Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 23 aprilie 2016 00:00
Guido Pella are o carieră care abia începe să înflorească, dar a înțeles că mintea se poate antrena, la fel ca loviturile.
Argentinianul în vârstă de 25 de ani a fost, ieri, eroul unui meci dureros. El a părăsit terenul învins după o luptă de trei ore și un minut cu Guillermo Garcia Lopez, o întâlnire în care a avut două mingi de meci pe care nu le-a fructificat.
Guido Pella e pe locul 46 în lume și nu are nici un trofeu în palmares, dar are o poveste care spune multe despre viața solitară a jucătorilor de tenis, o poveste care include și un moment de capitulare. Un moment în care a spus gata.
Greutățile vieții de profesionist l-au învins în urmă cu doi ani. Și-a luat o pauză, iar apoi cariera lui a început să urce. Guido e un băiat matur care a aflat ce vrea să facă în viață.
- Guido, e prima oară când ajungi în România, cum ți se pare zgura de aici?
- Îmi place, clubul e frumos. Zona hotelului e foarte frumoasă, e în centru. Pentru noi e foarte plăcut să venim în Europa, cu toată istoria pe care o are.
- Ai ales Bucureștiul în dauna Barcelonei, există vreun motiv?
- Barcelona e un turneu foarte mare, cu mulți jucători de Top 10, are un tablou mai mare. Posibilitatea de a câștiga meciuri e mai mică, e dificil, acolo nu aș fi fost cap de serie și puteam părăsi turneul din primul tur. Ar fi fost difcil, știam că la București o să fiu printre favoriți și că voi avea posibilitatea să adun victorii.
"Mi-era greu să merg la antrenamente"
- Traversezi cel mai bun moment al carierei tale, dar în urmă cu doi ani te-ai oprit, nu știai dacă vei merge mai departe cu tenisul.
- Da, a fost un moment dificil. Nu am început foarte rău anul 2014, dar atunci am simțit că e un moment bun să mă opresc, nu aveam prea mult chef să joc tenis. Mi-era foarte greu să merg la antrenamente, la turnee, să concurez. Atunci am decis să merg în orașul meu natal, care e situat pe coasta Oceanului Atlantic. Cred că a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în cariera mea. Pentru că atunci când m-am întors m-am simțit foarte bine.
- Ai mers la Bahia Blanca, acest lucru te-a ajutat...
- Da, îmi doream foarte mult să-mi văd prietenii, familia, să fiu cu ei pentru că nu o mai făcusem de mult timp. De aceea cred că m-am simțit confortabil și m-a liniștit mult. Evident și acum mi-e dor de casa mea, dar acum mă bucur mai mult de tenisul pe care-l joc și îmi este mai ușor să fac față acestei situații.
- De câte ori mergi acasă pe an?
- Nu de multe ori pentru că atunci când am turnee în circuit nu am foarte multe săptămâni libere. E foarte dificil, mai ales că orașul meu natal e departe de Buenos Aires, trebuie să iau un alt avion ca să ajung și asta îmi ia mult din timp, dar mereu încerc. După Roland Garros o să merg, știu că mai e mult timp până atunci, dar abia aștept pentru că știu că de acolo mă încarc și mă pot recupera mai bine din punct de vedere mental.
"M-am liniștit"
- Atunci când te-ai reîntors la tenis, rezultatele nu au venit chiar imediat. Ce te-a făcut totuși să mergi înainte?
- Văzusem deja cum e viața fără tenis, știam ce s-a întâmplat, cum e să nu ai tenisul în viața ta. Știam că nu voi mai face asta, în acele două luni în care m-am oprit, știam că va fi nevoie de timp pentru a ajunge la un anumit nivel. A trebuit să treacă o vreme, iar la finalul lui 2014 am câștigat un challenger, iar asta mi-a dat încredere pentru că jucasem șase-șapte turnee înainte și nu mi-a mers prea bine, dar apoi a venit acea victorie și totul s-a schimbat.
- Anul acesta ai jucat prima ta finală ATP, la Rio de Janeiro...
- Da, a fost o săptămână foarte bună, în care am jucat foarte bine, una dintre cele mai bune săptămâni ale anului. Acum mă simt bine, joc bine, câștig partide și sunt optimist în ceea ce privește viitorul și nivelul pe care pot să-l ating.
- Ce s-a schimbat?
- Faptul că m-am liniștit, că acum îl tratez ca pe un job și știu că sunt zile rele, dar și zile bune, unele în care pierzi, unele în care câștigi. Nu e nici un capăt de lume. Trebuie să uiți de toate, să joci cât de bine poți. În tenis nu foarte mulți reușesc să câștige săptămână de săptămână, trebuie să înțelegi că tenisul e un sport de înfrângeri. Pentru mulți în fiecare săptămână există o înfrângere, nu contează că e finală, semifinală, sferturi de finală, nu contează, tu ai pierdut. Ce se schimbă e faptul că un parcurs mai lung generează o anumită satisfacție. Realitatea este că se termină săptămâna și tu ai pierdut. Am realizat asta și cred că asta e ce s-a schimbat în atitudinea mea față de tenis.
