Articol de GSP - Publicat luni, 30 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 30 mai 2011 17:46
Arantxa Rus (114 WTA), olandeza de 20 de ani care a învins-o pe favorita numărul 2 a turneului de la Paris, belgianca Kim Clijsters, a pierdut partida cu Maria Kirilenko (6-1, 6-1), însă pentru ea „meciul” merge mai departe: a reuşit să intre în atenţia întregii lumi, care o va cunoaşte drept cea care a împiedicat-o pe Kim Clijsters să-şi treacă în palmares primul titlu pe zgura pariziană.
De o săptămână, Tour Eiffel nu mai este atracţia principală a capitalei Franţei. Acum, oamenii sunt hipnotizaţi de zborul mingii care se loveşte parcă fără oprire de rachetele unor fete blonde îmbrăcate în culori ţipătoare. Încrâncenarea se citeşte pe feţele lor, iar sudoarea se adună în broboane ca în reclamele cu cowboy din vestul sălbatic. E Paris. E Roland Garros. Sunt multe surprize.
Vremea mai rece decât în zilele precedente ale competiţiei, cerul înnorat şi tribunele pe jumătate goale au fost martorii unui eşec dureros pentru belgianca Kim Clijters. Cea care i-a irosit şansele de a câştiga pentru prima dată în carieră turneul de Mare Şlem din Paris este aproape o necunoscută pentru lumea tenisului: Arantxa Rus, o jucătoare de mână stângă, care a reuşit să treacă până acum de bariera locului 100 WTA doar o singură dată, anul acesta, în luna aprilie( locul 98).
Câştigătoarea Australian Open de juniori în 2008, Arantxa, a mai întâlnit o singură dată o jucătoare de top 10, pe Maria Sharapova şi în prezent este cel mai bine cotată jucătoare olandeză din circuitul WTA.
Însoţită de părinţi la toate meciurile
Meciul de la Roland Garros cu belgianca aflată pe locul secund în clasamentul WTA reprezintă pentru Arantxa momentul de glorie. „Este cu siguranţă cea mai mare victorie a mea.”, a spus după partidă fata care vine însoţită la meciuri de părinţi. Şi la această competiţie a avut în tribună familia şi prietenii, veniţi special cu maşinile din Olanda în ziua victoriei-surpriză.
După ce a câştigat primul set (6-3), Kim Clijters a ratat două mingi de meci în cel de-al doilea, pierdut cu 7-5, lăsându-i tinerei olandeze cale liberă spre câştigarea setului trei, cu 6-1.
Această partidă a reprezentat primul meci al Arantxei pe un teren central la o competiţie de asemenea anvergură.
Inclusă în topul celor mai frumoase tenismene
Turul trei în Openul Francez cu o tradiţie de 120 de ani reprezintă pentru Rus cel mai bun rezultat obţinut la profesionişti, alături de turul doi la Australian Open, ambele realizate în 2011.
În acest an a jucat şi în echipa Olandei pentru Fed Cup, în Grupa I a zonei Europa/Africa, unde şi-a câştigat toate meciurile la simplu împotriva Ungariei, Letoniei şi României, ajutând echipa cu trei victorii.
A urmat unul dintre turneele Federaţiei Internaţionale de Tenis, cel de la Stockholm, unde a obţinut victoria la dublu alături de Anastasia Yakimova din Belarus.
Intrată la profesionişti în 2008, într-un turneu găzduit de ţara sa în colaborare cu UNICEF (Ordina Open), Rus a suferit în circuit o înfrângere chiar din primul tur, însă a reuşit să strângă în palmares şapte titluri ITF( International Tennis Federation), cinci la single şi două la dublu. Astfel, din cele 256 de meciuri disputate până acum, olandeza şi-a trecut în contul victoriilor mai mult de jumătate din partide.
Tânăra speranţă a Olandei a fost inclusă în topul celor mai frumoase jucătoare de la US Open (2009), reuşind să facă furori chiar dacă s-a oprit încă din primul tur a competiţiei.
Întâlniri cu românce
Primul duel cu o jucătoare din România a avut loc în 2009 în turneul de la Poitiers ( Franţa), când Arantxa a întalnit-o pe Alexandra Dulgheru, pe care a şi învins-o.
În 2010, la Estoril, Arantxa a fost înfrântă de Sorana Cîrstea (6-4, 6-1) în sferturile turneului din Portugalia. Tot la Estoril, olandeza a făcut pereche la dublu cu românca Monica Niculescu, dar fetele s-au oprit încă din prima rundă a competiţiei.
Se poate spune că are un destin predestinat, întrucât poartă numele jucătoarei spaniole de tenis Arantxa Sanchez-Vicario, de trei ori învingătoare la Roland Garros, în 1989, 1994 si 1998. Prin urmare, este o jucătoare de urmărit care mai poate produce surprize pe viitor.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat