Articol de GSP - Publicat sambata, 26 septembrie 2020 17:15 / Actualizat sambata, 26 septembrie 2020 17:52
Serena Williams împlinește azi 39 de ani și în conferința de presă care precede debutul său la Roland Garros a spus că nu sărbătorește evenimentul.
Americanca este la a douăzeci și una participare la turneul de Mare Șlem de la Paris. Pentru că pandemia a împins întrecerea în luna septembrie, pe Serena a prins-o aniversarea a 39 de ani în Franța. „Încerc să uit de această zi, de regulă nu sărbătoresc”, a spus fostul lider mondial.
Câștigătoare de trei ori pe zgura de la Paris, Williams a adăugat că nu credea că va mai evolua la această vârstă. „Nu arăt de 39 de ani și nici nu simt că vreau să mă opresc din a juca tenis. Aș fi pariat că nu mă prinde această etate jucând, poate de aceea nici nu pariez”, a spus ea glumind.
Ceva obișnuit
Din cauza situației mondiale, Serena e obligată să stea într-unul dintre hotelurile puse la dispoziție de organizatori, deși are un apartament la Paris. La New York pe perioada US Open-ului a închiriat o casă. Serena Williams, cap de serie #6, a dezvăluit că nu este sută la sută din punct medical, ea având o problemă la tendonul lui Ahile în timpul semifinalei pierdute în fața Victoriei Azarenka la New York. „E o chestiune cu care toți ne-am obișnuit, să jucăm chiar dacă mai sunt unele suferințe”, a spus deținătoarea a 23 de trofee de Mare Șlem.
Cât despre vremea de la Paris? „Urăsc frigul. Sunt din Los Angeles și locuiesc în Florida. Jumătate din viața mea nu am văzut zăpadă. Eu și vremea rece nu ne împăcăm, e punctul meu vulnerabil, dar încerc să mă adaptez și să am o atitudine pozitivă”, a încheiat Serena. Ea va debuta la Paris luni sau marți contra compatrioatei sale Kristie Ahn.
3 trofeeare Serena Williams la Roland Garros pe care le-a cucerit în 2002, 2013 și 2015