a împins pe Somdev Devveram foarte mult în spate îngropîndu-l apoi cu scurte desenate pe zgura roşie. "E bine că am terminat în trei seturi, unul sau două în plus m-ar fi obosit".

Jucătorul indian a avut numai cuvinte de laudă pentru Hănescu. "A făcut un meci fantastic. Eu am ezitat în cîteva rînduri şi el a profitat şi a mers mai departe fără să se uite în spate. Aşa fac jucătorii mari", a spus Devvarman. Azi, întîlnirea de Cupă Davis porneşte de la 2-0 pentru România.

Hănescu şi la dublu?
Azi, de la ora 14:00, întîlnirea de Cupă Davis dintre România şi India va continua cu partida de dublu. Perechile anunţate sînt Adrian Cruciat/Horia Tecău şi Mahesh Bhupathi/Leander Paes. Dacă dublul indian e bătut în cuie, cel românesc s-ar putea schimba, în locul lui Adrian Cruciat ar putea fi folosit Victor Hănescu, avînd în vedere că a avut parte de un meci scurt la simplu. "Nu ştiu dacă voi intra, căpitanul nejucător va decide acest lucru, dar ar fi bine să debuteze şi Adrian în Cupa Davis", a spus Hănescu.

"Mă bucur pentru Victor Crivoi. E un pas important pentru el. Avem nevoie de jucători pentru viitor"
Victor Hănescu

"El Lidero"
Întîlnirea de Cupă Davis i-a adus lui Victor Hănescu o nouă poreclă. Victor Crivoi a spus că mai nou, în vestiar, lui Hănescu i se spune "El Lidero". Victor Hănescu este jucătorul numărul unu al României, el ocupînd poziţia a 67-a în ierarhia mondială.

azi, ora 14:00
Adrian Cruciat, Horia Tecău-Mahesh Bhupathi, Leander Paes
mîine, ora 12:00
Victor Hănescu-Prakash Amritraj
Victor Crivoi-Somdev Devvarman

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga

„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”

Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează