Articol de GSP - Publicat sambata, 17 iulie 2021 16:19 / Actualizat sambata, 17 iulie 2021 16:46
Mihaela Buzărnescu (33 de ani) este noua campioană de la Budapesta la proba de dublu. Aceasta a cucerit trofeul alături de Fanny Stollar (Ungaria) în proba de dublu a turneului WTA.
Cele două au trecut în finală de perechea Aliona Bolsova/Tamara Korpatsch (Spania/Germania), scor 6-4, 6-4, într-o oră și 17 minute.
Buzărnescu și Stollar s-au impus sâmbătă în proba de dublu a turneului de la Budapesta, dotat cu premii în valoare totală de 235.238 de dolari! „Miki”, la fel ca și Fanny, va fi recompensată cu un cec de 5.150 de dolari și 280 de puncte WTA în clasamentul de dublu.
Turneu perfect făcut de Buzărnescu și Stollar
Aflate la primul turneu pe care îl joacă împreună, Buzărnescu și Stollar s-au completat perfect. Acestea nu au pierdut niciun set pe parcursul competiției.
Cele două au ajuns în finală după ce au beneficiat de abandonul cuplului Irina Bara/Sara Errani.
În ciuda unui start de meci mai greoi, în care au fost conduse cu 1-3, Mihaela și Fanny au jucat solid atât din spatele terenului, cât și la fileu. Buzărnescu și Stollar au realizat 6 break-uri, cu două mai multe decât Bolsova și Korpatsch, scor final 6-4, 6-4!
Buzărnescu a obținut astfel un succes care îi dă aripi înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august).
„Miki” va fi singura reprezentantă a României în proba de simplu a turneului de tenis olimpic, în timp ce Monica Niculescu și Raluca Olaru vor face tandem la dublu.
Video cu ultimul punct al finalei de la Budapesta
A great way to end the week before getting ready to go and compete in the Olympics, as @MikiBuzarnescu and her partner Fanny Stollar get the doubles title in Budapest! pic.twitter.com/a5RTnGuzwy
— 🇷🇴WTA Romania🇷🇴 (@WTARomania) July 17, 2021
Buzărnescu este la al treilea trofeu din carieră
Pentru Mihaela acesta este al treilea trofeu al carierei după cele câștigate la San Jose 2018, la simplu (6-1, 6-0 în finala cu Maria Sakkari), și la Strasbourg 2018, în proba de dublu, împreună cu Raluca Olaru (7-5, 7-5 în ultimul act cu Nadyia Kichenok/Anastasia Rodionova).
Citește alte știri din tenis:
Imagini spectaculoase de la nunta lui Gael Monfils cu Elina Svitolina