Articol de GSP - Publicat duminica, 26 iunie 2022 11:16 / Actualizat duminica, 26 iunie 2022 11:25
Emma Răducanu (19 ani, 11 WTA), câștigătoarea US Open din 2021, vrea să urmeze cursurile facultății de economie de la celebra Universitate din Cambridge.
Dezvăluirea a fost făcută de bunica sa, Niculina Răducanu, pentru britanicii de la Daily Mail.
Emma Răducanu s-ar putea înscrie la Cambridge
„Știu că vrea să se înscrie la facultate și să studieze economia cât curând posibil, în funcție de timpul pe care îl va avea. Universitatea din Cambridge i-a oferit posibilitatea să studieze acolo. I-au transmis că este binevenită oricând.
Este atât dorința mea, cât și a ei, să își continue studiile. Va face atât tenis, cât și școală. Trebuie să fie puternică să realizeze aceste lucruri. Emma a fost mereu împărțită între sport și educație. Vrea să accepte oferta celor de la Cambridge cât mai curând”, a transmis Niculina Răducanu, fostă profesoară, potrivit sursei menționate.
Emma Răducanu se pregătește de Wimbledon
Emma Răducanu va juca pentru al doilea an consecutiv la Wimbledon. Jucătoarea britanică de origine română se va duela în primul meci cu Alison van Uytvanck (46 WTA), luni, 27 iunie, de la ora 17:30.
În ediția din 2021 a turneului de la All England Club, Răducanu a fost eliminată în optimi de Ajla Tomljanovic, din cauza unui abandon. Atunci, Emma se afla la primul său turneu de Grand Slam.
Citește și alte știri din tenis:
Simona Halep a abordat un subiect tabu! Presiunea neștiută a carierei: „Erau banii familiei!”