Articol de GSP - Publicat luni, 18 aprilie 2016 22:22
Simona Halep va participa în această săptămână la turneul de la Stuttgart, competiție cu premii în valoare de peste 750.000 de euro.
Numărul 6 WTA și-a făcut apariția astăzi la deschiderea turneului într-un trening adidas, completat de un tricou alb cu un imprimeu cu un câine. Același animal era și pe spatele bluzei de trening.
Simona Halep va evolua direct în turul 2 și se va duela cu învingătoarea meciului dintre Anastasia Pavlyucenkova și o jucătoare venită din calificări.