Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 30 mai 2008 00:00
Jelena Jankovici speră să cîştige primul titlu de Mare Şlem al carierei.
Sîrboaica îşi doreşte cu ardoare să triumfe la Paris. Deocamdată a ajuns pînă în turul al treilea, învingînd-o ieri pe Marina Erakovici (Noua Zeelandă) cu 6-2, 7-6(5). Jankovici, semifinalistă anul trecut la Roland Garros, recunoaşte că îi este mai uşor acum, o dată cu retragerea lui Justine Henin. “Ea nu mai este pe teren şi era jucătoarea care îmi dădea cele mai mari dureri de cap. N-am reuşit s-o înving niciodată şi dacă Justine s-a retras, e evident că am mai multe şanse”, a spus sportiva în vîrstă de 23 de ani.Chiar dacă declaraţiile ei sînt foarte optimiste, Jankovici a trecut prin momente similare cu ale belgiencei, cînd s-a gîndit la retragere. “Dintr-o dată mă accidentam foarte des, nu mai aveam victorii. Nu puteam accepta o asemenea situaţie şi m-am gîndit la retragere. Visam să-mi agăţ racheta în cui şi să-mi iau rămas-bun”, a mărturisit sîrboaica. Jelena Jankovici a avut familia alături în această perioadă dificilă a carierei. “Au avut foarte multă încredere în mine. Ştiau că o să-mi revin. De atunci am început să urc. M-am maturizat”, a adăugat Jankovici. Jucătoarea din Sebia a ţinut însă a sublinia că nu este printre favorite, chiar dacă ocupă locul trei în lume şi s-a impus într-un turneu pe zgură, lucru pe care nu l-au făcut jucătoarele clasate înaintea ei, Maria Şarapova şi Ana Ivanovici.
Dar dorinţele ei nu ţin cont de ierarhii. “Visul meu este să cîştig un turneu de Mare Şlem. Am ajuns în trei semifinale la astfel de competiţii şi am pierdut în faţa celei care a cîştigat trofeul în cele din urmă”, a subliniat Jankovici. Pînă la finala de sîmbăta viitoare, următorul hop este slovaca Dominika Cibulkova.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor