Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 mai 2010 00:00
În cea de-a patra zi a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, principalii favoriţi atît de pe tabloul de feminin, cît şi de pe cel masculin s-au impus în partidele pe care le-au jucat în turul doi.
Roger Federer, cap de serie numărul unu şi deţinătorul trofeului de anul trecut, l-a învins fără probleme pe Alejandro Falla, din Columbia, după o partidă de trei seturi, 7-6(4), 6-2, 6-4. În turul trei, elveţianul va juca împotriva neamţului Julian Reister. Şi Robin Soderling, finalistul de la ediţia din 2009 şi favorit cinci, a trecut de americanul Taylor Dent, după ce i-a cedat doar două game-uri, 6-0, 6-1, 6-1 şi îl va întîlni în runda următoare pe Albert Montanes, din Spania, favorit 29.
În competiţia feminină, Venus Williams, cap de serie numărul doi, a cîştigat partida disputată împotriva ibericei Arantxa Parra Santonja, scor 6-2, 6-4, în timp ce Svetlanei Kuznetsova, favorită şase, i-au trebuit trei seturi pentru a o depăşi pe Andrea Petkovic, din Germania, 4-6, 7-5, 6-4. Americanca va juca următoarea partidă în faţa slovacei Dominika Cibulkova (26), iar Kuznetsova o va avea ca adversară pe compatrioata Maria Kirilenko, favorită 30.