- Încă lucrezi cu Estanislao Bachrach, care nu e psiholog, ci biolog celular? Am citit că te-a ajutat mult, în primul rând să te liniștești.
- Da, da, colaborăm în continuare. Ceea ce spune el este că o chestiune pe care nu multă lume o privește cu importanța pe care i-o acord eu. În trecut, întotdeauna am avut acel tip de minte care se lenevea, care se enerva mult. Ce a făcut el și lucrul la care muncim și acum e tocmai asta: să antrenăm mintea tocmai pentru ca atunci când vin aceste momente, de supărare sau când n-ai chef să joci, să te antrenezi, creierul să fie mai puternic. Să poată gestiona asemenea situații în sensul de a le depăși. Cred că am făcut o mare schimbare în această direcție. Estanislao m-a ajutat mult și cred că datorită lui am făcut un mare progres în cariera mea.
Revede Breaking Bad
- Dar, dacă nu ar fi fost tenisul, ce ai fi făcut în viață?
- N-am nicio idee. În acele două luni în care m-am oprit din tenis, am tot încercat să caut altceva, dar nu am găsit nimic. Asta înseamnă că tenisul e totul în viața mea, îmi ocupă 90 la sută din timp. Așa stau lucrurile: am ajuns la club la 9 dimineața, iar acum nici nu știu ce oră e și încă sunt aici. Și încă mai am de făcut stretching, masaj, viața jucătorului de tenis se trăiește pentru tenis. Ceea ce trebuie să înveți este să găsești acele momente libere care să te scoată puțin din această rutină. Suntem mereu concentrați pe o sarcină, care este tenisul, iar când se poate, să ieși puțin, să te bucuri de alte lucruri. Acum, de exemplu, de faptul că sunt în Europa. Eu vin dintr-un oraș foarte mic, iar acum mă găsesc într-un loc minunat, foarte frumos și aș vrea să savurez astfel de ocazii.
- Când ai aceste momente libere, ce-ți mai place să faci?
- Nu prea multe. Ca mulți alți jucători, petrec timp la calculator, uitându-mă la filme, la seriale, ascultând muzică. Cam asta faci într-o zi de pauză. Mai ales atunci când câștigi meciuri... nu prea mai ai loc să faci și altceva.
- Seriale argentiniene?
- (zâmbește) Nu, nu... Acum nu urmăresc niciuna, dar revăd Breaking Bad împreună cu antrenorul meu. El nu îl văzuse, eu da, iar acum îl ajut puțin să înțeleagă. Îmi plac serialele bune, diferite, care au câte o temă originală. Nu contează de cine sunt produse.
Nu știe să danseze tango
- Tatăl tău este antrenor, el te-a dus la tenis, iar mama ta este profesoară. Sunt oameni care predau. Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ai învățat de la fiecare dintre ei?
- Multe, multe lucruri pentru că amândoi sunt profesori de ceva. Tata are teren de tenis, dar în același timp are și o slujbă la tribunal, aceste două părți sunt importante în viața lui. Mama, cum spuneați și voi, este licențiată în economie. Fiecare dintre ei are o idee bine întemeiată despre cum este viața și cum trebuie trăită. Așa că ceea ce am învățat cu unul, am învățat și cu celălalt. Nu au două puncte de vedere diferite, mereu au încercat să mă direcționeze pe un drum bun și asta contează foarte mult. Pentru că o persoană poate afla multe lucruri încă din copilărie și totuși să nu știe încotro s-o apuce. Ce m-au învățat ei mi-a permis și să-mi organizez viața profesională și, mai ales, s-o fac fiind încă foarte mic. La 14 ani am plecat de acasă, să locuiesc singur, iar acesta a fost un pas foarte mare.
- Una dintre surorile tale joacă de asemenea tenis. E mai mică decât tine?
- Da, are 23 de ani..
- Și o ajuți, îi dai sfaturi?
- Sigur. Evident, tenisul feminin este diferit, dar ceea ce trece prin minte e cam la fel. Încerc să o sprijin, să o pregătesc pentru ceea ce va veni în viitor în cariera ei. Pentru a fi cât mai bine pregătită.
- Pentru că ești argentinian,dansezi tango?
- (zâmbește larg) Deloc. Nu știu să dansez nimic și nici nu vreau să învăț și atunci când sunt întrebat spun că nu, dar adevărul e că sunt un dezastru.
- Ce fel de muzică îți place?
- Îmi place mult rock-ul argentian, rock-ul național. Îmi place Ciro, Las Pastillas del Abuelo, Soda Stereo. Și Andres Calamaro îmi place mult. Ascult de toate, fiecare are stilul său, sunt multe cântece care-mi plac de la fiecare, dar, dacă ar fi să aleg, Soda Stereo și Ciro sunt cele mai bune.
39e locul ATP cel mai bun pe care l-a atins Guido Pella, anul acesta, în martie, după turneul de la Indian Wells
)
)
)
)
)
)
)
)
)
