SPORTURI  »  TENIS  »  DIVERSE

GALERIE FOTO Au început lucrările la terenurile de tenis din aproprierea Arenei Naţionale

Articol de GSP - Publicat marti, 22 iulie 2014 00:00 / Actualizat marti, 22 iulie 2014 14:22

Academia de tenis care va fi înfiinţată de către Primăria Bucureşti începe să prindă contur. Lucrările au demarat la începutul lunii iulie, iar proiectul presupune realizarea a 6 terenuri de tenis, precum şi a două clădiri anexă. Terenurile sînt cuplate două cîte două şi au prevăzute gradene pe laturile lungi.

Corpul principal de clădire, aflat la intrarea în academie, conţine o zonă de lobby cu recepţie şi mic magazin de materiale sportive, o cafetărie cu bar, vestiarele cu grupuri sanitare dedicate şi duşuri, cabinet medical şi grupul sanitar pentru clienţi şi personal. Cafeteria va beneficia de o terasă exterioară, acoperită, generoasă şi deschisă spre terenurile de tenis şi circulaţie pietonală.

Astăzi, oficialii primăriei Bucureşti au verificat stadiul lucrărilor la Academia de tenis. “Aşa cum  am promis încă din momentul construirii Arenei Naţionale,  ne preocupăm de refacerea şi dezvoltarea întregului complex. Ne preocupă nu doar sportul de performanţă, ci şi sportul de masă. Pentru ca un popor care face sport este un popor sănătos!”,a declarant primarul Sorin Oprescu.

Edilul a adăugat că în această toamna vor începe lucrările şi la Sala Polivalentă şi că pentru Patinoarul Flamaropol se derulează în acest moment procedura de evaluare a ofertelor: “Propunerea de investiţie constă în construirea unei Arene multifuncţionale la nivelul standardelor internaţionalee, pe un teren de 4,5 hectare”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Superliga
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
Campionate
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (2)
neacaisa
neacaisa  •  22 Iulie 2014, 21:08

va avea doar 12 000 de locuri

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  22 Iulie 2014, 14:57

superb. asa da ! dupa acest complex al Academiei de Tenis urmeaza in sfarsit visul romanilor, adica Arena Multifunctionala de 15-18 mii de locuri.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează