Articol de GSP - Publicat duminica, 23 februarie 2020 10:42
Simona Halep a cucerit trofeul de la Dubai și s-a bucurat pe teren alături de iubitul ei, Toni Iuruc.
Halep a obținut o victorie grea împotriva Elenei Rybakina (20 de ani, 19 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-6 (5), după care a primit de la organiztori trofeul de la Dubai, al 20-lea trofeu din carieră. După decernare, Simona l-a chemat alături și pe Toni Iuruc, prietenul ei, și a pus imaginile pe Instagram.
- Pentru triumful de la Dubai, Halep a intrat în posesia unui cec în valoare de 696.860 de dolari.
- Simo a depășit totalul de 36.000.000 de dolari obținuți din tenis și ocupă locul 4 într-o ierarhie all-time. Podiumul e ocupat de Serena Williams, Venus Williams și Maria Sharapova.
- Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) s-a retras de la WTA Qatar, competiție programată în perioada 23-29 februarie în Doha.
Secretul de la Dubai: Simona Halep și Apostu-Efremov, în dialog permanent cu Darren Cahill
Cum sărbătorește Simona Halep trofeul
„Nu ar trebui să vă spun, dar totuși o voi face. Mâine voi merge la Burj Al Arab. E rușinos pentru mine, dar nu am fost niciodată acolo. Voi merge să iau prânzul acolo. Abia aștept”, a mărturisit Simona Halep după meci.
Burj Al Arab este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, construit pe o insulă artificială la 280 de metri de plaja Jumeirah. Construcția măsoară 321 de metri și a fost inaugurată în decembrie 1999. Costul total a fost de 2 miliarde de dolari.